Promisiuni catre Domnul

Ziua de 13 februarie 1981 a inceput cu un cer limpede de culoarea albastrului diluat de Voronet si soarele lumina piezis cabana Babele, acoperita cu zapada groasa si imaculata. De jur imprejur, peisajul semana cu un tablou facut de un pictor obsedat de zapada. In vale se vedea cabana de la Pestera  si, printr-un ciudat fenomen, efectul de refractie o apropia de privitor.

Doi prieteni, Marcel si Dinu, unul din Timisoara si altul din Iasi, priveau la dumnezeiescul peisaj fara a schimba vreo vorba.  Citisera valorile inregistrate pe o multime de aparate, lunete si telescoape insirate peste tot in apropierea cabanei. Datele culese erau necesare unui studiu de astroclimat, pentru gasirea unui loc convenabil construirii unui urias observator astronomic. Proiectul a murit, dar studiile au ramas.

– Ce-ar fi sa coborim astazi la Cabana Pestera?

– Este o zi admirabila si cred ca 5 ore sint suficiente.

Binedispusi, cei doi tineri au inceput coborirea, deloc atenti la memorarea drumului, care trecea printr-un soi de strunga, nu mai lata de 1,5 m. O coborire riscanta din cauza incaltamintei neadecvate traseului montan de iarna.

Soarele‚ insa, generos ca intotdeauna, a alungat gerul si zapada devenise moale, nu mai scirtiia.

Grupuri de turisti, invatati cu muntele, urcau sau coborau veseli, galagiosi si pusi pe tachinari.

– Unde va sint hanoracele? Ia uitati-va la ei ce bocanci au!

Tinerii cercetatori erau imbracati cu paltoane, n-aveau fesuri, nici bete si nici manusi groase. Cit despre ochelari de soare, nici vorba.

Totusi, tinerii savanti mergeau metodic, chibzuit, si cei care alunecau periculos erau galagiosii turisti, cu bocanci a caror talpa era mai groasa decit pielea de hipopotam.

Ajung la cabana relativ usor si soarele era inca mai stralucitor, iar seninul nu era tulburat de nici un norisor. Bucurosi de succesul fara mare efort, cei doi prieteni comanda scurt:

– Bere, cotlete, cartofi prajiti, muraturi si… un vinisor mai acatarii.

Era tare placut, tot ce se servea era de calitate si moldoveanul povestea, iar banateanul asculta. Au inceput de la Adam si Eva si, incet, incet, inaintasera si cu vreo doua secole in viitor.

– Este cazul sa plecati spre Babele, timpul se va strica, avertizeaza cabanierul.

– In cit timp?

– Nu stiu. Poate o ora, poate doua…

– Bine, hai sa plecam, decid tinerii.

Cu burtile suprapline, binedispusi, cei doi oameni de cimpie nu remarca faptul ca parca picioarele asculta mai neatente si mai greoi comenzile.

Inaintarea devenise grea, norii, cu o viteza ametitoare, au acoperit cerul, iar vintul se suparase rau de tot. Spulbera zapada si o izbea cu forta pe fata. Intepaturi dureroase au tabacit rau pielea si nasurile au capatat culoarea vinata ca la betivi.

Dupa citeva sute de metri s-a instalat un intuneric sinistru si cei doi au inceput a bijbii drumul de intoarcere. Dupa un timp, au constatat ca se aflau singuri pe traseu si ca lupta lor cu troienele devenise una de supravietuire.

Transpiratia rece devenea de gheata cind firicele de vint se strecurau perfid prin hainele rau protectoare. Nu mai recunosteau coama muntelui, pe care coborisera de altfel, iar disperarea incepea sa se transforme in panica.

– Macar sa nu murim amindoi, spune moldoveanul.

– Cum sa facem?

– Unul sta pe loc, celalalt merge cit este vizibil si apoi rolul se schimba.

– De ce?

– Pai, daca unul cade in prapastie, celalalt o sa apuce o directie mai hais.

– Tu esti nebun!

– Ai alta varianta?

– Pai, daca o fi sa fie…

Solutia a fost totusi acceptata si distanta dintre cei doi trebuia scurtata tot mai des. Apoi a cazut catastrofic noaptea si vizibilitatea a devenit zero. Pasii se faceau cu un efort supraomenesc, inima accelera sa plesneasca si urechile se impotriveau cu greu ca sa nu devina casante.

– Cind crezi c-o sa ne gaseasca?

– Poate miine, dupa ce se opreste potopul.

Cei doi incearca sa se roage lui Dumnezeu. Doresc sa-i aminteasca faptele lor bune si scociorasc in memorie. Amindoi ajung la concluzia ca faptele lor bune nu pot sa-l determine pe Cel Atotputernic sa-i ajute. Prea erau modeste!

In disperarea lor, au trecut la o noua stratagema, folosita acum excesiv in campaniile electorale.

Disperatii, care nu gaseau girliciul trecerii spre Cabana Babele, au inceput sa promita:

– Doamne, Dumnezeule, daca ne scoti din iadul acesta, o sa…

Si au dat-o cu "o sa faca, o sa dreaga" si lacrimile, care si asa curgeau din cauza frigului, au inceput sa devina convingatoare.

Dumnezeu, care este milostiv peste masura, a dat ordin unui ciine de la cabana sa-i adulmece pe ratacitii muribunzi.

Pina la cabana mai erau vreo 150 metri. Ciinele i-a condus spre viata, spre izbavire.

– Acum doua saptamini au murit doi turisti tot acolo, spune cabanierul.

Cei doi prieteni si-au jurat sa fie recunoscatori lui Dumnezeu.

Oare n-au uitat? Nici vorba, cind sint la ananghie, iar se roaga si promit…