Romania intre capitalisti de prada si capitalisti de constructie

Un lucru e limpede: fara etica, nici o afacere nu poate fi morala si nici un stat/nici un capitalist nu poate obtine solidaritatea cetatenilor, respectiv a angajatilor, intru depasirea crizei globale.

"Capitalismul e imoral. Exista un fel de mitologie pe dos a succesului: nu poti sa ai succes decit daca furi". Asta a declarat, printre altele, miliardarul Dinu Patriciu in documentarul "Capitalismul - reteta noastra secreta" in regia lui Alexandru Solomon. Si mai aflam ca acelasi om de afaceri "marturiseste rizind" in acelasi documentar: "M-am distrat foarte bine anii astia. Si mi-a placut". Citatele le-am gasit in cronica Florentinei Ciuverca din Evenimentul zilei (04.12.09) la documentarul pomenit.

Va vine sa credeti cu cita detasare a vorbit prim-capitalistul (dupa avere) Dinu Patriciu, intervievat fiind de Solomon pentru documentarul sau? Si-a permis sa fie sincer - jignitor de sincer. Jignitor pentru popor (nu ma pot abtine, chit ca mai bine as spune: pentru tara asta pe spatele careia si-a facut averea-i "imorala!") - si pentru orice intreprinzator cinstit care si-a ridicat si consolidat afacerea prin spirit de initiativa si asumare de risc, prin idei creative si munca proprie deopotriva.

Sigur, unii ma vor intreba, poate, daca stiu eu vreun om de afaceri de succes care sa nu fi "furat". Da, mi-am pus intrebarea, si in prima instanta m-am si blocat nitel, dar apoi mi-am amintit de cel putin doua povesti credibile de succes de oaresce anvergura.

Prima este cea a nemteanului Aurel Kober (originar din Drobeta Turnu Severin), cel cu vopseaua Kober, despre care Dan Gheorghe a scris in Romania libera (15.11.08) ca-i un "miliardar fabricat 100% in Romania" care, student fiind, a muncit in vacante ca zugrav, iar dupa revolutie, in 1993, Köber, aflam, a infiintat "o sectie pentru rasini alchidice, prima din tara, pe baza unui credit cu o dobinda ametitoare, de aproape 300%". Ei bine, acest om a fost/este realmente un intreprinzator (si nu un afacerist chitit pe tunuri), cita vreme el si-a asumat un risc prin creditul in cauza, si nu doar ca a cistigat pariul, dar a si rambursat banii in doi ani! Spre deosebire de atitia altii care s-au imbogatit tepuind bancile vremii - cel mai adesea fara macar sa investeasca banii in ceva productiv si scapind, pe deasupra, mai toti nepedepsiti...

Cea de-a doua poveste este cea a suceveanului Vasile Armenean (originar din Medias), care a creat brandul si a pus pe picioare afacerea Betty Ice! Omul a lucrat la o gelaterie-n Austria, iar dupa revolutie s-a gindit sa-si faca propria afacere. Intr-un articol semnat de Mihaela Popescu in Ziarul financiar (20.09.07), Armenean povesteste ca in primii ani si-a finantat afacerea "cu credite pentru nevoi personale luate din Austria" (avea si cetatenie austriaca). Citiva ani a continuat sa lucreze in Austria si sa vina in tara "doar in weekend", ca apoi, in 1994, sa renunte la postul din Austria ca sa infiinteze compania Betty Ice.

De n-o fi afectat-o criza din ultima vreme peste masura, Betty Ice este "cel mai mare producator de inghetata independent" si se lupta "cu elvetienii de la Nestle pentru primul loc pe piata de profil" (ZF, 02.05.08). Din aceeasi publicatie as mai cita o declaratie a lui Vasile Armenean pe care le-o dedic tuturor capitalistilor marca DP: "In antreprenoriat, pe primul loc vine afacerea, si apoi proprietarul ei". Mai exact, "e bine sa fii modest si sa ramii tot timpul pe pozitii, ca atunci cind dai de greu sa nu te pierzi sau sa intri in panica. Dar cel mai important - nu trebuie sa omori afacerea punindu-te pe tine inaintea ei. Lectia aceasta am invatat-o din Austria".

Ei da, numai ca pe alde astia, care au muncit pe brinci ca sa incropeasca o afacere de succes, un Dinu Patriciu ii considera probabil niste fraieri dintr-o liga inferioara. Cum adica sa muncesti? Pai, vorba aia, cine munceste n-are timp sa cistige bani! Si oricum e mult mai simplu sa pui mina prin Pile, Relatii si Cunostinte pe afaceri si companii gata de muls. Si apoi, nu-i asa, chiar de atinge bunastarea cel ce munceste, parca banul muncit nu prea-i da satisfactia de-a declara ca s-a "distrat foarte bine anii astia".

Acum, desigur, nimeni nu poate nega faptul ca magnatul Dinu Patriciu, dupa ce a achizitionat (cum a achizitionat) niscaiva rafinarii, a reusit sa creeze un imperiu petrolier regional pe care a reusit apoi sa-l vinda pe bani multi, foarte, foarte multi. Si, nu-i asa, mai stim cu totii si ca primul milion e mai greu sa-l faci (fiind supus - pe vremuri in tarile capitaliste occidentale, la noi dupa 1989 - banuielii de-a fi macar imoral, daca nu furat de-a binelea...).

Doar ca, din pacate pentru economia tarii, Romania tranzitiei postcomuniste nu i-a favorizat pe capitalistii de constructie (in sens larg al cuvintului), ci parca mai mereu pe capitalistii de prada. Asa stind lucrurile, de ce ne-ar mai mira faptul ca aceasta criza fincanciar-economica a prins tara noastra pe picior gresit (gata in criza, adica) din toate punctele de vedere: financiar, economic, politic, social si (mai ales!) moral. Dar stiti care este partea cea mai proasta a situatiei? Lucrul acesta este valabil si pentru mai toate statele occidentale (euro-atlantice), cele cu traditie intr-ale democratiei si economie de piata (capitalism)! Desigur, in Franta sau in Germania sau in SUA aceste crize mocneau la un nivel net superior al spiralei istoriei - dar pe aceeasi "axa" pe verticala.

In fine, ceva imi spune ca nodul gordian al iesirii din criza (care, repet, se compune din crize multiple) o reprezinta asanarea morala a societatii noastre in special - si a tuturor societatilor democratice in general. Pentru ca un lucru e limpede: fara etica, nici o afacere nu poate fi morala si nici un stat/nici un capitalist nu poate obtine solidaritatea cetatenilor, respectiv a angajatilor, intru depasirea crizei globale.