Eurotrip agentie de turism
mesterescu

sambata, 02.08.2014

Spicuitorii si spicuitoarea

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +


    Dupa recolta, spicele ramase pe ogor erau stranse de taranci. In tablourile frantuzesti de secol 19, femeile sunt suprinse in aplecare, cu manunchiul de spice legat de umar, sau drepte, purtandu-si mini-stogul cu mandrie. In documentarul ei Les glaneurs et la glaneuse, Agnes Varda porneste de la aceasta imagine, canonizata in imaginarul frantuzesc prin expunerea in muzee, angajandu-se apoi intr-o cercetare privind urmele acestei practici in societatea actuala.

    Fata de larga perspectiva istorica a spicuitului, cei doisprezece ani care au trecut de la realizarea documentarului nu influenteaza in niciun fel receptarea acestuia. Ca si atunci, orasele sunt pline de oameni care isi aleg merindele in pubele de gunoi, in vreme ce la tara, spicuitul, in sensul de adunare a resurselor alimentare ramase in natura dupa cules, e pe cale de disparitie. Fata de normalitatea spicuitului in societatile rurale din urma cu cel putin 30 de ani, Agnes Varda releva, ca prima tema de confruntare, stigmatul social aplicat spicuitorilor de urbanismul discriminatoriu si concurential: cum a ajuns o ocupatie ca oricare alta sa fie sinonima cu excluziunea sociala.

    Critica societala e doar unul dintre interesele lui Agnes Varda. Pornind de la dictionar, regizoarea identifica sensul figurat, dominant si in limba romana, sens pe care si-l atribuie ca practica post-moderna. Spicuind surse culturale si varii domenii de aplicatie ale temei, Agnes Varda preia „restul" ca stigmat, ilustrandu-i utilizarea in caracterul jucaus si combinatoriu al artei. Contextualizata in opozitie cu eficienta comerciala, consum si exces, adunarea resturilor devine doar pentru unii dintre artistii documentati in Les glaneurs et la glaneuse un juramant de credinta, un mod de viata. La fel ca si in cazul spicuitorilor materiali, artistii-artizani re-utilizeaza obiecte fara o filosofie, unul dintre subiectii lui Agnes Varda creand pagode ce ignora definitiile kitsch-ului in amestecul de resturi metalice si papusi recuperate din gunoi. Un alt artist isi explica practica prin o a doua viata, pe care o confera obiectelor ce murisera in lumea utilitatii. Printr-un citat asumat, expresia ajunge „a salva obiectele de destinul lor utilitar".

    Agnes Varda interiorizeaza tema restului prin propria varsta devoratoare. Avand aproape 70 de ani la data filmarii documentarului, regizoarea isi filmeaza de aproape pielea imbatranita, tratand nou aparuta, la acel moment, camera digitala ca un instrument de explorare si de joc personal. Pozand, la inceputul documentarului, in taranca cu spice pe spate, Agnes exploreaza fatetele expresiei artistice pana in punctul intrarii in piele, juxtapunand apoi dimensiunea sociala, cea artistica si, implicit, umana, prin personajele urmarite.

    Aceasta structura piramidala in care asaza obiceiul spicuitului e una dintre atractiile documentarului, Agnes realizand, pe langa un extraordinar montaj al ideilor, si o varietate a expresiei filmice, de la interviu la imagini de arhiva, pictura si performance, un intreg discurs personalizat prin vocea din off, a povestitoarei-realizatoare. Valentele spicuitorilor sunt dimensiunile regizoarei, ea insasi spicuitoare declarata de la bun inceput.

    Les glaneurs et la glaneuse e un tip pretios de documentar artistic, rar vizibil si programat. Fara o tema (sociala) puternica sau personaje suferind destine dramatice, interesul porneste de la un aspect cultural, ramificandu-se apoi in toate straturile de perceptie, de la personal la societal. Cu un montaj ideatic si o personalizare extrema a problemei catre ego-ul autoarei, Les glaneurs.. e o opera de maturitate, care nu are nimic de demonstrat in afara unei minti culturale deschise la joc.

     


    Ultima ora

    editorial

    Tânjind după o revoluţie

    Nicolae GRECU

    Tânjind după o revoluţie

    Este timpul ca mămăliga românească se explodeze în sfârşit şi în fotbal.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Cazul Cloşca

    Briscan ZARA

    Cazul Cloşca

    E un fel de mesaj-misiune, indus printr-un soi de NLP, o programare ancestrală imprimată ca prin hipnoză cine ştie când şi de către cine, una de neoprit, precum a soldatului aceluia din filme care trebuie neapărat să ucidă o anumită persoană, altfel nu are linişte.

    Despre salarii şi sărăcie

    Sorin CUCERAI

    Despre salarii şi sărăcie

    Există aşadar raţiuni biologice şi raţiuni economice care susţin dreptul la un salariu echitabil. Acum, dacă orice salariu trebuie să fie echitabil, rezultă că şi salariul minim trebuie să fie la fel. El trebuie să asigure un nivel de trai minim decent pentru lucrător şi familia acestuia. Să vedem cum ar arăta un astfel de salariu minim la actualul nivel al preţurilor din mediul urban românesc.

    Când Dumnezeu e vinovat, eu sunt de nevindecat

    pr. Constantin STURZU

    Când Dumnezeu e vinovat, eu sunt de nevindecat

    Constatare: nu găsim, în Evanghelii, atunci când se vorbeşte despre vindecări sau despre învieri din morţi făcute de către Mântuitorul, nici o relatare despre vreun reproş adus lui Dumnezeu pentru starea de boală sau pentru moartea cuiva.

    Propunerea redactorului sef

    Diferenţele dintre Bucureşti şi provincie cresc în ritm galopant

    Toni HRITAC

    Diferenţele dintre Bucureşti şi provincie cresc în ritm galopant

    De ce n-ar lucra Hrebenciuc şi în interesul Iaşului?

    Caricatura zilei

    Alergatul e sanatos

     

    Editia PDF

    Intrebarea zilei

    Unde mergeti in concediu?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.