Caută 
6 MIN
Desigur ca nu am "competenta profesionala" necesara pentru a trage "concluziile obiective" privind activitatea artistica a lui Matei Bejenaru. Ar trebui, probabil, sa dedic ani intregi unor studii ezoterice, ce ar include, printre altele, religia, filozofia, muzica, dar si baletul, pentru a face echilibristica in gol si a ma pronunta asupra unei arte al carei obiect e atit de alunecos, incit iti scapa printre degete. Marturisesc ca mi-e greu sa sesizez nuantele, atunci cind e vorba sa supun unei analize un experiment de genul celui desfasurat sub semnul Capsuniadei. Cel mult, ma pot rezuma la a-l descrie in citeva fraze. Proiectul a constat (nu cunosc toate amanuntele) in faptul ca protagonistul s-a deplasat la Madrid (sau poate la Barcelona), unde a achizitionat doua ladite de capsuni, probabil culese de compatrioti, pe care le-a fiert intr-o piateta publica, obtinind citeva kilograme de gem, care apoi a fost ambalat foarte frumos si vindut amatorilor de "chilipiruri"… Infima suma obtinuta in urma tranzactiei a fost folosita in beneficiul emigrantilor… Nu stiu cita arta a fost "trasa" la borcan, dupa cum nu stiu nici ce beneficiu au obtinut capsunarii de pe urma acestei actiuni. Unii ar putea caracteriza gestul sau drept un afront la adresa celor plecati din tara lui Caragiale ca sa cistige prin sudoarea bratelor o bucata de piine ceva mai buna in tara lui Cervantes; in ce ma priveste, ma abtin sa ma pronunt. Un alt experiment, ceva mai vechi, e si mai enigmatic. Protagonistul a plecat pe urmele unor blugi achizitionati de la un marunt traficant sirb din epoca de aur. Din cite am inteles, demersul sau a fost sustinut de ministerele de interne din cele doua tari. A fost aranjata o intilnire, neprotocolara, la un birt. Discutia a fost inregistrata pe o caseta video si apoi prezentata publicului… Dialogul nu a avut nimic spectaculos. Primul l-a intrebat pe al doilea daca isi mai aduce aminte de el. Al doilea a raspuns afirmativ. Apoi fiecare a mai vorbit cite ceva despre drumul parcurs in viata. Si asta a fost cam tot. Repet, nu am suficienta pregatire pentru a judeca astfel de opere de arta cu iz detectivistic…. Poate ca intr-o existenta viitoare imi voi consuma o parte din timpul alocat domeniului periferic… Pina atunci, cu tot regretul, trebuie sa ma multumesc doar cu ce mi-a pus Dumnezeu in traista si sa-mi vaz de drum…
La dezbaterea publica (s.n.) organizata la Centrul Cultural Francez din Iasi, unde a avut loc lansarea celei de-a opta editii a Bienalei Periferic, au participat, conform celor relatate chiar de Matei Bejenaru: "Emilia Chiscop, Dan Lungu, George Onofrei, Antonio Patras si subsemnatul" (adica Matei Bejenaru). Banuiesc ca la discutii a mai luat parte inca o persoana, pe care Matei Bejenaru, nu stiu de ce, a trecut-o cu vederea; e vorba de reporterul ce a asternut pe hirtie opiniile despre Periferic, publicindu-le in Suplimentul de Cultura. Desigur, e posibil ca reporterul sa nu fi fost prezent la fata locului, articolul fiind rodul unor relatari bazate pe impresiile celor cinci sau patru martori oculari. "Vectorul a facut mai multe pentru arta contemporana decit toate institutiile culturale iesene la un loc…" e o sintagma care apare in acest articol. Nu stiu care dintre "vorbitori" a ajuns la aceasta concluzie si nici care dintre participanti are, vorba protagonistului, pregatirea necesara pentru a percepe mesajul unui artist ca Matei Bejenaru, care, citez din prezentarea facuta tot in Suplimentul de Cultura, "face critica sociala in detrimentul capitalizarii operei". Ultima sintagma, "capitalizarea operei" deschide in sine un vertij. Ea poate fi luata in sens marxist, dar si freudian. In privinta criticii sociale, aici as avea o intrebare: cui se adreseaza aceasta critica, odata ce mesajul Perifericului poate fi perceput de citiva "tineri filozofi si critici de arta" ce activeaza in cadrul cercului, nu si de cei din afara lui? Dupa cum vedem, se pune accent pe tineretea participantilor, ceea ce e un lucru minunat. Ei sint folositi, probabil, ca voluntari. Tinind cont de criteriul virstei, exista, din pacate, riscul ca insusi Matei Bejenaru, care, desi e tinar, a implinit totusi 45 de ani, sa nu mai faca fata exegezei… Sau poate ca el e o exceptie si va putea practica happening-ul si la venerabila virsta de 90 de ani.
Acum, in privinta mesajului, am citeva nelamuriri. Daca Matei Bejenaru practica o critica sociala in detrimentul operei, atunci mesajul sau ar trebui sa fie perceput de diverse grupuri sociale, nu numai de elita, nu-i asa? El ar trebui sa organizeze dezbateri "publice" nu cu invitati alesi pe sprinceana in sediile elegante ale Centrelor Culturale, ci marsuri de protest si mitinguri, dezbateri la care sa aiba acces si oamenii de rind. Daca e critica sociala, apoi sociala sa fie! Daca e arta pentru marea masa, atunci arta pentru marea masa sa fie! Din pacate, la manifestarile sale, inclusiv cele stradale, vin doar "initiatii". Efectul lor e nesemnificativ. Mesajul lui se adreseaza, dupa cum am spus, doar unui cerc extrem de restrins de "specialisti" selectati din rindul Perifericului, reprezentantilor mass-meddia si finantatorilor. Neavind sprijinul si participarea bazei, teoria sa e vidata de nonsens. Perifericul, cum ne arata denumirea, ar trebui sa-si desfasoare "prestigioasa" sa activitate undeva la periferia societatii. El ar trebui sa aiba puncte comune cu miscarea rap, atit de populara, sau, de ce nu, cu muzica rock. Locul de expunere ar fi trebuit sa fie un magazin, un adapost de noapte, o hala parasita, un garaj, o fabrica. Iar protagonistii, oameni trecuti prin experiente ultime. Am avea astfel de-a face cu un mesaj asumat, trait pe propria sa piele de artist. Critica sociala a lui Matei Bejenaru e legata prin cordon ombilical de Centrele Culturale. De aici si din Occident. Nimic rau in asta, daca ar fi vorba de acte de cultura; demersurile sale doresc insa sa aiba o bataie sociala. Dupa cum am vazut, logic, nu putem discuta despre obiective culturale in situatia prezenta. As tinde sa spun ca avem de-a face, in cazul sau, cu o critica oficioasa, academica, extrasa din statitistici si din grafice oficiale. Efectul ei social (ca sa nu mai vorbim de cel cultural), din aceasta perspectiva, e aproape nul. Nu exista feed-back. Dupa ani de asemenea experimente, daca intr-adevar ar fi existat un feed-back din partea masei, Matei Bejenaru ar fi fost la fel de cunoscut in Romania cum e Rick Ross in America. Dar se pare ca nu-i… Timpul nu-i pierdut, Dallas-ul de pe Bahlui il astepta cu bratele deschise.
Daca aceste demersuri ar urmari intr-adevar un scop social, atunci Vectorul ar trebui sa-si schimbe profilul activitatii, transformindu-se intr-un ONG care sa asigure, de pilda, asistenta si consiliere psihologica famililor celor plecati sa culeaga capusuni in Occident sau sa se ocupe de copiii strazii, cum se ocupa alte organizatii sau institutii de profil. Infiintarea unui centru de asistenta sociala in Iasi costa in jur de 100-150.000 de euro. Probabil cam tot atit (sau poate ceva mai mult) cu cit e finantat un proiect ce se ocupa de siguranta alimentara sau un proiect in care cineva fierbe citeva ladite de capsuni transformindu-le in gem, pentru a fi vindut pe strada. Fenomenul migratiei e dureros. El produce traume ce vor persista in timp. Abuzurile emotionale, tulburarile de conduita si tentativele de suicid ale copiilor abandonati vremelnic de parinti nu pot fi rezolvate nici de specialistii ce se aduna in jurul meselor rotunde, nici de cei care ies la coltul strazii pentru a face performance sau happening. E cazul sa nu ne jucam cu realitatea. O sa ne bata Dumnezeu!
