Sarutul din intuneric

Lumea academica si diplomatica, iata, e in stare de soc. Dar ce zic eu? In stare de epuizare, de lesin. Nici nu mai respira, saraca. Nu mai tresalta. S-a acoperit de o pudica paloare. Cita vreme se va afla sub acest teribil soc hipotermic (trag nadejde ca-i va trece repede), eu imi propun sa meditez la altceva. Si anume la insusirea lumii in care traim de a fi mereu si mereu inventiva si surprinzatoare. Nu trece ziua fara sa aflam o noutate, o nebunie. Nu trece ziua fara o surpriza. Nu trece ziua fara o veste originala. Inventivitatea si ineditul lumii intrec cu mult putinta mintii noastre de a primi socul produs. De aici epuizarea si lesinul, permanentul lesin in care sintem aruncati fara crutare. De aici starea de soc. Contemplam ca trasniti spectacolul si nu ne dumirim. E aievea sau e numai o "fantasie rasariteana"? Sau e doar fandacsie si moft? Nu ma incumet la un raspuns mai precis.
Nu spun o noutate. Inca batrinul Blaise Pascal constatase fara mila intr-unul din "panseurile" sale (daca nu va fi fiind constatarea lui Montaigne): ceea ce e adevar in regatul Frincilor, unde pina si regele e chel, e minciuna dincolo de Pirinei. Ceea ce e permis aici e prohibit dincolo. Ceea ce pot face Eva si Adam in Eden nu mai pot face in afara gradinii Edenului. Binele si raul isi schimba in permanenta mastile. In Marea Britanie, esti moral si decent daca stringi ferm mina reginei Elisabeta si ingenunchezi in fata ei. In Romania insa e de prost gust. In Romania trebuie sa pupi mina damelor (nu numai sa le stringi barbateste virful degetelor) si, uneori, sa le tucai si pe obragiori. Daca nu le pupi apasat, esti zvirlit in temnita pentru lipsa de "manere" si tulburarea ordinii publice. Ceea ce e adevar si morala peste Canalul Minecii e scandal si falsitate dincoace. Frumos ne mai sade!
Dar sa vin la concret si sa dau un exemplu. Populatia globului s-a extaziat nu demult (in 9 februarie 2007) cind, in nordul Italiei, s-a descoperit un mormint vechi de mai bine de cinci milenii. In zisul mormint, un cuplu imbratisat. Arheologul Elena Menotti, sefa echipei care a facut funerara descoperire lirica, a marturisit presei (si, prin intermediul presei, intregii lumi profund emotionate): "Pina in prezent nu s-a descoperit nici un mormint datind din neolitic in care sa fie ingropate doua persoane si cu atit mai putin doi oameni care se imbratiseaza". Dupa care dna Menotti si-a slobozit din profundul sufletului ei simtitor un suspin induiosat. Presa a oferit vulgului profan si o poza. In rama pozei se pot observa cu maxima claritate doua schelete intrecuprinse intr-o imbratisare eterna. Fata catre fata, rost catre rost, iubire catre iubire, amant catre amanta. O iubire eterna si fierbinte precum cea evocata in Cintarea cintarilor din Biblie. Nu numai cuplul de oseminte imbratisate a impresionat pina la strafundul strafundului omenirea, dar si dantura perfecta a amantilor. S-a constatat astfel, in mod stiintific, virsta frageda a oricarei iubiri si puritatea de cristal a simtamintelor omenesti. Amorul infringe timpul. Si inchipuirea.
Dar ceea ce era moral acum cinci mii de ani e o insulta si o desfrinare astazi. Imbratisarea de odinioara sugera puritatea si abstinenta. Imbratisarea de astazi a devenit in ochii procurorilor de-a dreptul obscena. O stire calda inca (publicata in gazetele de ieri, 27 aprilie) ne informeaza ca la un bal de binefacere, petrecut in New Delhi, actorul Richard Gere si-a permis sa sarute in public o actrita din India, pre numele ei Shilpa Shetty. Intre noi fie vorba, Shilpa nu arata rau. Multimea din Jaipur s-a miniat, totusi, a iesit furioasa pe strazi, unde "a ars fotografii ale actorului si chiar ale lui Shetty. Localnicii considera gestul ca un afront adus culturii indiene". In tara lui Gandhi, sarutul in public e strict interzis. Procurorul Poonam Chand Bhandari a chemat-o, asadar, pe actrita in justitie si a ordonat arestarea imediata a numitului Richard Gere, actor pornograf si infractor. Oriunde s-ar afla. De fapt, actorul nu facea decit sa parodieze niste miscari exersate si in filmul din 2004,  "Sa dansam?" ("Shall We Dance?") in care obiectul neinsufletit al efuziunilor sale nelegiuite e cintareata Jennifer Lopez. Nu mai pun la socoteala scopul balului: sa stringa fonduri pentru lupta impotriva virusului HIV.
Ma intorc la constatarea amicului Blaise Pascal. Ceea ce e permis mortilor din neolitic nu se cuvine viilor din pleistocen. Si ceea ce e indicat in iad nu se recomanda in rai. Morala depinde de longitudine. Inventivitatea lumii e cu adevarat insecabila. Nil admirari, spunea poetul latin. Sa nu te mai miri de nimic.