Rizi, rizi

Buna, ce faci, in octombrie, anul trecut, la Festivalul de la Iasi, in conditii de imbulzeala: toate locurile ocupate, diferiti intinsi pe toate treptele, fericiti ca am intrat in promisiunea comediei romantice romanesti: filmul care va umple marele loc gol dintre pretentioasele plictiseli pentru Cannes si mojiciile cu politisti. Buna, ce faci suna a clasa de mijloc. Un film muncit, cu imaginea unui Passat proaspat spalat pentru shooting-ul Star Wars, la mai multe granite in dreapta unui Logan cu bord de plastic si totusi mult in stinga S-Classe-ului neprietenos cu mediul din fostul Sfint Imperiu de Natie Germana.    

Vom face un film care arata ca in reclame, populat de personaje romanesti curatate de orice nuanta comportamentala incongruenta cu traseul tipologic. Nici prea bogati, nici prea saraci, dar saracia sa arate bine. O problema de cuplu la sentiment, plictiseala in casniciile celor de virsta a doua, un fiu consumator de pustoaice, neintelegind mai nimic din problema batrinilor, insa comentind-o savuros in aparte-uri de o bine calculata ironie dramatica. Mai multe computere, o idila virtuala, o singura solutie posibila.

Impresia de ireal e clara de la inceput: decupajul, imaginea (eclerajul), folosirea muzicii. Desi dialogurile pastreaza un iz de inventivitate autentica, datorat scenaristei Lia Bugnar, conventia cere sa ne abandonam simtul critic si nevoia de a vedea ce se intimpla cu adevarat, pentru ca Buna, ce faci nu e un film la care se merge pentru nuante de adevar. Am ris in timpul lui. Ma molipsisem si de la entuziasmul salii, nu tin minte sa fi fost parte la vreo premiera cu succes atit de asupritor, cu urale si urlete la concurenta. Echipa adusa pe scena privea putin infricosata sala, cautind parca din ochi iesirea, una singura, in spatele spectatorilor. O proiectie de matineu intr-un cinema gol si congelat e un test mai bun, daca vrei sa simti plenar calitatile filmului.

Lumea criticii e in dilema. Puristii il resping ca pe o lezmajestate, in efortul mereu sisific de construire a rarefiatului palmares romanesc de cinema. Aici se vede ca domina conceptia integratoare a marii culturi nationale, in care productiile neconforme canonului estetic corect (neorealismul si urmasii sai) sint eugenizate corespunzator. Partea la care ader este ca Buna, ce faci e mai mult un eveniment de palmarest. "O comedie romantica de care cinematografia romaneasca are atita nevoie, care va aduce spectatorii inapoi in sala, o comedie lipsita de incordarea premiatilor, senina, solara, glumeata, aratoasa", bla-bla etcetera. Acest limbaj de marketing e nici de-aici, nici de colea. Vrem doar filme foarte bune, daca e sa ne uitam la filme romanesti. Daca nu sint iesite din comun, prefer sa ma uit la altele, in alte limbi. Nu se poate scrie in mod critic despre jumatati de masura, or efortul se transforma intr-o mingiiere pe cap a spectatorului amuzat, si nu asta vrem sa facem, ar fi penibil. De promovarea filmului se ocupa ei, publicul se va incuraja singur din gura in gura. S-ar putea sa aiba succes.

Incerc sa-mi amintesc ce mi-a placut. El – bleg intorcator de pagini pe linga pianistii invitati la filarmonica. Ea, curatatoreasa sefa intr-o curatatorie ca-n reclamele pentru detergent care, nu-i asa, arata atit de bine. Copilul familiei, nesatul de fete in secvente gen American Pie, ce vor gidila nesubtil imaginarul publicului tinar, surprins sa vada aici ce credea ca se arata doar acolo. Tam-tam-ul se face doar pentru ca e un film romanesc (in contextul in care romanesc a ajuns sa insemne radio-cultura in lupta cu manelele). Dac-ar fi venit din orice alta tara, nu s-ar fi uitat nimeni la el. Ceea ce inseamna ca Buna, ce faci, a reusit ce si-a propus: sa fie specific romanesc.

Si, desi mi-e jena sa recunosc, m-a emotionat prima data, iar punctul culminant m-a lovit si la a doua vizionare, sfirsitul (minus post-scriptumul de intoarcere) e poate singura incercare de atitudine realista din partea scenaristilor, din care cauza si functioneaza. Mi-au placut citeva din situatiile scrise de Lia Bugnar si seria de conversatii pe internet. Apropo, PC-urile pe care iubesc batrinii au chat de Mac – in plan detaliu -, pare o incercare disperata a realizatorilor de a tine pasul cu modernizarea tehnologica. O perspectiva de viitor sumbra, aceea in care la sase luni dupa filmare se va fi schimbat toata tehnologia. De aceea nici nu mai merita sa incerci sa pacalesti pe nimeni. Stim ca e PC, e ok. S-a filmat mai demult, intelegem si asta. E o comedie romantica – minunat.