Semne de intrebare la desfiintarea Agentiei Nationale Antidrog

O ordonanta recenta a Guvernului Boc anunta desfiintarea centrelor de prevenire si combatere a consumului de droguri din cadrul Agentiei Nationale Antidrog si transferul acestor activitati in sarcina Ministerului Sanatatii si a Politiei. Decizia este cel putin surprinzatoare si destul de controversata.

In cadrul Centrelor specializate Antidrog, activitatea desfasurata conform standardelor internationale viza atit tratamentul adictiei, cit si masuri de preventie. Consumatorii se puteau adresa acestor centre pentru a solicita tratament specializat (substitutie cu metadona si asistenta psihologica si sociala) sub imperiul pastrarii confidentialitatii, fara a necesita internare in sectii precum cele apartinind spitalelor de psihiatrie. Din echipa implicata in acest tratament faceau parte medici, psihologi, asistenti sociali. Beneficiul acestei abordari, in concordanta cu programele internationale, era atit unul cantitativ, cit si unul calitativ. Pe de o parte, desi la cote destul de scazute in raport cu numarul consumatorilor, in crestere, adresabilitatea voluntara la tratament specializat antidrog in cadrul acestor centre era in crestere. Pe de alta parte, beneficiul de ordin calitativ s-a evidentiat atit prin faptul ca acei consumatori primeau tratamentul adecvat fara a-si intrerupe activitatea curenta (studii, serviciu etc.), cit si prin faptul ca datele personale ale acestora erau in regim codificat, fara nume sau alte posibilitati de identificare a identitatii, ca masura de respectare a confidentialitatii, asa cum prevede si legea din Romania.

Pe linga activitatea cu viza terapeutica, centrele desfasurau si una de preventie a consumului de droguri, prin diferite programe educationale, unele finantate din fonduri ale Uniunii Europene, sau in parteneriat cu organisme similare din alte state.

Trecerea acestor activitati in sarcina Ministerului Sanatatii si a organelor din cadrul Politiei ridica multiple semne de intrebare. In primul rind, exista reticente in ceea ce priveste aceeasi adresabilitate voluntara spre tratament, intrucit probabil ca se va trece din nou la integrarea activitatii in cadrul centrelor de pe linga (sau din cadrul) spitalelor de psihiatrie. Avind in vedere stigma sociala, falsele convingeri si prejudecatile societatii in legatura cu dependentii, dar si cu persoanele cu boli psihice, reticentele sint justificate. In al doilea rind, implicarea organelor Politiei va diminua, probabil, si mai mult aceasta adresabilitate, avind in vedere faptul ca, in acest moment, consumul de droguri ilicite in Romania este pedepsit penal. Si, nu in ultimul rind, trebuie amintit faptul ca, de cele mai multe ori, interventiile Ministerului Sanatatii in abordarea unor probleme importante si complexe au fost mediocre.

Cine va realiza activitatea de preventie, cu ce fonduri si cu ce personal, pentru a fi macar la cotele la care s-a desfasurat pina acum? Cine va intocmi rapoartele anuale de activitate pentru Romania in domeniul consumului de droguri?

In acelasi timp, aceasta masura intareste perceptia sociala existenta la momentul actual in Romania despre consumatorii de droguri, ca fiind bolnavi psihic si infractori, de care ar trebui sa se ocupe spitalul "de nebuni" si Politia, ca acestia ar trebui internati, izolati, pentru siguranta celor din jur.

Ne pasa intr-adevar de drogodependenti, dorim sa-i ajutam, sau doar ne dezicem intr-o maniera "eleganta" de existenta acestora?