Eurotrip
mesterescu

vineri, 19.12.2014

Spicuitorii si spicuitoarea

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +


    Dupa recolta, spicele ramase pe ogor erau stranse de taranci. In tablourile frantuzesti de secol 19, femeile sunt suprinse in aplecare, cu manunchiul de spice legat de umar, sau drepte, purtandu-si mini-stogul cu mandrie. In documentarul ei Les glaneurs et la glaneuse, Agnes Varda porneste de la aceasta imagine, canonizata in imaginarul frantuzesc prin expunerea in muzee, angajandu-se apoi intr-o cercetare privind urmele acestei practici in societatea actuala.

    Fata de larga perspectiva istorica a spicuitului, cei doisprezece ani care au trecut de la realizarea documentarului nu influenteaza in niciun fel receptarea acestuia. Ca si atunci, orasele sunt pline de oameni care isi aleg merindele in pubele de gunoi, in vreme ce la tara, spicuitul, in sensul de adunare a resurselor alimentare ramase in natura dupa cules, e pe cale de disparitie. Fata de normalitatea spicuitului in societatile rurale din urma cu cel putin 30 de ani, Agnes Varda releva, ca prima tema de confruntare, stigmatul social aplicat spicuitorilor de urbanismul discriminatoriu si concurential: cum a ajuns o ocupatie ca oricare alta sa fie sinonima cu excluziunea sociala.

    Critica societala e doar unul dintre interesele lui Agnes Varda. Pornind de la dictionar, regizoarea identifica sensul figurat, dominant si in limba romana, sens pe care si-l atribuie ca practica post-moderna. Spicuind surse culturale si varii domenii de aplicatie ale temei, Agnes Varda preia „restul" ca stigmat, ilustrandu-i utilizarea in caracterul jucaus si combinatoriu al artei. Contextualizata in opozitie cu eficienta comerciala, consum si exces, adunarea resturilor devine doar pentru unii dintre artistii documentati in Les glaneurs et la glaneuse un juramant de credinta, un mod de viata. La fel ca si in cazul spicuitorilor materiali, artistii-artizani re-utilizeaza obiecte fara o filosofie, unul dintre subiectii lui Agnes Varda creand pagode ce ignora definitiile kitsch-ului in amestecul de resturi metalice si papusi recuperate din gunoi. Un alt artist isi explica practica prin o a doua viata, pe care o confera obiectelor ce murisera in lumea utilitatii. Printr-un citat asumat, expresia ajunge „a salva obiectele de destinul lor utilitar".

    Agnes Varda interiorizeaza tema restului prin propria varsta devoratoare. Avand aproape 70 de ani la data filmarii documentarului, regizoarea isi filmeaza de aproape pielea imbatranita, tratand nou aparuta, la acel moment, camera digitala ca un instrument de explorare si de joc personal. Pozand, la inceputul documentarului, in taranca cu spice pe spate, Agnes exploreaza fatetele expresiei artistice pana in punctul intrarii in piele, juxtapunand apoi dimensiunea sociala, cea artistica si, implicit, umana, prin personajele urmarite.

    Aceasta structura piramidala in care asaza obiceiul spicuitului e una dintre atractiile documentarului, Agnes realizand, pe langa un extraordinar montaj al ideilor, si o varietate a expresiei filmice, de la interviu la imagini de arhiva, pictura si performance, un intreg discurs personalizat prin vocea din off, a povestitoarei-realizatoare. Valentele spicuitorilor sunt dimensiunile regizoarei, ea insasi spicuitoare declarata de la bun inceput.

    Les glaneurs et la glaneuse e un tip pretios de documentar artistic, rar vizibil si programat. Fara o tema (sociala) puternica sau personaje suferind destine dramatice, interesul porneste de la un aspect cultural, ramificandu-se apoi in toate straturile de perceptie, de la personal la societal. Cu un montaj ideatic si o personalizare extrema a problemei catre ego-ul autoarei, Les glaneurs.. e o opera de maturitate, care nu are nimic de demonstrat in afara unei minti culturale deschise la joc.

     


    Comentarii Facebook

    Ultima ora

    editorial

    Nevoia de anticipate

    Mihai CHIPER

    Nevoia de anticipate

    Răgazul lor este pierderea noastră de timp.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Reformă, reformă, dar s-o ştim şi noi…

    Alexandru CĂLINESCU

    Reformă, reformă, dar s-o ştim şi noi…

    Ce mai este ”comunist” în actualul PSD? E suficient să ne gândim la recenta campanie electorală, care a debutat cu un gigantic miting, de tip ceauşist, pe Arena Naţională şi care a continuat cu osanale delirante adresate premierului şi cu atacuri josnice vizând demolarea contracandidatului, totul în cel mai autentic stil al propagandei ”de partid şi de stat”, ca să reiau formula consacrată.

    Vremuri de râs?

    Petru BEJAN

    Vremuri de râs?

    Suntem oare noi, românii, insensibili la râs? N-aş spune. În momentele dificile, umorul şi ironia s-au dovedit salvatoare. Gluma, poanta, bancul, aluzia fină, epigrama ascuţită au condimentat, pe timpul comunismului, mare parte a strategiilor subversive. Românii au făcut - şi fac încă - „haz de necaz”. Practică un umor „negru”, amestecat. Chiar dacă vremurile pe care le traversăm par să fie... de tot râsul, omul de pe stradă este cum îl vedem zi de zi - trist, îngândurat, pesimist.

    Cele “16 culise” ale lui Cătălin-Mihai Ştefan

    Nicolae CREŢU

    Cele “16 culise” ale lui Cătălin-Mihai Ştefan

    Apărut la “Tracus Arte” (2013), volumul de poezie 16 culise, subintitulat “poem romanesc”, este a treia carte a încă tânărului poet Cătălin-Mihai Ştefan, un tecucean devenit ieşean, mai întâi ca student la Litere (UAIC), apoi ca muzeograf la “Casa Pogor” şi, iată, un autor productiv, nici prea grăbit să publice tot ce scrie, nici retras/ închis în prea îndelungate (până la riscul de a deveni paralizante) “tăceri”.

    Propunerea redactorului sef

    Bătălia pentru autostradă

    Toni HRITAC

    Bătălia pentru autostradă

    Avem vreo şansă să includem în Masterplanul pentru Transporturi autostrada care să lege Iaşul de vestul ţării?

    Caricatura zilei

    Cu ce-o sa se ocupe Remus Pricopie

     

    Editia PDF

    Intrebarea zilei

    Guvernul Ponta la rezista anul viitor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.