Sofismul abuzului de libertate

Potrivit Constitutiei, suntem o natiune libera. Si totusi, dupa 1989, lideri politici si intelectuali incearca sa ne convinga de faptul ca abuzam de libertatea castigata. Prin „abuzul de libertate" intelegem, de regula, exercitarea libertatii personale dincolo de anumite limite naturale sau conventionale ale acesteia.

Este oare intemeiat acest punct de vedere? Dupa parerea mea, nu. Cred ca teoria abuzului de libertate provine, constient sau nu, dintr-o ostilitate fata de aceasta valoare. Sursa ei, relativ usor de identificat, este mentalitatea paternalista.

Pentru a-mi sustine punctul de vedere, voi incepe prin a preciza notiunea de libertate. In primul rand, prin libertate inteleg libertatea personala a fiecaruia dintre noi. Libertatea este intotdeauna a cuiva. Ea nu exista la un nivel pur abstract, ci este un atribut al fiecarui individ concret.

In al doilea rand, prin libertate inteleg absenta oricarei forme de coercitie exercitate impotriva unei persoane. Absenta coercitiei nu inseamna absenta obstacolelor fizice, sociale sau de oricare alta natura, ci absenta acelor constrangeri prin care un om este obligat sa se supuna vointei altuia – altfel spus, absenta acelor constrangeri care au drept scop transformarea individului intr-o fiinta subordonata. (Si parintii, de exemplu, isi supun copiii la constrangeri. Dar scopul acestora este inzestrarea copiilor cu acele abilitati care sa le permita ulterior sa functioneze ca fiinte autonome. Prin urmare, nu orice constrangeri la care este supus un individ conduc la anularea libertatii individului respectiv).

Libertatea personala inteleasa ca absenta a coercitiei este, asadar, o libertate umana. Ea este libertatea unui om viu, in carne si oase, in raport cu ceilalti oameni. Astfel inteleasa, libertatea garanteaza fiecaruia dintre noi o sfera proprie inlauntrul careia nimeni nu are dreptul sa intervina.

Este foarte important sa dam notiunii de libertate un sens cat mai precis. In felul acesta vom evita vorbaria inutila si confuziile. Una dintre cele mai frecvente confuzii cu privire la libertate il constituie asa-numitul „paradox al libertatii". Potrivit acestui paradox, libertatea se poate anula: daca sunt liber, sunt liber si sa renunt la propria mea libertate.

Daca insa prin libertate intelegem absenta coercitiei generatoare de subordonare si dependenta, acest paradox dispare. Libertatea nu este, in cazul acesta, o simpla libertate de optiune. Fara indoiala ca pot alege sa accept coercitia si sa renunt asadar la sfera mea privata. Dar, procedand astfel, nu renunt la libertate in numele libertatii. Altfel spus, libertatea ca absenta a coercitiei nu se poate anula pe sine. Daca renunt la libertate, o fac din cu totul alte motive decat acelea care tin de libertatea insasi.

O astfel de intelegere a libertatii are nenumarate consecinte benefice. In primul rand, ea reprezinta temelia regimurilor politice moderne de tip liberal. Toate acele libertati civile care ne sunt garantate de catre o constitutie liberala nu reprezinta altceva decat cazuri particulare ale libertatii intelese ca absenta a coercitiei.

In al doilea rand, libertatea astfel inteleasa genereaza o societate cu un potential de dezvoltare infinit superior celor al societatilor controlate. Daca fiecare om este liber (in sensul de mai sus), el acumuleaza mai multa experienta si mai multe cunostinte decat in cazul in care comportamentul sau ar fi fost dirijat de o instanta birocratica.

Bunuri la care altfel nu am fi avut acces, experiente noi, cunostinte capabile sa schimbe lumea, toate acestea nu pot fi obtinute decat cu conditia ca fiecare persoana sa aiba garantata propria sa sfera privata. La urma urmei, este greu de crezut ca fizica lui Einstein, calculatoarele personale sau telefoanele mobile ar fi putut fi create intr-o lume inchisa.

Cu toate acestea, exista inca oameni care cred ca libertatea ca absenta a coercitiei genereaza dezordine, sau ca ea este expresia unui idealism pagubos, de vreme ce legile unui stat sunt oricum instrumente de exercitare a coercitiei.

Dar legile unui stat de drept sunt instrumente ale coercitiei impotriva coercitiei. Nu trebuie sa uitam ca libertatea nu inseamna absenta oricarui tip de coercitie, ci doar a coercitiei prin care un individ sau un grup de indivizi ajunge sa fie subordonat altui individ sau grup. Daca legea este o norma universala, aplicabila tuturor in acelasi mod si in aceeasi masura, ea nu creeaza nimanui un statut subordonat.

Asadar, daca prin libertate intelegem absenta coercitiei generatoare de dependenta, ideea ca oamenii abuzeaza de libertatea lor devine un nonsens imposibil de sustinut. Nu libertatea, ci coercitia poate fi excesiva. Cei care ne invata altfel pregatesc drumul viitorilor dictatori.