Sfirsitul inceputului

Cum ar fi aratat, oare, o alta Romanie a inceputului de an 2007? O tara imaginata, in care reformele ar fi fost aplicate si mai timid, si mai tirziu, iar iluziile ar fi fost urmarite si mai insistent.
Ne aflam in fata portilor intredeschise (presa le numeste „intreinchise") ale Uniunii Europene, sperind ca vor mai exista valuri de extindere dupa aderarea Bulgariei, la 1 ianuarie 2007. Pe croati nu-i putem prinde din urma, insa pe macedoneni – da. Si pentru NATO avem anumite sanse, mai ales ca militarii nostri lupta in Irak si in Afghanistan. Sa vedem daca presedintele Bush, pe ultima suta de metri a mandatului, va gasi energia sa impuna, in 2007, lansarea de invitatii pentru Romania, Albania, Macedonia, poate si pentru Muntenegru. Oricum, avem meritul ca nu am jucat cartea rusa, in schimbul unui pret ceva mai mic la gaz.
Colapsul romanesc din 1999 a fost si mai grav decit cel bulgar, din 1996. Insa Occidentul n-a mai intervenit direct, ci ne-a lasat sa ne descurcam singuri, pentru ca nu a sesizat un real consens politic in favoarea reformelor. Am evitat conflictele interetnice majore, insa mineriadele si celelalte revolte sociale din acea iarna au perturbat serios democratia. Acum, parlamentul functioneaza. Avem un guvern de stinga, care se bazeaza in parlament pe sprijinul maghiar si pe complicitatea celor trei partide de centru-dreapta. E nevoie de o astfel de formula, pentru ca aproape jumatate din madate sint detinute de nationalist-populisti, neacceptati in Europa. Cum social-democratii s-au reformat cumva, odata cu venirea la putere a generatiei de 55-60 de ani, sint semne promitatoare. Ei spera  chiar in stabilirea unor contacte oficiale cu socialistii europeni, in viitorul apropiat. 
Mai prost stam cu controlul parlamentar asupra guvernului. Insa, data fiind structura legislativului, chiar si europenii ii spun primului ministru, in soapta, ca e mai bine fara un astfel de control. Mai tirziu, daca va fi sa incepem negocierile de aderare, va trebui sa se gaseasca solutii de limitare a populistilor, eventual prin modificarea sistemului electoral. Pina atunci, guvernul ramine singurul interlocutor valabil, desi exista ministere si agentii despre care si opozitia, si societatea civila, si investitorii spun ca sint influentate de mafie. In ultima vreme, au inceput sa se desfasoare la Bucuresti tot felul de simpozioane si seminarii, in care diversi ONG-isti avertizeaza ca dupa liberalizarea economica va urma o explozie a coruptiei. Insa, deocamdata, nu e cazul sa ne alarmam.    
Dupa crah s-a trecut la o oarecare privatizare, insa guvernul inca nu a hotarit ce fel de model economic doreste pentru Romania. Oricum, partenerii francezi ne-au lamurit ca o economie de piata, in sens clasic, nu e de dorit. Pina una-alta, capitalul intern a ingurgitat prazile mici si mijlocii. Dar urmeaza Petrom-ul, Sidex-ul si altele asemenea, pe care Uniunea Europeana ne sfatuieste sa le privatizam, daca vrem sa dobindim statutul de tara candidata – ceva de genul acesta s-a intimplat acum aproape doi ani, in Macedonia. La Bruxelles si in alte capitale europene s-ar dori ca marea privatizare sa ia in calcul investitori puternici de pe piata Uniunii, si asa ne putem explica si faptul ca in 2006 au avut loc ceva mai multe intilniri ale primului ministru cu omologi vest-europeni. Anul  2007 ii va aduce prima invitatie in Marea Britanie, iar cancelarul german si-ar putea  reprograma vizita la Bucuresti, contramandata acum doi ani, dupa victoria unui national-populist in alegerile prezidentiale din Romania. 
Opinia generala este ca investitorii strategici occidentali ar avea mai multe sanse daca s-ar asocia cu parteneri locali, care sa cunoasca bine conditiile din teren – si, desigur, pe oficialii guvernamentali relevanti. Dar probabil ca marea privatizare va intirzia, pentru ca partidul de guvernamint nu este unit: vechea garda considera ca le vom vinde mai bine dupa ce vom incepe negocierile cu Uniunea Europeana. Si cum exista sanse ca in 2008 sa incepem oricum negocierile, din considerente geopolitice, nu are rost sa ne grabim si sa cedam in fata presiunilor de la Bruxelles.
Somajul e la aproape douazeci la suta, dar n-ar fi exclus ca UE sa permita accesul limitat al romanilor pe piata muncii, desi bulgarii – care au aderat la 1 ianuarie 2007 – ne sfatuiesc sa nu ne facem prea mari sperante. Oricum, in economie exista semne bune. S-a reusit limitarea economiei subterane, iar acum mai bine de un sfert din PIB este fiscalizat. In mediile guvernamentale se vorbeste despre binefacerile unui nou sistem – cota unica – insa un guvern de stinga nu poate sustine asa ceva. Exporturile au fost sustinute prin deprecierea leului, care se apropie de pragul psihologic de 80.000 pentru un euro. Inflatia inca nu a scazut sub 50%, dar se prognozeaza reducerea ei si in 2007, ceea ce ar fi un semn foarte bun. Guvernatorul Bancii Centrale nu are inca motive solide sa taie zerouri din coada leului, desi s-ar putea sa o faca oricum, pentru incurajarea populatiei. 
Lucrurile merg din ce in ce mai bine. Anul 2007 va fi unul decisiv – va fi, vorba lui Churchill, „sfirsitul inceputului".
Iar aceasta concluzie se potriveste si cu scenariul ucronic de mai sus, si cu realitatea zilei.