Seductie si amagire

Pe 29 aprilie, la Teatrul National din Iasi s-a jucat in premiera piesa de teatru TV for Dummies. Un spectacol pentru 100 de telecomenzi, pe un text contemporan, scris de Mona Bozdog si Mihaela Michailov. Regia: Ioana Paun. Scenografia: Maria Pitea. Video design/VJ: Andrei Cozlac. Graphic Design/VJ: Iustin Surpanelu. Distributia: Florin Caracala (Cristi), Haruna Condurache (mama), Petronela Grigorescu (vecina), Ioana Lefter (reportera), Karina Pop (fetita). Spectacolul se va mai juca pe 11, 18 si 26 mai, la sala "Uzina cu teatru" a TNI.

Scenariul este cit se poate de realist: rapirea unui copil, provenind dintr-o familie monoparentala, si drama mamei, care-si pierde job-ul din cauza propagandei facute de mass-media, initial spre a o ajuta sa-si gaseasca fetita si ulterior tranformind-o din victima in agresor. Mai mult, spectatorii par sa contribuie, prin folosirea unor telecomenzi, la alegerea celor mai credibile variante (locul unde se face anuntul disparitiei copilului, numele psihologului care discuta cazul s.a.m.d). Povestea sfirseste prost: copilul nu este gasit, iar mama da drumul la gaz, sub ochii rapitorului-urmaritor, care nu se sfieste sa monteze camere de luat vederi in casa victimei, pentru a scoate bani dintr-o  moarte in direct, care insa, spre deziluzia lui si a noastra, "nu mai e de actualitate". Orice stire isi seduce spectatorii atunci cind e lansata prima data, pentru ca apoi interesul sa scada, fiind rapid data uitarii. Seductie si (dez)amagire.

Personajele sint cum nu se poate mai bine redate: o mama afectata, disperata, la mina reporterei zeflemitoare (pe faza si fara emfaza, intr-un rol bun, Haruna Condurache); o vecina pestrita la vorba, port si caracter, care profita de situatie pentru a-si etala talentele actoricesti si a incerca s-o convinga pe reportera sa o promoveze intr-o cariera in televiziune (nu are nevoie de nici o prezentare, deoarece ne-a invatat cu roluri de nota 10, Petronela Grigorescu); un rapitor, vecin si el, fara stare, urmarindu-si cu obstinatie, incordare si fara scrupule scopurile din vremuri de criza (un tinar actor talentat, pe care ma bucur ca am avut prilejul sa-l vad in sfirsit pe scena Nationalului iesean, Florin Caracala); o reportera plina de elan, dispusa sa construiasca, cu orice pret, adevaruri vandabile (incisiva, Ioana Lefter) si o fetita absolut adorabila (Karina Pop).

Spectacolul acesta este altfel, diferit fata de ceea ce se joaca de obicei. Extrem de modern, de alert. Ideea de baza este urmatoarea: sintem asaltati din toate directiile de imagini; mass-media, in special, are rolul de a ne furniza imagini pe care, volens – nolens, le ingeram. Pentru a sugera aceasta idee, se apeleaza la o hiperbola artistica: televizorul este multiplicat si plasat, in afara de binecunoscuta comoda TV, unde ii e locul, sau pe un ecran de calculator, in cele mai neobisnuite locuri, cum ar fi in frigider, in cuptor ori in masina de spalat. In plus, intimplarile din asa-zisa realitate sint dublate, continuate sau exersate pe o plasma.

Spectacolul include, totodata, analiza efectelor pe care imaginile ingurgitate le au asupra noastra. La final, dupa ce povestea s-a consumat, se construieste un moment aparte in spectacol, cind publicului-spectator i se da impresia ca poate prelua conducerea, dirijind prin telecomenzi si vot public soarta reporterei, care este torturata de celelalte personaje, parcurgindu-se un numar de pasi, alesi in functie de rezultatul "televotingului" hotarit din sala. De fapt, se jongleaza cu urmatoarea idee: inclinatia oamenilor inspre a fi violenti creste direct proportional cu numarul orelor petrecute in fata televizorului. Toti cei care au raspuns "da" la intrebarea "V-ati uitat la TV astazi" au ales ca reportera sa fie torturata mai mult timp si prin pedepsele cele mai crunte.