Puterea vulnerabililor

Citeva informatii disparate si observatii sau experiente proprii mi-au impus o tema de reflectie tulburatoare: creativii, talentatii, oamenii care gasesc solutii ingenioase, in situatii de criza, nu apartin categoriei indivizilor care actioneaza sistematic, dupa modele invatate cu sirg si exersate indelung si nu fac parte dintre cei ce exceleaza prin incredere explicita in sine.

Un articol din "New York Times" de acum citeva saptamini, dar mai ales cele peste o suta de comentarii aplicate ce i-au urmat au dezvaluit comportamente neasteptate in situatii deosebite: nu specialistii, competentii, rigurosii gasesc solutiile cele mai bune, ci aceia care vin din cimpuri profesionale aparent nearticulate la context, adica umanistii, cei cu formatie artistica sau filologica. Manageri importanti impartaseau observatiile lor dupa care reuseau, in meserii extrem de specializate, in studiul pietii si al vinzarilor, nu specialistii, ci unii indivizi cu formatie umanista, filologi sau cu studii de regie de teatru. Acestia, s-a constatat, dezvolta o gindire critica nealterata de scheme cognitive cunoscute si o mobilitate intelectuala inaccesibila "exactilor" scrupulosi. Gindesc nonconformist, nemarcati de rigorile modelelor intelectuale clasice. Recent, intr-un interviu, Gabriela Melinescu emite o idee razvratitoare, cunoscuta de psihologi, dar nu stiu daca impartasita de literati: creatia nu este doar expresie a talentului, ci si a persoanei in intregul ei, prelungire a individualitatii. Fecunditatea cognitiva si artistica, cu alte cuvine, traduce complexitatea personalitatii, efortul individului de a intelege si a-si explicita contextul. "Vulnerabilitatea, asta e marca talentului", afirma ritos poeta. Daca nu-ti mai conservi si cultivi coeficientul de vulnerabilitate, atit cit il ai, "daca te imburghezesti", atunci "intra in tine altcineva", persoana ta se decoloreaza si se imbatoseaza. Vulnerabilitatea interioara, exprimata prin curiozitate si uimire, prin dispozitia de a asculta pe ceilalti, chiar daca viata ti-e bine asezata social si profesional, te apara de ritualism, de canoane servite, in cele din urma de dogmatism. Odata, un tinar profesor de matematica (desigur, un tinar la vreo cincizeci de ani), alaturi de care am stat citiva ani la sedintele de senat ale universitatii, mi-a impartasit un gind ce-l macina de mult: ca matematician se simte mai aproape de psihologi, chiar de filologi, decit de colegii chimisti si fizicieni, alaturi de care erau impinsi ei, matematicienii, intr-o viitoare facultate-mamut a stiintelor exacte. Noi nu avem atitea certitudini precum colegii nostri, imi zicea, ne indoim adesea, lucram cu realitati adesea incerte. Nu stiu daca am rezumat bine gindurile sale, dar voia sa-mi transmita ca se simte solidar cu mine, care adesea puneam sub semnul intrebarii siguranta cu care unii "senatori" emiteau judecati plate, spuneau banalitati, debitau locuri comune.

Am avut, in timpul studiilor, doi profesori remarcabili, venind din vechea universitate. Stefan Barsanescu, cu un doctorat in Germania, era model de organizare intelectuala, rigoare si competenta. Lucra dupa o schema sigura, totul devenea clar in expunerea sa, avea un discurs extrem de coerent. Model de profesor interbelic, imbracat corect, usor ceremonios, capabil insa si de confesiuni afective. L-am cunoscut si altfel, cind ne intilneam sa-i prezint lucrarea de licenta, despre educatia adultilor in Romania (cartea mea despre educatia adultilor, omagiu fostului meu profesor, am reusit s-o incheg abia acum citiva ani). Profesorul Vasile Pavelcu era exact opusul: inventa cursul pe loc, ne facea partasi la elaborarea sa, apela adesea la exemple din literatura si din viata, nimic nu i se parea definitiv. Se purta ca un artist, traia momentul. Dar nu era riguros, nu dadea definitii si unele colege erau extrem de frustrate. Sa nu uit, frecventase timp de doi ani cele mai inalte scoli de psihologie de la Paris. La examene accepta judecati proprii ale studentilor, chiar "erezii", incuraja indoieli, savura raspunsurile dubitative. Odata, mi-a povestit mai tirziu, cind am devenit apropiati, i-a deschis usa cabinetului colegul sau Barsanescu, care l-a somat scurt: "Da-mi o definitie a perceptiei". Sa ne gindim, ar fi raspuns acesta, s-ar putea defini asa, dar si asa, unii cred ca… Iritat, rigurosul domn Barsanescu i-ar fi inchis usa la fel de intempestiv. Aceasta intilnire, a doua personalitati total deosebite, trebuie interpretata si prin procesarea unei informatii cunoscute in epoca: nu se prea inghiteau reciproc.

L-am pomenit adesea pe Serge Moscovici, cunoscutul psihosociolog francez de origine romana. Desi a fondat o teorie astazi frecventata de specialistii de pe toate continentele, ma refer la teoria reprezentarilor sociale, nu a dat niciodata o definitie definitiva a fenomenului. In urma cu ceva ani, la un congres in Scotia, un domn din Viena, tinar riguros, s-a gasit sa deplinga faptul ca nu avem inca o definitie unanim impartasita a reprezentarilor sociale. N-a terminat discursul bine, ca s-a ridicat Moscovici, pina atunci parca absent, si a spus, usor iritat: N-am dat si nici nu voi da o definitie a acestui proces. E prea complex ca sa poata fi rezumat intr-o definitie. Sala a izbucnit in ris, satisfacuta, unii au aplaudat, erau psihosociologi din toata Europa, din America de Sud, din Africa. Pavelcu si Moscovici, doua personalitati care nu s-au intilnit niciodata, dar au ceva in comun. Poate apartenenta la incerta si indefinibila Basarabie?

Nu pot incheia aceste ginduri fara sa fac, din nou, referire la contextul social in care ma misc de citeva decenii bune: cimpul universitar. Actorii sociali din acest mediu elevat se poarta (se purtau si inainte de schimbare, ceea ce inseamna ca modelul s-a reprodus) dupa cum li-i si schema cognitiva de baza: unii accepta dialogul, nu le e teama sa se prezinte asa cum sint si se stiu, altii expira numai certitudini, emit judecati definitive, se infasoara in platosa rigurozitatii. Si-si prelungesc gindirea canonica in vestimentatie: costume sobre, cravate asortate, politete ceremonioasa. La mijloc, ceilalti. Las cititorul sa completeze acest model de analiza, il intilnim si in mediul politic, in administratia inalta, in lumea slujbasilor marunti.