Putin despre iluziile trupului

Daca inainte vreme schimbarea domniilor era, precum zice voroava, bucuria nebunilor, finele contemporan de mandat, cu electorala aferenta (si bilciul implicit), e ca un ferment rasturnat, bildibic!, in apele somnolente ale logosului…

Va rog sa ma iertati pentru acest inceput bombastic, dar dupa o deriva prin hatisurile noastre de celuloza via intinderile digitale (Net-ul intrind si p-acilea in voga muritorului de foame) stilul nu are cum sa nu se resimta, basca faptul ca filtrezi in draci si dai aprig bice discernamintului. Tonuri imperioase, vocabular din zona istericalelor, atitudini beligerante, idei menite sa sidereze. Scris, pronuntat ori sugerat gestual, discursul autohton intru politichie se impurpureaza pe zi ce trece, se crispeaza din ce in ce mai expresionistic. Si daca a reinviat notiunea baricadelor, daca verbul "a huidui" se tasteaza din nou cu voluptatea de odinioara, daca unii sint musai o "banda disperata", iar altii "politicieni normali, responsabili", care analist cu scaun la cap ar mai sta la cumpene sa certifice ca ne maniheizam vijelios, in cele mai bune traditii ale pamintului? In timp ce primii sint, invariabil (dupa tipicul deriziunii), "nervosi", "violenti", "hrapareti", "razbunatori" si, deh, "smintiti" (registrul mai sulfuros fiind rezervat, normal, fazelor culminante), astilalti nu pot fi decit, bien sûr, stimata Opozitie, chintesenta de virtuti, proeuropeni funciari, democrati pursinge, febrilizati din pricina paiului din ochiul aproapelui si gata sa care, in chip de abnegatie suprema, oala de noapte a electoratului.

Farmecul demential al acestui punct de vedere consista in caracterul universal al valabilitatii sale. Nu isi tipa oare Voronin europeismul congenital, Doamne, iarta-ma? Si o face cu forta de persuasiune a unor consilieri pe cit de dotati, pe atit de lipsiti de scrupule, specialisti desavirsiti in mimetismul retoric si pastisa conceptelor, de te ia cu vertij cind stai sa-i asculti. Si daca lupul e fardat ca miel, nici ochii acestuia nu-si reprima citeodata luciul sinistru, interesul pecuniar, batu-l-ar mandatul, bine ocultat sub poliloghia iubirii de neam (cu tenta euroatlantica, neaparat), omogenizind in adincuri adversitatile.

Cu toata rica din avanscena, luat la bani marunti, in ecorseul sau moral (daca mai e cazul sa recurgem la acest termen desuet), universul nostru politic nu prea are puncte cardinale: stinga se confunda cu dreapta (si viceversa, macar cind si cind!), intr-o frenezie a travestiurilor de care nici relativismul postmodern nu pare sa fi auzit vreodata. Bine, ca noi suferim, cum s-a dovedit, de orbul gainilor, dar profesionistii luciditatii, din empireul deplinei exemplaritati, ei, cum de n-au bagat de seama, in cei opt ani de cind ne tot lucreaza pe fata (cu drept de fractiune majoritara, cum ar veni), ce struto-camila mercantil-ideologica e PCRM? Chiar sa nu fi sarit in ochii nimanui bizarul decalaj intre vorba si fapta in cazul actualului nostru partid de guvernamint? Sau, mai bine zis, intre declaratii si ritualuri (de univoca extractie sovietica: Lenin, revolutia socialista, 7 noiembrie, pionieri, comsomolisti, "Marele Razboi pentru Apararea Patriei" s.a.m.d. – tacimul integral) si caracterul inexorabil liberal (si deci burghez!) al reformelor promovate intre timp.

Spre a suprima insa damful involuntar apologetic al formularii, sa precizez ca ma refer la o idiosincrazie parca evidenta, dar care inca n-am auzit sa fi scandalizat cu adevarat pe cineva: raportul dintre nucleu si baza sa nutritiva. Dintre adica lupii tineri si pragmatici, care fac jocul strategic al partidului, atenti la fluctuatiile geopoliticului si inspirindu-se de peste tot, de la antropologie la economia politica via ponturile serviciilor secrete (gen: Mark Tkaciuk, fost consilier al presedintelui Voronin, acum sef al campaniei electorale a PCRM), si batrinul Sidorov, de pilda, pensionat din Caile Ferate ori sistemul energetic (unde ni s-au incuibat de predilectie alogenii), care mai crede, ingenuu, in Codul constructorului comunismului. Dar ce mai atita vorba: trup despartit de creier printr-o falie anacronica de netrecut. Pentru cel din urma, ca in Vestul salbatic, doar ce-i in mina nu-i minciuna, contind exclusiv plinul cardului si al rezervorului. Cum sa-i explici insa celui dintii ca intretine pe groparul defunctelor sale idealuri? O revelatie ca asta stiu ca ar produce mari tempeste la urnele de vot!