Caută 
5 MIN
Prin anii ’70 a aparut cartea profesorului Achim Mihu de la Cluj, Sociometria, care facea cunoscuta doctrina lui Moreno si in Romania. In alte tari din Est, inclusiv in Uniunea Sovietica, lucrarile acestui original psihosociolog erau traduse si metodele sale mult utilizate. La noi n-a fost tradus, dar a fost un timp cind tehnicile sociometrice erau folosite. In Franta, teoria si tehnicile sale, indeosebi psihodrama, sint din nou in actualitate. Cind a murit, in 1974, Le Monde i-a dedicat o pagina intreaga. Era considerat un om-orchestra, capabil de idei geniale, notorietatea sa provenind din propunerea revolutionara de a schimba lumea prin metode din stiintele sociale, prin micro-sociologie: psihodrama si psihoterapia de grup, teoria intilnirilor adevarate, jocul de rol etc. Se spune ca l-a influentat pe Pirandello pentru Sase personaje in cautarea unui autor. Se discuta si despre originile sale, intr-un timp se lansase zvonul ca s-ar fi nascut in Bulgaria sau pe un vapor, undeva prin Dardanele. In urma cu citiva ani, o revista de psihologie politica din Franta mi-a cerut un text despre relatiile lui Moreno cu Romania.
Iacov Levi Moreno s-a nascut in Romania, la 6 mai 1989, in casa parintilor sai din Bucuresti, Levy Moreno, de 38 ani, de profesie comersant si Pauline, in virsta de 18 ani, in strada Serban Voda nr. 50. Cei doi martori, care semneaza in registrul starii civile, sint doi colegi de breasla ai parintelui, ambii din Bucuresti. Copilaria si-a petrecut-o in Bucuresti, crescind impreuna cu fratii sai mai mici in casa parinteasca. A ascultat cintece de leagan si povesti, cintate si rostite de mama sa, o fiinta duioasa. Familia pleaca in Germania, apoi se stabileste la Viena, unde si-a petrecut adolescenta, si-a facut studiile (medicina, matematica si filozofie) si a profesat ca medic. Apoi emigreaza in Statele Unite. Biografii sai relateaza cum se ocupa de fratii sai mai mici (doi frati si trei surori), manifestind un spirit ocrotitor, dar si tendinte de dominare. Era un copil destept, ii placea sa organizeze actiuni colective, sa ofere recompense, nu agrea normele formale si conduitele conventionale. Profesoara Ana Tucicov-Bogdan, care l-a intilnit la un Congres International de psihologie la Moscova (1966), relateaza ca inca mai stia cuvinte si expresii romanesti, desi plecase de aici cu peste 70 de ani in urma. Amintirile copilariei l-au insotit intreaga viata pe Moreno, apropiatii sai marturisesc ca spre sfirsitul vietii cerea sa asculte discul imprimat cu o veche melodie dupa versurile poetului roman Mihai Eminescu, care incepea cu cuvintele „Codrule, codrutule". Avea la birou o colectie de melodii populare romanesti, interpretate de Maria Tanase, care a cintat la New York, la pavilionul romanesc al Expozitiei Universale din 1939.
Teoria si metoda lui Moreno au avut un impact important asupra cercetatorilor din domeniul stiintelor sociale din Romania, prin anii ’70. Metoda era cunoscuta inca inainte de razboi si probabil ar fi avut un ecou deosebit daca nu s-ar fi produs schimbarea regimului politic. Romania era o tara agricola, cu un puternic simt al comunitatii. Conditiile vietii materiale si spirituale, tipurile de relatii din societatea romaneasca au determinat aparitia unor reflectii si a unei literaturi originale. Ar trebui consemnata, in primul rind, contributia folcloristilor, etnografilor si sociologilor, privitoare la traditia cetei, grup specific de actiune, invatare sociala si ajutor mutual, dezvoltat in satul romanesc. In aceeasi categorie ar trebui incadrate diferite tipuri de grupuri de solidarizare si ajutor reciproc, in lumea rurala, precum obstea, devalmasia, claca, cu norme specifice de functionare. Exista o bogata literatura sociologica si psihosociologica despre aceste institutii ale cooperarii in satul romanesc traditional. Interesul pentru actiunea colectiva si viata comunitara este bine reprezentat de cercetarea in stiintele sociale. In 1940, sociologul Traian Herseni, colaborator al lui Dimitrie Gusti, patronul Scolii sociologice de la Bucuresti, publica un ghid metodologic pentru elaborarea sociogramelor scolare. Iata dovada articularii metodei lui Moreno pe traditia culturala romanesca. Brosura, de 40 pagini, se adresa profesorilor care voiau sa studieze clasa de elevi, ca grup social oficial, precum si grupuri secundare, neoficiale, spontane.
Dupa razboi, in primii ani ai comunismului stalinist, numele lui Moreno a fost pus intre paranteze. Dar dupa ce Achim Mihu publica un „eseu critic" asupra sociometriei, o carte uimitoare pentru acel timp, de fapt o monografie, lucrurile se dezgheata. Numele sau e invocat adesea, tehnicile sale utilizate. La Iasi, profesorul Ion Holban (al carui nume il poarta o scoala din Iasi) elaboreaza, pornind de la testul sociometric morenian, un „test sociometric de personalitate", metoda de diagnosticare a personalitatii sub aspect social – ca relatie, valoare si accesibilitate sociala. Tehnica lui Holban, destul de complicata, a fost mult utilizata in scoli cu citeva decenii in urma.
Interesul pentru studierea grupului cu ajutorul tehnicilor lui Moreno a tinut capul de afis in Romania aproximativ doua decenii. Apoi s-a stins treptat. Interesul tinerilor psihologi pentru psihoterapia de grup a determinat insa, recent, o re-descoperire a psihodramei. A aparut, in sfirsit, la editura TREI, un volum din scrierile sale fundamentale: despre psihodrama, metoda de grup si spontaneitate. Textele pun in valoare contributiile lui Moreno la dezvoltarea comportamentului activ, spontan si creativ. Moreno invita „actorul social" pe scena, ii acorda roluri si-l ajuta sa le joace si sa se descopere, invingind stresul. Tehnicile lui Moreno, psihodrama si sociodrama, il conduc pe copil sau tinar, dar si pe adult, printr-o dinamica de grup, la descoperirea sensurilor autoritatii si democratiei.
Moreno a creat un sistem filosofic si un model de abordare psihosociologica al dinamicii sociale, bazate pe analiza vietii in grupuri. A intemeiat un curent de gindire, societati stiintifice si reviste, institute de cercetare, a creat metode de cercetare/actiune. E considerat parintele psihodramei, o forma de terapie privilegiind jocul de rol si actiunea. „Omul este un actor", iar personalitatea umana se dezvolta prin interpretarea unui vast repertoriu de roluri. Terapeutul, in consecinta, trebuie sa renunte la divan, la cuvint (a fost in dezacord cu Freud) si sa-si apropie clientul, sa-l transforme in co-terapeut. El si-a inceput cariera, la Viena, prin discutii de grup si consilierea prostituatelor. Apoi, intreaga viata, a lucrat cu adolescenti delincventi, prizonieri de razboi, persoane stramutate, adica grupuri vulnerabile social. Ideea lui era ca terapeutul sa cheme oamenii izolati pe „scena", sa le acorde sansa de a cunoaste realitatea, sa le dezvolte spontaneitatea, sa-i invete cum se realizeaza un contact social semnificativ. O filozofie a sprijinului, curajului si compasiunii, valori care nu pot fi invatate prin cursuri, ci trebuie traite, impartasite cu altii pentru a fi pastrate. Numai prin intilniri vii si profunde se dezvolta increderea in cei din jur, in propria potenta creativa.
Metoda psihodramei incurajeaza jocul, cheama individul ca actor pe scena sociala; e un teatru-extensie a realitatii, un cimp al conflictelor mentale, o punere in scena dezvoltind spontaneitatea si curajul civic. Inversind rolurile, actorii invata sa se priveasca in oglinda, inteleg ce sint si ce isi doresc sa fie. Treptat dobindesc placerea jocului, traiesc viata, se imbogatesc sufleteste, invata ce e iubirea si ofera, la rindul lor, sentimente profunde. Atunci cind subiectul e grupul, sociodrama dezvolta metode de interactiune, initiaza o ordine culturala si favorizeaza interpretarea rolurilor augmentate cultural.
Metodele lui Moreno sint larg raspindite si utilizate in alte parti, acolo unde societatile aspira spre democratie comportamentala. Vom trai sa vedem si la noi o nevoie de invatare a jocului social civilizat pe scena vietii?
