Eurotrip agentie de turism
mesterescu

miercuri, 01.10.2014

Spicuitorii si spicuitoarea

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +


    Dupa recolta, spicele ramase pe ogor erau stranse de taranci. In tablourile frantuzesti de secol 19, femeile sunt suprinse in aplecare, cu manunchiul de spice legat de umar, sau drepte, purtandu-si mini-stogul cu mandrie. In documentarul ei Les glaneurs et la glaneuse, Agnes Varda porneste de la aceasta imagine, canonizata in imaginarul frantuzesc prin expunerea in muzee, angajandu-se apoi intr-o cercetare privind urmele acestei practici in societatea actuala.

    Fata de larga perspectiva istorica a spicuitului, cei doisprezece ani care au trecut de la realizarea documentarului nu influenteaza in niciun fel receptarea acestuia. Ca si atunci, orasele sunt pline de oameni care isi aleg merindele in pubele de gunoi, in vreme ce la tara, spicuitul, in sensul de adunare a resurselor alimentare ramase in natura dupa cules, e pe cale de disparitie. Fata de normalitatea spicuitului in societatile rurale din urma cu cel putin 30 de ani, Agnes Varda releva, ca prima tema de confruntare, stigmatul social aplicat spicuitorilor de urbanismul discriminatoriu si concurential: cum a ajuns o ocupatie ca oricare alta sa fie sinonima cu excluziunea sociala.

    Critica societala e doar unul dintre interesele lui Agnes Varda. Pornind de la dictionar, regizoarea identifica sensul figurat, dominant si in limba romana, sens pe care si-l atribuie ca practica post-moderna. Spicuind surse culturale si varii domenii de aplicatie ale temei, Agnes Varda preia „restul" ca stigmat, ilustrandu-i utilizarea in caracterul jucaus si combinatoriu al artei. Contextualizata in opozitie cu eficienta comerciala, consum si exces, adunarea resturilor devine doar pentru unii dintre artistii documentati in Les glaneurs et la glaneuse un juramant de credinta, un mod de viata. La fel ca si in cazul spicuitorilor materiali, artistii-artizani re-utilizeaza obiecte fara o filosofie, unul dintre subiectii lui Agnes Varda creand pagode ce ignora definitiile kitsch-ului in amestecul de resturi metalice si papusi recuperate din gunoi. Un alt artist isi explica practica prin o a doua viata, pe care o confera obiectelor ce murisera in lumea utilitatii. Printr-un citat asumat, expresia ajunge „a salva obiectele de destinul lor utilitar".

    Agnes Varda interiorizeaza tema restului prin propria varsta devoratoare. Avand aproape 70 de ani la data filmarii documentarului, regizoarea isi filmeaza de aproape pielea imbatranita, tratand nou aparuta, la acel moment, camera digitala ca un instrument de explorare si de joc personal. Pozand, la inceputul documentarului, in taranca cu spice pe spate, Agnes exploreaza fatetele expresiei artistice pana in punctul intrarii in piele, juxtapunand apoi dimensiunea sociala, cea artistica si, implicit, umana, prin personajele urmarite.

    Aceasta structura piramidala in care asaza obiceiul spicuitului e una dintre atractiile documentarului, Agnes realizand, pe langa un extraordinar montaj al ideilor, si o varietate a expresiei filmice, de la interviu la imagini de arhiva, pictura si performance, un intreg discurs personalizat prin vocea din off, a povestitoarei-realizatoare. Valentele spicuitorilor sunt dimensiunile regizoarei, ea insasi spicuitoare declarata de la bun inceput.

    Les glaneurs et la glaneuse e un tip pretios de documentar artistic, rar vizibil si programat. Fara o tema (sociala) puternica sau personaje suferind destine dramatice, interesul porneste de la un aspect cultural, ramificandu-se apoi in toate straturile de perceptie, de la personal la societal. Cu un montaj ideatic si o personalizare extrema a problemei catre ego-ul autoarei, Les glaneurs.. e o opera de maturitate, care nu are nimic de demonstrat in afara unei minti culturale deschise la joc.

     


    Comentarii Facebook

    Ultima ora

    editorial

    Jonglerii cu milioane. De români

    Radu MEȘNIȚĂ

    Jonglerii cu milioane. De români

    Cât va mai ţine jocul piramidal patronat de clasa politică?

    Filmuletul zilei

    opinii

    Harry

    Florin CÎNTIC

    Harry

    Luni, 6 octombrie 2014, la ora 19.00, Casa Studenţilor din Iaşi găzduieşte concertul care marchează 45 de ani de viaţă trăită pe scenă a marelui pianist şi compozitor de jazz, Harry Tavitian. Lui îi este adresat acest encomion în filigran.

    Neamul adormit. Poveste turcească

    Tiberiu BRĂILEAN

    Neamul adormit. Poveste turcească

    Deşi e deja hipermediatizat, ”cazul Turcescu” merită în continuare, cred, tratat cu toată seriozitatea. Am şi eu, în acest sens, trei opinii.

    Învăţămintele şi mulţumirile unui proces

    Radu PĂRPĂUȚĂ

    Învăţămintele şi mulţumirile unui proces

    Am câştigat, eu şi disidentul Alexandru Tacu, procesul şi recursul la procesul prin care domnul C. M. Spiridon, scriitor şi preşedinte al filialei Iaşi a USR, ne-a acuzat că-l defăimăm. Ifosele domniei sale sunt uriaşe pe măsura Revoluţiei de anvergură universală, care ar fi eclozat la Iaşi şi răsărit din apa mâloasă a Bahluiului ca un nufăr buddhasakyamunic.

    Propunerea redactorului sef

    O nouă cultură urbană

    Toni HRITAC

    O nouă cultură urbană

    Lucruri nemaiîntâlnite se petrec în Iaşi. Pe un vârf de deal, la Rediu, a apărut un bloc de şase etaje.

    Caricatura zilei

    Inca un acoperit

     

    Editia PDF

    Intrebarea zilei

    Cine este candidatul la prezidentiale ofiter sub acoperire?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.