Sistemul: mostenitorii si moastele

Sentimentul pe care il au cei mai multi observatori ai vietii romanesti este acela ca sintem in continuare o tara bintuita de fantomele trecutului, incapabila sa-si asume responsabil trecutul. Insa unii pasi, totusi, tirsiiti, poticniti, dar sesizabili, s-au facut. De prin 2003, administratia prezidentiala a comandat un raport final asupra regimului comunist, document prin care s-au stabilit responsabilitatile statului roman si care a consfintit delimitarea de abuzurile dictaturii comuniste. S-a spus: Nu ajunge! Asa e. Dar Legea nr. 221/2009, cu toate slabiciunile ei, este un act normativ important, de reparatie, inclusiv materiala, in cazul victimelor totalitarismului romanesc. 

Unii s-au repezit acerebral (va amintiti reactia cavernicola din Parlament de atunci?!) sa minimalizeze discursul prezidential din 18 decembrie 2006 prin care se condamna regimul comunist din Romania. Mai intii, trebuie spus ca "dictatorul" Basescu a facut acest lucru, in timp ce erectul comunist perpetuu Iliescu n-ar face-o niciodata, iar flascul anticomunist Constantinescu, niciodata intrat in erectie, a fost prea las ca s-o faca. Apoi, acest mesaj a fost publicat in Monitorul Oficial si a devenit act oficial al statului. Simpla sa tiparire are efecte juridice. Citeva instante, sesizate de avocatii victimelor comunismului, au emis verdicte favorabile atit de restituire a unor proprietati aflate in litigiu (disputate intre cetateni si autoritati locale sau guvernamentale), cit si de anulare a unor sentinte abuzive de condamnare pronuntate inainte de 1989. Chiar daca aceste recunoasteri vin foarte tirziu, merita subliniata puterea precedentului juridic. Discursul prezidential din 18 decembrie 2006 a fost argumentul juridic pentru restituirea (recunoasterea) unor proprietati in judetul Maramures. Acelasi discurs si Raportul Comisiei Tismaneanu au fost invocate cu succes in anularea unei sentinte din 1958, pronuntata de Tribunalul Militar Cluj (amanunte se pot gasi in volumul Romania dupa douazeci de ani, Institutul European, Iasi, 2010).

Problema mare insa este ca la noi, astazi, in Romania membra UE, stapinesc in continuare mostenitorii sistemului comunist. Tara este diriguita de o generatie de "utecisti" sagace, care a fost invatata de sistemul comunist, ca si de destinul personal, doar sa mulga resursele deja existente, in nici un caz sa produca valori. Energia "revolutionara" a acestei generatii de politicieni si "oameni de afaceri", imbogatiti prin rapt national, a fost absorbita si docilizata chiar de Ceausescu, d-apoi sa mai produca ceva dupa ’89…

Pentru ca "revolutionarii" care au luat puterea nu aveau legitimitate si erau, de fapt, continuatorii directi ai vechiului regim, au trebuit sa faca cele 1.400 de victime complet inutile. Menirea implicita a acestor victime-eroi a fost sa-i legitimeze pe cei care au luat puterea ilegitim, transformind o revolutie care s-a vrut anticomunista intr-o lovitura de stat a Securitatii, a nomenclaturistilor si activistilor de rangul doi. Ei au parvenit tradindu-si si asasinindu-si stapinul intr-o prima faza, alimentind un rau ale carui consecinte le simtim si azi. In consens cu deviza de pe frontispiciul revistei Romania Mare, ei sint ce au fost si mai mult decit atit. Spaima si deruta care au tulburat cit de cit in zilele acelea personalitati precum Adrian Paunescu (devenit astazi prin moarte sfinta moaste a neocomunistilor), Vadim Tudor si alte mii asemenea lor, de diverse calibre si orientari, aflate in functii si posturi-cheie ale sistemului si, totodata, chiar fara sa stie, in asteptare pentru marea friptura postcomunista, au durat, intr-o prima faza, mai putin de o luna. Dupa un an si ceva, toti erau deja cu minecile suflecate, pusi pe treaba (guvernul si presedintia lucreaza, nu-si pierd timpul cu mitingurile – era o vorba in voga la vremea respectiva; acum, vazindu-se in opozitie, apeleaza la intimidari de strada si telemotiuni), integrati si angrenati in jucaria extrem de lucrativa a democratiei originale iliesciene, la care neam de neamul lor n-ar fi visat pe vremea cruntului dictator. Cu ce pret, se stie si se vede cu ochiul liber: spolierea, injosirea si saracirea poporului roman, transformarea Romaniei intr-o tara din lumea a treia din centrul Europei, aflata, ca nivel de trai, printre ultimele din Estul fost comunist.

Astazi ne aflam in acelasi sistem, vacsuit de ochii Occidentului cu ceva institutii democratice sau cu libertatea de a fi slugi in Occident. "Cuvintul de ordine in Romania -spune intr-un interviu Marius Oprea, un adevarat anticomunist, desi mai exagereaza uneori – este continuitatea. Daca Securitatea a disparut, securistii n-au disparut, daca PCR a disparut, activistii lui au ramas, iar utecistii de ieri sint azi in plina activitate si ocupa functii importante de decizie. Sint inamovibili". Marile grupuri de afaceri din Romania s-au fondat pe aceasta continuitate, au participat la privatizarile din primii ani dupa ‘90, au luat credite nerambursate la Bancorex si acum joaca partitura oamenilor de afaceri corecti, fratii Paunescu, de exemplu. La fel in ceea ce-l priveste pe Sorin Ovidiu Vintu, pe care l-a ajutat foarte mult fostul adjunct al SRI, din perioada 1996 – 2000, Mircea Gheordunescu. Acesta le-a aprobat mai multor ofiteri SRI sa treaca in rezerva si sa lucreze pentru FNI si pentru Vintu, iar acesti ofiteri au plecat cu un mare capital de informatii. Asa s-a trecut la etapa a doua de privatizare a Securitatii, prin Gelsor. Nu exista domeniu care sa nu fi fost afectat de ceea ce Bukovski numea "Sistemul", o retea influenta si eficienta a fostilor activisti si securisti, continuata de odraslele lor. Si atunci cum sa condamnam comunismul, cind el prospera, s-a privatizat si face politica?