Caută 
4 MIN
Unul din cliseele verbale des folosite spune ca arta „imita" viata. Intelesul mimetic are o traditie venerabila; el sugereaza ca artistul isi ia un model, iar lucrarea sa trebuie situata in raport de adecvare formala fata de acesta. Diversificarea practicilor artistice i-a obligat pe esteticieni la replieri conceptuale. Artele de astazi pretind tot mai mult sa transfigureze, sa intervina, sa transforme sau sa modeleze realitatea. „Transfigurarea" presupune detasarea de model, folosirea imaginatiei euristice, inaintarea intr-o directie inedita sau creatoare. Imprumutat din biologie, sinonimul „metamorfoza" sugereaza tocmai aceasta disponibilitate de a opera modificari sub aspect formal. Arta corporala (Body art), de pilda, exhiba corpul fizic, facind din el un loc al mastilor si al disimularilor identitare. Tatuajele, piercing-urile, sacrificarile (taieturi cicatrizante in carne si piele), suspendarile (agatari in cirlige), mutilarile, protezarile, implanturile… angajeaza trupul intr-un spectacol deseori macabru si singeros.
Privind in jurul nostru, am putea spune ca viata de zi cu zi ajunge tot mai mult sa imite arta. ÈAAAAA˜i in aceasta ipostaza, corpul pare sa ramina preferatul cimp de incercare. Nepotrivirea cu standardele conjuncturale de frumusete creeaza mari complexe si frustrari. Unii nu se mai simt bine in propriul corp. „Impacarea" cu acesta este mai totdeauna dureroasa. Interventiile chirurgicale, infuziile cu silicon, botox si acid hialuronic dau pe moment impresia unei modelari estetice salvatoare sau oportune. Desfigurarea intra insa si ea in riscurile frumusetii sporite artificial. Afectate, in astfel de cazuri, pot fi si corpul, dar si felul in care ne privim in oglinda. Ne putem oare modela personalitatea fara sa recurgem la interventii singeroase, de seringa sai bisturiu?
Richard Schusterman, unul dintre filosofii contemporani de mare notorietate, este autorul unor proiecte care isi propun sa apropie arta de viata reala, pina la a deveni coincidente. Expresiile „arta de a trai" sau „arta ca mod de viata" ilustreaza tocmai o atare suprapunere. Corpul poate fi si interfata in raport cu ceilalti, dar si instrumentul prin care ne putem redobindi increderea si stima de sine. Acesta este contextul argumentativ in care esteticianul pragmatist vorbeste despre „sine ca opera de arta" (The Self as a Work of Art), schitind suplimentar liniile unei „estetici somatice", preocupata de „stilizarea sinelui" prin modelarea propriului trup.
Principala greseala pe care o facem in mod curent, crede Schusterman, este sa opunem spiritul si corpul. Acesta din urma, crede Schusterman, nu trebuie vazut nici ca un robot, nici ca un cadavru; el este perceptiv, ginditor si inteligent, sursa principala a capacitatilor de simtire si gindire. Scrisa in 2008, cartea Body Consciousness („Constiinta corpului") urmareste legaturile dintre filosofia mintii, etica, politica si dimensiunea estetica a vietii obisnuite. Aici autorul vorbeste despre constiinta corpului, constiinta somatica si cultura somatica. El arata ca unele din temele filosofiei traditionale (cunoastere, cunoastere de sine, virtute, fericire, dreptate) nu si-au pierdut inca actualitatea. O buna constiinta somatica asociata unor practici corporale adecvate ne pot ajuta sa amelioram propriile capacitati de perceptie, actiune, satisfacere, cit si sensibilitatea fata de ceilalti.
Asadar, estetica somatica are ca obiect corpul, asa cum este perceput de fiecare, astfel incit sa ofere senzatii placute sau reprezentari frumoase. In cadre generice, ea poate fi descrisa ca un studiu critic si filosofic al experientei, vizind utilizarea trupului drept loc al aprecierii estetice senzoriale si auto-modelarii creative. Recunoscind functia estetica a trupului, ii putem valorifica mai bine potentialul de care dispune acesta. Estetica somatica pragmatista are un caracter prescriptiv, propunind modele de urmat si metode de imbunatatire a „formei" corporale, simultan cu exercitii de educare a mintii. Unele metodologii („reprezentationale") pun accent exclusiv pe forma externa a trupului, pe estetizarea lui de suprafata. Aici intra practicile sofisticate de machiaj si intretinere, chirurgia plastica, tehnicile de body-building. Metodologiile „experientiale", in schimb, se concentreaza prioritar asupra calitatii estetice a experientei interne, incurajind practicile meditative de tip oriental (yoga, de pilda). O a treia posibilitate este oferita de estetica performativa (practica); aceasta angajeaza discipline dedicate special puterii (fortei) si sanatatii corpului (artele martiale, atletismul, gimnastica, ridicarea greutatilor). Miza acestor demersuri ar fi experienta propriului corp perceput din interior in termeni de satisfactie si frumusete.
Multe din cursurile lui Richard Schusterman se tin nu in amfiteatre, ci in sali de sport. Predata in tinute lejere, de la „inaltimea" saltelei de gimnastica, estetica somatica vizeaza in fapt omul obisnuit, nesofisticat, preocupat de autocunoastere si autoingrijire. Forma fizica si sanatatea, asociate activitatilor mentale creative, sporesc in mod substantial respectul si pretuirea de sine. In acest sens, am putea considera „sinele drept opera de arta" – una invizibila si perfectibila, aflata intotdeauna la purtator. Aceasta ar insemna ca sintem, fara chiar sa ne dam seama, propriii nostri artisti, mobilizati intr-o imprevizibila work in progress.
P.S.: Am terminat cu scrisul. Fug sa ma antrenez…
