Reportaj din Tara Nimanui

miercuri, 09 ianuarie 2013, 19:53
4 MIN
 Reportaj din Tara Nimanui

I se pare cuiva bizar ca, in timp ce gazetele romanesti isi duc existenta fara o lege a presei, radiourile si televiziunile fac slalom cu avocati printre prevederi legale pentru a le infatisa telespectatorilor marele balci al ororilor de zi cu zi?

Este fireasca existenta unui consiliu national al audiovizualului strunit cu haturi politice, dar servind interesului public, a carui menire teoretica e de a regla balanta libertatii de exprimare, dar care, nu o data, a dovedit slabiciuni in a gestiona excesele produse la scara industriala de uzinele in care se fabrica imaginile miscatoare?

Cine considera ca bizarul, nefirescul si exagerarea reprezinta dominanta peisajului jurnalistic romanesc are, banuim, un sambure de dreptate. O privire, chiar superficiala, asupra legislatiei romanesti care, zice-se, reglementeaza activitatea mijloacelor de informare in masa arata cat de salbatica si cat de periculoasa este vietuirea in Mass-Media, adica in Tara Nimanui; terra incognita in care libertatea fara frontiere se invecineaza cu cea mai apriga cenzura (impusa, de regula, de tot felul de interese). Exemple care sa vina in sprijinul afirmatiei se gasesc.

Anul trecut, la inceput de iulie, prin legea 95/2012 a fost abrogata Legea presei din Republica Socialista Romania (nr. 3/1974). In sfarsit, dupa 23 de ani de libertate de expresie, perioada in care jurnalistii au preschimbat limba de lemn in limbaj buruienos, cineva s-a trezit din somnul ratiunii si a bagat de seama ca libertatea de exprimare, Graalul democratiei, are, pentru presa de la noi, temei legal de tip leninist. Anularea mai mult decat tardiva a unei legi anacronice nu a facut decat sa arate ca naravurile, ca tot raul vechi si bun, sunt mai puternice decat pofta trecatoare de democratie. Totodata, ridicolul act „reparator" a atras discret atentia asupra faptului ca bazele multilateral dezvoltate ale presei romanesti s-au fixat trainic, precum Vladimir Ilici in formol, in subsolul democratiei postdecembriste.

Sa recitam nitelus din intelepciunea vechiului regim, al carui puiet uman a dresat cainii de paza ai democratiei de azi: 1. presa exercita un rol activ in cunoasterea de catre mase a politicii Partidului (aparent, in prezent avem mai multe); 2. presa manifesta intransigenta revolutionara fata de conceptiile si pozitiile obscurantiste, retrograde si antiumanitare (foarte adevarat !); 3. presa cultiva dragostea fata de partid si patrie (A1, A3, B1…); 4. presa militeaza permanent pentru afirmarea principiilor eticii si echitatii (nu socialiste, ci democratice); 5. presa acorda atentie deosebita educarii tinerei generatii, a tuturor cetatenilor (oh, yeah !); 6. presa este o tribuna de dezbateri si schimb de opinii, un mijloc prin care cetatenii tarii isi exercita libertatea cuvantului si a opiniei (si ce tribuna! malaxor, nu alta!).

Ce obtinem din aceasta sumara si, recunosc, rautacioasa enumerare? Un tablou familiar, usor decolorat, ca o poza cu un je (eu, tu, noi, voi) in uniforma de soim al patriei: o presa-Kalasnikov, o presa politizata, intransigenta, partizana, militanta si cruda, o presa a carei functie de control a maselor licareste pe cerul de noapte al democratiei, desi intunericul ideologic in care a fost forjata cica s-ar fi risipit.

Intuim, asadar, ca de vreo doua spre trei decenii e nevoie de o lege democratica a presei, o lege clara care sa legifereze ceea ce stim, fie si din auzite, ca trebuie legiferat: autonomie, moderatie, responsabilitate, echidistanta si alte fleacuri ciuruite pentru care multi oameni de la noi si de aiurea si-au dat, in trecut, viata. Dar, fapt foarte important, pana atunci, in Tara Nimanui singura lege in vigoare e ca nu (mai) exista nici o lege.

Bine ati venit in Tara Nimanui! Cine are condeiul apasa pe tragaci. Razboiul e mai profitabil decat pacea, iar vrabia abuzului de libertate nu se da nicicum din mana pentru cioara vopsita de pe gardul libertatii de exprimare. Cum sa-si distruga haiducul salasul din codru? Cum sa renunte partizanul la pusca, viata lui si nefiinta altora? Scrieti, baieti, numai scrieti! Sau, vorba lui Caragiale: „Hahaha! injura-l, ma! injura-l bine, ma!"

Daca scrisul gazetaresc vietuieste intr-o gratioasa salbaticie, audiovizualul sta sa crape din cauza excesului legislativ. Legea audiovizualului (504/2002) a cunoscut, potrivit paginii de internet a CNA, nu mai putin de douasprezece modificari in zece ani. Ca tot omul de buna credinta, imi imaginez ca asa de bine a fost facuta legea incat an de an s-a resimtit nevoia altoirii ei. Doar la pomul temeinic altoit te tot duci cu sacul, nu la al de-ti face mere padurete!

Un jurist priceput ne-ar putea lamuri rostul respectivelor miscari anuale de paragrafe. Pana la aparitia respectivelor explicatii, raman la parerea ca, daca cineva are ceva de ascuns, ii pune pe altii sa faca un codex stufos de prevederi legale, din hatisul caruia nici avocatii diavolului sa nu mai poata iesi, daramite bietul telespectator de rand. Pentru a ingropa mortul in papusoi, e nevoie doar de o comisie priceputa si competenta care sa compileze un tom democratic si voluminos de definitii si de paragrafe.

Rezumam. In scrisul gazetaresc, individul e in afara legii, pentru ca activitatea sa profesionala nu e codificata de o lege a presei. In audiovizual, nici unui individ nu-i pasa de lege, pentru ca legislatia e stufoasa, vaga si fara impact. Avem, pe de o parte, absenta legii si, pe de alta parte, excesul de prevederi legale decorative, ambele cu acelasi efect, marele zero barat. Si, pentru ca unde nu-i lege incape tot atata faradelege, orice suprema incununare a Creatiei, daruita de Domnul cu luxul fluxului sonor articulat si inarmata, cu de la sine putere, cu o mirabila penita, se apuca, ca tot omul din popor, de jurnalism adevarat. Consecintele se vad cu ochiul liber. E buna poanta?

Peste ani si ani, cand plaiurile acestea vor fi populate doar de vedete mass-media, lideri de opinie si politicieni – toti oameni fini si de condei – vreun maestru cu ortografia mai sprintara va lasa, poate, posteritatii o cugetare ca aceasta: „Toate i-m-i este ingaduite, dar (la/cu) ce folos?" XOXO.  

Comentarii