Rege si presedinte

Romania a devenit regat prin vointa romanilor, atunci cand a constatat ca intre vocatia europeana a elitelor si realitatea politica era o prapastie ce nu putea fi trecuta prin declaratii de bune intentii ori prin reforme, ci printr-un nou proiect care sa ne orienteze spre Occident fara dileme geo-politice, culturale ori religioase. Solutia a fost cea a domnitorului strain, concretizata in 1866 cu principele Carol, rotunjita apoi in formula regatului, la 1881, adica dupa consacrarea independentei si recunoasterea internationala a Romaniei. Progresele tarii in anii regatului – pe alocuri spectaculoase – sunt importante nu atat prin atributul tocmai evocat, cat prin cel al consistentei. Romania a devenit o tara stabila si predictibila, intr-o zona vesnic zbuciumata, generatoare de nelinisti si rasturnari de situatie. Nu au lipsit esecurile, dar ele n-au deturnat optiunea moderna si pro-occidentala. Ori cate dezamagiri vor fi adunat romanii cu privire la regalitate, ei nu au scos la mezat optiunea monarhica si nu au edificat o alternativa republicana decat in mintea infierbantata a unor gazetari, a pucistilor de opereta de la Ploiesti, a putinilor social- democrati si apoi a celor comunisti. Republica a venit mai apoi in straie de stepa, in varful baionetelor si pe muzica de cazacioc. Puciul de la 30 decembrie 1947 este o operatiune sovietica executata prin fidelii de la Bucuresti, intr-o situatie internationala favorabila. In anii republicanismului Romania nu si-a consolidat prestigiul, nu a redobandit statutul de putere mijlocie in Europa si nu a edificat o cultura republicana rezonabila. Nici astazi tara nu are o cultura republicana, ci o atitudine rudimentara cu privire la regalitate. Lucrurile au mai evoluat, dar insuficient cat sa genereze o miscare promonarhica solida. De aici si sursa multora din dilemele noastre identitare. Republica de imprumut, adusa de oamenii Moscovei si perpetuata tot de ei, dupa 1989, e o contrafacere si o forma fara fond. Romanii sunt, pe fond, regalisti, dar nu au suficient curaj si discernamant ca sa-si exprime optiunea raspicat. In plus, elitele, in majoritate, au abdicat de la imperativul responsabilitatii publice si au abandonat vocatia marilor proiecte, preferand solutia glosei sterile. Manierism intelectual.

La finele anului, am avut prilejul sa-i vedem in oglinda pe exponentii celor doua optiuni, dar si tipologii culturale, politice si umane, adica pe Regele Mihai si pe Traian Basescu. Sarbatorile sunt un bun prilej de a evidentia adevarata natura a oamenilor. Regele Mihai a mers la familiile nevoiase din Savarsin. A adus putina bucurie in casele cu multi copii si tot atatea nevoi. Asa e obiceiul stramosesc: sa oferi un dar celor ce asteapta Nasterea Domnului fara a avea masa plina de bunatati. Sa alini o suferinta, sa aduci o incurajare si sa dai un dram de speranta. Sarmanii nu vor uita toate zilele vietii lor ca au primit un dar de Craciun din mana celui uns de Dumnezeu. Facut cu smerenie si cu sincera compasiune, gestul regal nu rezolva problema saraciei, desigur, dar transmite un semn de incurajare compatriotilor, sa nu uite de milostenia crestina si de solidaritatea umana. Pedagogie regala.

In vremea in care Regele pasea pragul caselor oamenilor sarmani, presedintele se tragea cu o sanie sofisticata la Predeal, atent pazit. Nimic grav, pana aici. Traian Basescu n-a fost crescut sa ajunga presedinte, n-a invatat lectia crestina si n-a avut acces vreodata la intelesul profund al majestatii regale. Dimpotriva, a avut indeletniciri de cazarma, exersandu-si simtul de prada si de panda. Alte vremuri, alta filosofie, alti oameni. Dar cand ajungi in fruntea neamului tau, cum-necum, adica prin mijloace de toata mana, parca merita sa inveti ceva din lectia istoriei. E sigur ca presedintele n-o sa calce a rege, cum n-a calcat a popa. Suntem resemnati. Intr-o privinta nu pot fi insa impacat: sa constat ca presedintele a ramas un plavan ce persevereaza sa se adanceasca in iresponsabilitate. Pentru ca plavan si iremediabil mediocru trebuie sa fii ca la intrebarea despre grijile care te incearca de sarbatori, sa dai un raspuns dezarmant: „Eu nu mai am griji; ele sunt in sarcina Guvernului". Dupa care a venit emblematicul hahait. Sarman presedinte! Dar noi cu ce vom fi gresit de ne-am pricopsit cu un presedinte hahait, dar cu garzi de corp, elicoptere, masini cu sirene, case de lux si alte privilegii, atat de nepotrivite prestatiei sale?

Rege si presedinte. Nimic mai concludent decat asezarea involuntara a celor doi, in oglinda, de sarbatori.

Mihai Dorin este conferentiar doctor in cadrul Catedrei de Stiinte Socio-umane a Universitatii Tehnice "Gh. Asachi", Iasi.