Sanctuarele haosului

Crizele financiare internationale par sa se succeada cu o periodicitate remarcabila: 1987, 1997, 2007… In fiecare caz, indiferent de tara, solutia a fost socializarea pierderilor si privatizarea profiturilor, vezi cazul bancii britanice falimentare Northern Rock, recent nationalizata pentru a i se injecta bani de la buget si a fi salvata. Si asta in tara lui M. Thatcher… Presedintele Sistemului Federal de Rezerve, Ben Bernanke, a solicitat si el, fapt fara precedent, un sprijin bugetar suplimentar, ceea ce inseamna ca lucrurile sint mai grave decit ne imaginam.

Esecul masurilor clasice de politica economica, in special monetara, ne indica profunzimea crizei. Lumea financiara, care tinjeste atit de mult dupa lichiditatea fluxurilor, redescopera inertia stocurilor. Deteriorarea bilanturilor bancilor, tensiunile persistente asupra lichiditatii interbancare, incertitudinea extrema, toate au condus la o contractare a creditelor destinate activitatii productive, dupa ce speculatorii si-au facut de cap. Instalarea ideii de criza in constiinte destabilizeaza si mai mult piata, prin efectul anticiparilor contraproductive.

La inceput a fost o criza a creditului imobiliar, apoi a devenit o criza a sistemului bancar in intregul sau, pentru ca acum sa se generalizeze ca o criza a pietei financiar- monetare internationale, deci a intregii activitati economice. Caci nu se vind doar titluri de credit virusate, se vind actiuni, obligatiuni, capacitati productive. Toate sectoarele sint afectate de aceasta cursa descendenta a titlurilor de valoare ce nu mai pare o simpla faza ciclica, ci o criza structurala a capitalismului actionarial. Multe intreprinderi parasesc bursa, sint supuse unor restructurari "cu iataganul" si apoi revindute, eventual prin reintroducere la bursa.

Desigur, toate acestea nu au cazut din cer. In lumea minunata a finantei, o criza o hraneste pe alta: criza creditului pe cea a actiunilor, criza economiei monetare pe cea a economiei reale, si viceversa. Aceasta e expresia logicii pure a finantelor de piata. Toate "inovatiile" din ultima vreme promiteau nici mai mult nici mai putin decit "eliberarea de riscuri". Numai ca, foarte atenti cu riscurile individuale, acestor "inovatori" le-a scapat din vedere riscul global, sistemic, pe care l-au agravat pina la criza, drept consecinta. Apoi, printre cauze, dereglementarea financiara si-a avut partea de consecinta. Totul in numele rentabilitatii financiare. Acum pendulul s-a intors in sens opus, incepind sa alunece progresiv spre delir, caci orice excelenta se plateste cu o insuficienta.

Universul bancar, atit de sofisticat, stralucitor si invidiat, a fost deformat de tarantula globalizarii si livrat unei piete tot mai dereglementate, lipsite de orice control. Criza nu putea sa intirzie, ea face parte din mecanismul intrinsec al pietei si-si face aparitia ciclic in toata "splendoarea".

O solutie ar fi dedublarea politicii monetare, prin practicarea de rate ale dobinzilor diferentiate pentru economia productiva fata de cele destinate economiei speculative. Deci, o separare cit mai ermetica intre economia reala si cea monetara, pentru a impiedica transmisia crizelor financiare catre economia reala, prin intermediul creditului. Reusita consta in asigurarea unei cit mai bune etanseitati intre cele doua sfere ale economiei.

Prezenta criza are loc intr-o conjunctura generala instabila si nociva, marcata de o concurenta acerba, care exercita o presiune permanenta si crescatoare asupra costurilor, in primul rind a celor salariale, delocalizari si cresteri ale somajului. Eu vad in aceste desfasurari un consistent potential deflationist, generat de scaderea consumului, a puterii de cumparare si a cererii la nivel global. Acest potential este alimentat puternic si de supraindatorarea care exista in unele tari. Spre pilda, in S.U.A. si Marea Britanie rata de indatorare a menajelor in raport cu venitul disponibil este de 120%, respectiv 140%. Iata de ce tarile anglo-saxone, care au cel mai liberal model economic, sint acum cele mai afectate. Creditul de consum reprezenta pentru ele o supapa indispensabila, care acum s-a inchis, caci devenea alienanta.

Nu este cazul sa varsam prea multe lacrimi pentru bancile care au aruncat cu credite in stinga si in dreapta, fara garantii suficiente, decit in masura in care ele au risipit si economiile clientilor. Cineva trebuie, deci, sa raspunda pentru sumele pierdute si sa plateasca. Fondurile de pensii au fost si ele prinse in aceasta hora speculativa, iar randamentele le sint afectate. S-a mers mult prea departe cu creditarea si s-a uitat de economisire. Creditul a devenit, alaturi de salariu, un mijloc aproape obligatoriu de finantare a traiului cotidian. Ceva nu e in regula aici. E prea multa moneda in sistem, moneda "falsa".

Unde sint economistii care ne predicau ca economia este o "stiinta naturala a pietelor", transformind totul in ideologie, fie ea si liberala? E mult cinism in astfel de predici, care transforma economia intr-o afacere de "administrare a lucrurilor". Procesul de "financiarizare" crescinda din ultimii 30 de ani a transformat chiar sistemul capitalist, facindu-l profund speculativ. Un numar nu foarte mare de baieti destepti au pus mina pe economie si pe societate. Pietele de capitaluri au devenit noile sanctuare ale haosului.