Primum vivere…

Mi s-a intimplat nu demult sa asist la un colocviu ce s-a vrut international, desi coopta citiva cercetatori din Romania si unul – care nu s-a prezentat, habar n-am din ce motive (ca la Insula Serpilor  nu vreau sa ma gindesc!…) – din Ucraina.

In sine, colocviul, ca mai toate colocviile de acest gen: cind mai consistent, cind mai improvizat, cind mostra de competenta si perspicacitate, cind simpla gargara, adevarat, cu mot, ajustata academic – efect neindoielnic al unei considerabile practici discursive a celor implicati: profesori universitari si scriitori. S-a discutat despre romanul din spatiul literar european si modul in care acest roman este receptat la ora actuala. Chestiuni coplesitoare, anevoie de rezumat. Retin totusi ideea unui nou raport intre fictiune si document si o anume nota particulara ce decurge din ceea ce s-ar putea defini drept proximitate spatio-temporala. Adica romancierul nu-si mai ia subiectele din zone incontrolabile sau care cer cititorului competenta si eruditie cit cuprinde: in materie de istorie, politica, morala etc. Nu de aiurea sau din vremuri imemoriale, ci chiar de sub mina si nu mai vechi de citeva zile (bine, luni!). Evenimentele si personajele sint ca atare recognoscibile, dar nu, cum te-ai fi asteptat, in virtutea obisnuintei scolare, multumita unui meticulos joc de similitudini, unei recompuneri savante sau, stiu eu, a unei laborioase sinteze. Ci pentru ca (si iata, probabil, noutatea) prozatorii le tracteaza: tale-quale, din realitate in pagina, din istoria imediata intr-o fictiune ce se submineaza astfel pe ea insasi, desi ambitioneaza a ramine sub auspiciile notiunii.

Nu-mi dau seama tocmai bine ce ratiuni stau la baza acestei turnuri (ilustrata pina si de tentative basarabene). Sigur ca mijloacele trebuie innoite, dupa cum si cititorul – puternic tabloidizat intre timp – trebuie recuperat de partea valorii. Dar cu ce pret? Rabatul reportericesc nu e varianta cea mai dramatica, pentru ca riscul, mare, e ca in cele din urma te poti alege cu un colaj, ca sa nu spun sfiriiac. Cel putin nu-stiu-ce-ul in santier, pe care l-am auzit la colocviu in lectura autorului insusi (un procedeu interesant, dar numai in latura spectaculara, sau psihologica, daca admitem ca reprezentatia s-ar fi dat printre specialistii de profil, pentru ca altfel iti impovareaza perceptia cu un balast intreg de mimici, gesturi, gifiieli, mirosuri, la urma urmelor), nu-stiu-ce-ul acela, ca tehnica de rupt gura tirgului pe chestie de autenticitate, m-a deprimat rau. Apreciez tentativa de a lua in posesie imediatul, clipa anterioara, insa riscurile de superficialitate si ridicol sint atit de mari, incit prefer sa nu fortam mina procesului literar, mai cuminte este sa-l lasam in plata ritmurilor sale interne. Exista, pe o parte a baricadei, vointa auctoriala, iar, pe alta, obstinatia materialului; si nu doar limba, precum stim, opune uneori rezistenta, ci si genul. E, desigur, o provocare pentru romancier (pentru orice romancier, nu doar pentru romancierul tatonant, daca pot folosi acest termen rebarbativ, dintre cele doua maluri) sa propuna o perspectiva asa-zicind din magma, de la nivelul martorului ocular sau al participantului, asupra, de exemplu, controversatelor evenimente din 7 aprilie 2009 de la Chisinau. Cum s-a simtit atunci omul din multime? Ce a vazut? Sub care imbold anume a actionat? Ce l-a facut sa loveasca sau sa se replieze inspaimintat? Tot atitea obiective psihologice. Dificile, fara indoiala, dar promitind in final un chip generic al omului care traieste hic et nunc si despre care nu stim mare lucru. Intrebarea insa e, repet, cum le atinge prozatorul care scrie pe urmele proaspete, aburinde, ca un stirist in spume? Pai, ca nu le atinge si tare mi-i teama ca nici nu-si propune acest scop. Avem o tehnica, probabil destul de facila, sau nu tocmai complicata, care face produsul vandabil.

M-am gindit, marturisesc, ascultind chinuita insailare, ca romanul basarabean actual s-ar putea sa fie – si sa procedeze! – ca basarabeanul insusi. Marsind adica pe tot felul de tertipuri menite sa mai prelungeasca o zi, doua supravietuirea. Primum vivere…