S.U.A. – U.E.

S.U.A. isi vor mentine rolul dominant in urmatorii 15 ani pe plan economic, politic, tehnologic si militar, in ciuda provocarilor numeroase cu care se vor confrunta, dintre care se detaseaza relatia cu Asia, datorita ascensiunii a doi giganti: China si India. Relatiile cu Uniunea Europeana, ca principal reprezentant al Europei, vor fi mult mai calme. America va deveni, insa, mai vulnerabila datorita succeselor altora si dependentei sale de importurile de petrol. Pe plan militar, nici o alta tara nu va putea sa devina un rival serios, dar costurile actiunilor militare ale Statelor Unite vor fi tot mai mari. Principalii dusmani in perioada urmatoare vor fi Iranul si Coreea de Nord.

Impotriva terorismului se impune o strategie pe mai multe planuri, dezvoltarea unor sisteme si reprezentari politice mai deschise, a unor oportunitati economice mai mari, sprijinirea reformatorilor musulmani s.a. Dar amenintarea terorista va ramine. Impotriva ei vor interveni insa, cu posibilitati crescute, si noii actori globali. Problemele etice vor imparti, de asemenea, lumea. Acestea includ schimbarile de mediu si de clima, clonarea si biotehnologia, drepturile si libertatile omului, institutiile si reglementarile internationale. Statele Unite vor avea probleme tot mai mari cu opinia publica mondiala, chiar daca antiamericanismul va scadea pe masura ce globalizarea va deveni mai putin occidentala.

Prim-planul viitoarelor evolutii va fi detinut de batalia pentru resurse. In continuare, peste 95% din gazele produse si trei sferturi din cele comercializate vor fi distribuite prin conducte, ceea ce va creste rolul acestor retele si al regiunilor pe care le tranziteaza. Europa se va aproviziona in continuare din Rusia si Africa de Nord, China – preponderent din estul Rusiei, Indonezia si Australia, Statele Unite – din Orientul Mijlociu si Canada, iar resursele din Oceanul Inghetat vor intra tot mai mult in exploatare. Resursele sale vor pozitiona foarte bine Rusia pe plan mondial, care isi va putea astfel urmari mai bine obiectivele interne si externe.

Desi vor sa-si sporeasca securitatea, tarile Uniunii Europene nu par dispuse sa-si creasca cheltuielile militare, sa-si creeze o armata care sa dubleze fortele NATO. Europa poate oferi insa un model de guvernare globala si regionala pentru puterile in ascensiune, mai ales daca acestea cauta o alternativa occidentala la Statele Unite. In plus, o Europa largita ar putea sa-si amplifice valoarea pe scena internationala prin legaturile speciale pe care le-ar putea avea atit cu Sudul, cit si cu Estul. Cresterea rolului Europei depinde, in primul rind, de capacitatea sa de a atinge un nivel de coeziune politica mai mare. Apoi, ramine de vazut cum va reusi ea sa integreze imigrantii musulmani aflati in crestere. Nu in ultimul rind, Europa are probleme cu imbatrinirea populatiei si, deci, cu absenta relativa a miinii de lucru. Se cauta milioane de muncitori straini. Rata de fertilitate a Europei este de de 1,4, adica 4 nascuti la 10 morti.

Extinderea U.E. este raspunsul sau la fenomenul globalizarii. Dar o Europa extinsa va avea dificultati de absorbtie a noilor state, va avea probleme privind finantarea programelor sale sociale, daca ele nu vor fi modificate. Daca adera si Turcia sau Ucraina, necesarul de mina de lucru va fi asigurat. Marile probleme nu au fost aduse de integrarea noilor membri, ci de certurile dintre cei vechi. Europa este o soft power. Capacitatea sa de a-si asigura securitatea aduce in prim plan problema frontierelor sale finale, si aici situatia se complica, mai ales datorita Turciei, dar si Ucrainei si Republicii Moldova.

Europa are de luat lectii de la S.U.A. in materie de eficienta a guvernarii, investitii in educatia universitara, initiativa privata si spirit antreprenorial. Modelul social european nu mai merge. Este adevarat faptul ca Gini, coeficientul care masoara inegalitatea veniturilor, indica o crestere in S.U.A. si Marea Britanie si o usoara reducere in Franta si Germania. Rata riscului de saracie dupa transferurile sociale e mai mare si ea cu vreo 6% in tarile anglo-saxone fata de cele ale Europei continentale. De asemenea, cheltuielile sociale ca pondere in PIB sint cu cca 10% mai mari in Germania si Franta decit in tarile anglo-saxone.

Dar S.U.A. cheltuie mult mai mult cu educatia per student, iar gradul mediu de incredere interpersonala este cu vreo 15% mai mare decit in tarile europene. Apoi, in timp ce populatia Statelor Unite a depasit pragul de 300 de milioane, prin intermediul imigratiei si al ratei de fertilitate, care e de 2,06, societatile europene au mari probleme demografice, cu rate de fertilitate de 1,2-1,4. Apoi, potrivit datelor Bancii Mondiale, eficienta guvernarii este mai mare in S.U.A. decit in tarile europene. Deci fondurile mai mici destinate cheltuielilor sociale sint mai bine gestionate. In plus, americanii au reusit de mult sa marginalizeze partidele de stinga si sa limiteze drastic puterea sindicatelor. Ei lucreaza mai mult, sint mai putin pretentiosi, mai dispusi sa accepte riscuri, sint mai mobili si se pling mai putin.

Societatile europene par impotmolite in structuri guvernamentale birocratice care asigura protectie sociala, politicienii nu sint votati daca nu promit protectie, iar intreprinderile trebuie sa suporte costuri sociale mari, ceea ce le handicapeaza in competitia globala, fara ca Europa sa se poata lauda cu o coeziune sociala superioara Statelor Unite, ba, dimpotriva, alimentind puternice sentimente de rivalitate sociala si descurajind initiativa privata. Astfel, modelul anglo-saxon se dovedeste superior si in materie de libertate, de eficienta si in materie de coeziune sociala.