Caută 
4 MIN
Privit din afara, laboratorul artistului contemporan seamana cu cel al unui alchimist din alte vremuri, aflat in cautarea elixirului miraculos. In locul alambicurilor sofisticate, poti gasi vrafuri de carti, reviste, fotografii si caiete, risipite in ordine… dezordonata, printre unelte ciudate, pinze si culori. Inspiratia novicilor studiosi este intretinuta mai putin de aburii etilici si mai mult de lectura sau de documentare. Atelierul este locul tatonarilor, al incercarilor repetate si al experimentelor fara final previzibil. Daca este la inceput de cariera, artistul va „distila" substantele aflate la indemina pentru aflarea acelei formule personale menite sa-i impuna sau sa-i confirme diferenta. Poate de aceea, orice provocare se transforma in stimul euristic, avind urmari nebanuite.
Proiectul Rural Plein Air 2 constituie o recidiva a citorva artisti, asociati unei reviste de arta contemporana (Puncte Punct Puncte) si unui Centru de Dezbateri, avind aceeasi miza problematica. Realizata in parteneriat cu Galeriile Dana, expozitia vernisata zilele trecute reprezinta concretizarea unor demersuri prealabile, inaugurate odata cu prezentarea si validarea celor 13 proiecte individuale – aplicate ulterior, intr-un stagiu de tabara in plein air, la Hodora, linga Cotnari. In prima instanta, fiecare participant si-a circumscris programul, prezentindu-si public atit conceptul, cit si metoda, insistind asupra surselor de inspiratie, precursorilor, modelor artistice, realizarilor anterioare sau legitimitatii estetice. Tabara de la Hodora a fost apoi spatiul ideal de concretizare a bunelor intentii declarate.
Si de aceasta data, tinerii artisti s-au eschivat temelor facile, preferind solutii care sa le puna in evidenta ideile si dexteritatile. Unele compozitii valorifica abilitati portretistice, insistind pe asocierea chipurilor cu decorul rustic al satului moldovean. Andreea Dascalu, de pilda, picteaza o silueta feminina… rasturnata, sugerind ca pe fondul transformarilor petrecute in lumea satului oamenii ar trebui priviti altfel decit sintem obisnuiti. Rodica Grosu surprinde cu fidelitate chipurile si preocuparile membrilor unei familii din Hodora, schitind o „saga vizuala" a oamenilor obisnuiti, deveniti fara voie „personajele" intr-o istorie conjuncturala. Marinela Botez contureaza fizionomii „amprentate" de un spirit nefast al locului, facind ca acestea sa se confunde cu decorul cenusiu al ulitelor sau sa devina parte a acestuia. Ponosite, uzate in exces, vesmintele seamana cu oamenii care le poarta. Lipsite si de chip si de privire, femeile sint intr-un fel emblema inexpresiva a unui sat pe cale sa-si piarda identitatea.
Alti artisti se arata preocupati de natura si de lectura simbolica a unor motive figurative. Cristian Ungureanu transfigureaza plastic un performance, desenind formele unui copac singuratic, inradacinat pe un versant foarte inclinat, sugerind ca exista viata si acolo unde solul pare neprielnic sau neprimitor. Chiar daca… este o metafora care vorbeste despre vointa si pasiune in dublu context, uman si artistic. George Cernat descrie in imagini traseul viei catre rod, catre strugurele plin de seva, traseu asumat uneori si de oameni. Postat in trepte descendente, tripticul Abandonata semnifica declinul agriculturii autohtone. Adrian Crismaru, in schimb, este inspirat de mar – nu de biblicul fruct oprit, ci de unul real, agatat in pomul din curtea bisericii hodorene. Treisprezece panouri reitereaza etapele unei cosmogonii regionale, urmarind prefacerile luminii, combinatiile elementelor primordiale, pina la forma consistenta a marului natural. Hodora devine astfel locul privilegiat al creatiunii, al unui inceput de lume.
Utilizind cu precadere tonuri de gri, Claudiu Ciobanu ilustreaza elanul ziditor al localnicilor, dovedit de numeroasele case incepute, dar neterminate. Ca si in arta, impresia este de work in progress, de lucru in derulare infinita. Convertita pe moment la pictura, Ana-Maria Negara continua un proiect anterior, intitulat Casa in casa, schitind silueta conacului de la Hodora. Intentia este aceea de a „arhiva" imaginile spatiilor care au gazduit diferite evenimente dedicate artelor vizuale, de a face „portrete" ale cladirilor incarcate de energie creativa. Intr-un registru diferit, ÈAAA˜tefan Grigoras surprinde satenii socializind in „inima" satului, la circiuma, stind in fata paharelor pline sau pe cale a se goli. Mircea Tofan picteaza un porumbel, trimitindu-l spre Cer, odata cu mesajul de afectiune catre parintele de care s-a despartit intempestiv, iar Mitrut Peiu compune un jurnal al sederii la Hodora, avind grija sa marcheze importanta fiecarei zile.
Folosind limbajul instalatiilor, Mihai Gitman propune un ansamblu nonconformist – Albastru de Hodora – compus prin asamblarea unor unelte donate benevol de sateni si vopsite intr-un albastru specific. Melania Hangan concepe, la rindu-i, o instalatie facuta din cuburi de sticla, in care „arhiveaza" stimuli olfactivi produsi natural de reziduurile gasite in anexele gospodaresti, adica mirosurile specifice satului gazda. Inspirat de estetica lui Nicolas Bourriaud si de performarile lui Rirkrit Tiravanija, Eugen Alupopanu expune un painting performance, o „actiune" pictata. In intentie, proiectul Miorita incearca sa chestioneze relatia dintre arta, spatiu si conceptul tematizat. Desfasurarea este una simbolica si incearca reinnodarea unei relatii afective specifice comunitatilor arhaice cu spatiul urban "demitizat". Artistul face trimitere la mitul oii nazdravane, numai ca, de aceasta data, Miorita este sacrificata, gatita si consumata de persoanele participante. Taierea Mioritei, gatirea si degustarea "trupului" s-au petrecut aievea, sugerind asimilarea profunda a mitului, "digerarea" si perceperea lui intr-o dimensiune cosmica si artistica.
Indiferent daca vi se par stridente, provocatoare sau surprinzatoare, proiectele artistilor ieseni fac dovada unei schimbari importante. Ele dau marturie ca, in absenta unei idei de fundal, imaginea risca ancorarea in banal si superficialitate – deopotriva de evitat.
