Proverbe de tranzitie

Intr-un mic eseu despre proverbe scris in 1925, Lucian Blaga nota, cu indreptatire, ca proverbele sint aforismele poporului, avind in centru omul "cu toate calitatile si metehnele, cu toate apucaturile, intocmirile si rosturile sale, voite si nevoite" (Zari si etape, 2003, p. 312). "Icoanele graitoare", cum le numeste filosoful, au un stil dintr-o bucata  si exprima "adevaruri vazute dintr-o parte, piezis sau de la inaltime". In vremea in care Blaga isi publica textul despre rostul proverbelor in lume se mai punea inca pret pe intelepciunea populara, dovada fiind ca, pe atunci, in bibliografia romaneasca de paremiologie existau deja lucrari excelente, cum ar fi "Povestea vorbei" a lui Anton Pann si monumentala colectie a lui Iuliu Zanne, "Proverbele romanilor" (10 volume).

As fi ramas, poate, cu credinta ca astazi nu se mai creeaza proverbe, asa cum afirma multi cercetatori ai fenomenului, daca nu as fi primit de la profesorul Gheorghe Chivu, de la Universitatea din Bucuresti, o lista de "proverbe de tranzitie". Mostrele circula de mai multa vreme in mediul virtual al internetului si reflecta existenta a ceea ce Wolfgang Mieder, unul dintre cei mai mari paremiologi ai lumii contemporane, considera a fi antiproverbe, adica prelucrari ale unei formule sapientiale traditionale cu scopul de a obtine efecte ironice sau umoristice. Antiproverbele ce urmeaza a fi prezentate reflecta, asa cum era de asteptat, dupa decenii de comunism barbar si pseudocapitalism, miscarile din stratul de profunzime al modului in care este perceputa fiinta eterica a romanimii.

In vremea veche, copiii invatau la scoala ca romanul e intelept, modest, harnic, generos si pasnic. Stereotipul de altadata s-a preschimbat intr-un alt sablon potrivit caruia romanul este prost, lacom, lenes, egoist si agresiv. Nimeni nu poate spune cu precizie cum este romanul-tip, pentru ca o asemenea suprafiinta nu exista in realitate, dar exista dovezi si argumente care ar putea fi invocate pentru a apara fiecare dintre cele doua spatii ale imaginarului colectiv. Romanul-bun (adica destoinicul cu capul pe umeri, plin de compasiune fata de ceilalti, darnic si primitor fata de straini) si romanul-rau (adica limitatul fara sat, pus pe capatuiala, plin de tupeu si lipsit de inima) coexista ca fata si reversul unei coli de hirtie, pentru ca reflecta plusurile si minusurile firii umane.

Romanul patriot zicea: "Fie piinea cit de rea, tot mai bine-n tara mea", iar romanul patit reformuleaza: "Fie piinea cit de rea, tot ti-o fura cineva". Daca nu va mai impresioneaza "Omul intelept isi face vara sanie si iarna caruta", poate va misca varianta de criza: "Omul intelept isi face vara sanie si iarna o pune pe foc".  Astazi nu se mai prea crede in "Cine fura azi un ou, miine va fura un bou", ci in "Cine fura azi un ou si se lasa prins, e bou". Tot in categoria jaf & coruptie intra si "In viata sint doua cuvinte care deschid multe usi: «trage» si «impinge»". Expresia chibzuintei, cuprinsa in "Cum iti asterni, asa dormi" tinde sa fie inlocuita de mai abisalul "Cum iti asterni, cum vine altul si se culca in locul tau".

Nici educatia si munca nu mai sint ce au fost odinioara. In lumea netodoctilor si a reformelor impure, "Ai carte, ai parte" a fost invins de "Ai carte, ai cu ce sa te stergi la fund". Munca, aceasta notiune atit de pretuita in alte vremuri si in alte lumi, da prilej de cugetari rasturnate. "Nu lasa pe miine ce poti face azi" a devenit, in capitalismul feudal romanesc, "Lasa pe miine ce poti face azi, ca poate miine nu mai e nevoie". Tot in zona de coliziune a opozitiei munca – nemunca intra si "Daca totul a iesit bine, inseamna ca ai gresit undeva". Cum experienta le-a aratat multora ca pauzele lungi si dese sint cheia marilor succese, viata a fost condensata in formula comparativa "Mai bine burtos de la bere decit cocosat de la munca". Tot in cadrul prietenesc al relaxarii la locul de munca ar putea fi inclusa si urmatoarea axioma despre betie, sublima prin tehnica impecabila de argumentare: "Nu esti beat atita timp cit poti sta intins pe podea fara sa te sprijini".

Nu poate fi parasita aria de exemplificari fara a aminti in treacat despre proverbiala ospitalitate romaneasca, incifrata intr-o formula de nepolitete precum "Cine ne viziteaza ne face onoare, cine nu, placere". In fine, am pastrat pentru incheiere cel mai viu dintre antiproverbele de tranzitie, pentru ca el arata cu limpezime ce stim unii despre altii si care este perspectiva actuala asupra solidaritatii umane, exprimata in trecut sub forma "Unde-s multi, puterea creste": "Ca romanu’ nu-i nici unu’, unde-s multi putea fi unu’ !"