Scoala de la Frankfurt (II)

La autorii Scolii critice se simte parca o sila disperata fata de valorile liberale si umaniste, aparent atit de sigure si de stabile; ei descriu spectacolul desperant al dezagregarii unei lumi si al falimentului unei societati, al panicii si cosmarului in fata zilei de miine, al spectrului bintuind al saraciei. Kant, Marx si Freud par sa le fie principalii mentori spirituali. La adeptii scolii amintiti pina acum ar trebui sa mai adaugam pe Leo Lowenthal, Walter Benjamin, Ernst Bloch, Otto Kircheimer, Franz Neumann, Henry Grossman, Friedrich Pollock, care e poate cel mai economist dintre toti si altii, ca sa avem o imagine mai buna asupra nucleului materialist al dialecticii nonhegeliene si negative, al hedonismului utopic al scolii critice.

Teza subiectivitatii moderne este reconstruita pe baza modelului lui Ulise, care, pentru a supravietui sacrifica vraja naturii exterioare pe altarul rationalitatii instrumentale, devenind astfel „protoimaginea individului burghez". Deci ratiunea elibereaza de constringerile naturii, iar acest proces „se metamorfozeaza – cum arata Andrei Corbea in prefata la Minima moralia, Ed. Art, Bucuresti, 2007, p.8 – intr-o tot mai restrictiva extensie a dominatiei totalitatii asupra naturalului si individualului, prin care oamenii, maturizati prin ratiune intru autonomia individuala, o sacrifica pentru a se supune de bunavoie tentatiilor dominatoare ale edificiului social".

Critica Scolii critice e nemiloasa, plina de patos lucid si vizeaza tot ce ne inconjoara („adevarat e doar ceea ce nu se potriveste in aceasta lume"), dar mai ales cedarea in fata regresiunii unidimensionale a colectivitatii dirijate pina la agresiunea totalitara asupra individului, ceea ce duce la esecul istoric al civilizatiei ratiunii. „Viata nu mai vietuieste". Se insista asupra minciunii instaurate de sistemul colectiv al relatiilor de proprietate, care compromit gindirea si actiunea autonoma, ce nu se pot sustrage dictatului inevitabil al mecanismelor dominatiei totalizante. Pentru a rezista in fata violentei societatii si a-i opune propria exigenta etica si emancipatoare, individul ar trebui sa faca precum baronul Munchhausen care se scoate din mlastina tragindu-se de propria-i peruca. Asa cum arata Adorno, „de dragul posibilului, individul trebuie sa conceapa chiar si propria-i neputinta".

Contradictia ca si refuzul sistemului sint cultivate insistent, ceea ce ne aminteste de Nietzsche, Kafka sau Proust. Ca si la acestia, trauma alienarii e foarte vizibila. Dialecticieni ai negativitatii, asumindu-i o izolare orgolioasa si afisind un elitism pe care-l critica si Hannah Arendt, autorii Scolii de la Frankfurt tematizeaza ideea de critica si de rezistenta intr-o „stiinta trista", replica a celei „vesele" a lui Nietzsche, alternind imprecatia cu resemnarea, intr-o retorica violenta pina la cinism. Iata un exemplu din Theodor Adorno: „Ceea ce credeau cindva filosofii ca merita sa se numeasca viata s-a transformat acum in afacere privata si, in consecinta, in teritoriu genuin al consumului, remorca a procesului de productie, lipsita de autonomie si de substanta proprie. Cine doreste sa afle adevarul despre viata nemijlocita trebuie sa-i cerceteze fata alienata si, odata cu ea, fortele obiective ce determina existenta individuala pina in zonele ei cele mai intime" (Minima moralia, p.21). Prin urmare, viata nu este decit un epifenomen retrogradat al productiei, consumul nu e decit o caricatura a vietii adevarate care acopera insa monstruozitatea productiei absolute.

Acesti autori sint filosofi remarcabili, dar din punct de vedere economic importanta lor este redusa. Spre pilda, Jurgen Habermas, despre care dl. Andrei Marga a scris recent o excelenta monografie (Filosofia lui Habermas, Polirom, 2007), socotindu-l drept cel mai mare savant de la Einstein incoace. Este vorba despre cel mai mare filosof german in viata, un fel de dascal al natiunii, un mare ginditor, care a scris o opera de cotitura in istoria filosofiei. El a lansat critica postmodernismului inca din anii ’80, (polemizind cu Foucault si Derrida), a liberalismului (polemizind cu Rorty si Rawls), a pozitivismului, a „fascismului de stinga", a manipularii genetice (polemizind cu Sloterdijk), a unificarii europene si a tot ce mai misca in epoca. Habermas este in egala masura politolog si sociolog, antropolog, psiholog, lingvist, jurist, cu o exceptionala calificare interdisciplinara, dar si economist, cu studii in regula.

Se intreba un coleg cum se face ca Germania nu a dat mari economisti? Dar eu nu cred ca a dat mai putin decit alte mari culturi, decit cea franceza bunaoara, daca ar fi sa ne referim doar la un F. List, W. Eucken, W. Ropke, L. Erhard, toti corifeii scolii istorice, sau – de ce nu? – K. Marx sau M. Weber. Chiar la acesti autori din Scoala critica, se pot gasi reflexii economice mai mult decit interesante. S-a spus ca economistii scriu sub specie temporis, sub presiunea timpului si a evenimentelor. Acesta nu e neaparat un motiv de lauda si cred ca ar trebui sa ne ocupam si noi de lucruri mai grave, perene. Contributia Scolii de la Frankfurt este o invitatie in acest sens, pe care ar trebui sa o privim fara orgolii de mari specialisti, cu toata smerenia si seriozitatea.

Apoi, asa cum am mai aratat, lucrarile Scolii Critice sint invitatii la transdisciplinaritate. Cum spunea Michel Camus, aceasta „este o noua cale initiatica, ce integreaza fundamentele vechilor traditii ezoterice si ale stiintei contemporane, reinnoindu-le limbajul, o cale vizionara si operativa ce atinge inima constiintelor trezite celor mai deschise si care traseaza linii riguroase de actiune. Creind punti intre stiintele exacte si stiintele umane, intre stiinta si traditie, intre gindirea stiintifica si gindirea simbolica, intre cunostinta si fiinta, transdisciplinaritatea nu inceteaza sa tinda spre unitatea cunoasterii, prin traversarea obligatorie a autocunoasterii. Este o etica ce se releva revolutionara in planul spiritului, contagioasa in planul sensibilitatii vitale si profetica in planul constiintei. Eu vad in transdisciplinaritate marea turnura a secolului al XXI-lea".

Publicitate și alte recomandări video