Profesiunea lui, tortura: cazul Gheorghe Enoiu

Faimos prin bestialitatea sa, prin comportamentul pe care pina si regimul comunist l-a caracterizat drept "ilegal si abuziv", Enoiu ramine nepedepsit, desi faptele sale si ale regimului criminal pe care l-a servit sint sau ar trebui sa fie imprescriptibile. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (actualul IICCMER) se ocupa de acest caz exemplar de citiva ani, inaintind si o plingere in justitie pe numele tortionarului. Luni, 28 iunie, cazul Enoiu va fi dezbatut din nou la IICCMER. 

Cine a fost Enoiu? A fost unul dintre cei mai feroce ofiteri de Securitate ai regimului comunist, remarcindu-se prin comportamentul bestial si cinismul golit de orice forma de onoare si sentiment. Enoiu a avut o cariera longeviva in Securitate, cea mai importanta functie fiind aceea de adjunct si apoi sef al Directiei de Anchete Penale a Securitatii (1960-1963, respectiv 1963-1967), institutia responsabila de instrumentarea propriu-zisa a represiunii pe criterii politice. La fel ca alti tortionari, a fost trecut, pentru perioade scurte, pe linie moarta din cauza exceselor, dar a fost recuperat mereu, pentru ca se dovedea util regimului comunist.

Provenit dintr-o familie saraca, cu ceva scoala la activ, dar cu note foarte proaste, angajat in tinerete la Tipografia CFR din Bucuresti, Enoiu si-a gasit adevarata vocatie in Securitate, in care a intrat in august 1949. Urcind rapid in ierarhia Securitatii, il gasim deja implicat, la inceputul anilor ’50, in anchete majore, precum cea a lotului Vasile Luca. Natura abuziva a anchetelor a fost recunoscuta chiar de catre regimul comunist, intr-un referat din dosarul de cadre al lui Enoiu afirmindu-se: „…in perioada 1952-1953, cu prilejul anchetarii unor persoane, a incalcat in mod grav legalitatea socialista, folosind metode brutale de constringere fizica si morala pentru a obtine de la cei invinuiti marturii care nu aveau nimic comun cu realitatea".

Culmea ironiei, intre anchetele sale din prima parte a carierei s-a numarat si aceea a „reeducatorilor" de la Pitesti, cu care altfel se intrecea in sadism. Enoiu a mai fost implicat in investigarea persoanelor implicate in ceea ce a fost cunoscut drept „marele jaf" de la Banca de Stat a RPR, din iunie 1959, pentru a carui reconstituire filmata – veridica sau fictiva, nu stim – Enoiu pretinde ca a facut scenariul.

Alte doua serii de anchete ne intereseaza insa mai mult. Enoiu s-a ocupat de anchetarea studentilor arestati dupa protestele stirnite in Romania ca urmare a revolutiei maghiare din octombrie 1956. Totodata, asa cum singur spune, Enoiu a contribuit la „lichidarea si anchetarea" mai multor grupuri de partizani din prima decada a comunismului romanesc: Arsenescu si Purnichi in Pitesti, Capota si Suman in Cluj, Motrescu – Vatamaniuc in Suceava etc.

Metoda lui favorita de interogatoriu era lovirea detinutilor cu pumnii si picioarele, mai ales in cap, pina cind acestia recunosteau faptele ce le erau imputate. In timpul anchetelor, ofiterul de Securitate obisnuia sa se infasoare intr-un cearceaf pentru a nu se murdari de singele victimelor. I.D. Sirbu, anchetat de catre Enoiu, il descrie pe fostul sau anchetator ca fiind un „caz kafkian, de betie a puterii, un ins care aspira sa stapineasca omenirea prin dosarele ei".

Caracterizarile si aprecierile existente in dosarului lui personal il prezinta pe Gheorghe Enoiu ca unul dintre anchetatorii cei mai zelosi ai Securitatii. Sta scris, in limbajul epocii: „Are dezvoltata ura dreapta fata de dusmanul de clasa, necrutindu-l". Impulsiv, violent pina la sadism, fara scrupule in relatiile cu cei din jur, abject in viata personala, arogant si abuziv, Enoiu a provocat probleme prin excesele sale pina si regimului comunist, care a decis sa-l inlature de la conducerea Sectiei de anchete penale in 1967. Dar nu l-a scos din joc, el raminind in Securitate pina la mijlocul anilor ’70. La fel ca in cazul altor tortionari faimosi – al lui Nicolae Moromete de exemplu -, desi anchetele au scos la iveala abuzuri si ilegalitati flagrante, Enoiu a fost pastrat pentru ca el si oameni ca el erau extrem de utili regimului. Dupa 1989, a lucrat ca jurist la o firma din Baia Mare, iar ulterior ca jurist la Aeroportul Otopeni pina in 1997, cind s-a pensionat.

Poate are cineva curiozitatea sa-i compare pensia cu pensii ale fostilor detinuti politici… si, mai important, poate justitia isi va spune, in sfirsit, cuvintul pentru ceea ce a facut… Si, mai important, consideram ca a sosit momentul ca institutiile statului de drept sa-si spuna cuvintul, in speta Parchetul de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, si ca actiunea judiciara impotriva lui Gheorghe Enoiu sa-si urmeze cursul cit mai rapid. Un proces al lui Gheorghe Enoiu poate si trebuie sa aiba o valoare pedagogica si reparatorie.