Strategiile educative, de la arta la poanta

A trecut, mai repede ca TGV-ul printr-o halta, stirea ca Ministerul Educatiei a facut public raportul anual privind starea invatamintului romanesc. Criza politica si spectrul din ce in ce mai intunecat al gripei „noi" au alungat din spatiul public o tema de dezbatere traditionala si importanta. Faptele – consemnate statistic in raport si puse in circulatie de presa – reflecta efectele procesului de debilitare, pardon, reformare, care a generat, finalmente, un record european: 16% dintre elevii romani nu reusesc „sa atinga nici cel mai scazut nivel de performanta in intelegerea textului scris" iar 25% dintre scolari sint, vorba lor, „varza" la stiinte. E mai usor sa lasi copilul 10 ore pe zi in fata televizorului sau a calculatorului (cu mes, jocuri si navigare pe net) decit sa il convingi sa citeasca si sa isi faca temele. In definitiv, e treaba profesorilor sa se ocupe de elevi, nu ?

Soarta invatamintului romanesc este o enigma prea mare pentru a fi descifrata intr-un text de opinie. De altfel, curiosii pot consulta raportul invocat in acest material accesind pagina de internet a Ziarului de Iasi.

Merita totusi a fi examinata cu nitica atentie sectiunea privind programele si proiectele Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) pentru invatamintul preuniversitar. Asa cum ne informeaza alcatuitorii raportului, unele programe sint strategice si au fost dezvoltate in „urma unei analize complexe (subl. n.) a nevoilor din sistem".

Complexitatea analizei si caracterul strategic al unor proiecte finantate din banii statului sau din fonduri europene se observa cu claritate in cazul programelor privind modernizarea infrastructurii scolare, intarirea eforturilor pentru atragerea spre invatatura a categoriile sociale defavorizate si dezvoltarea formarii continue. Astfel de interventii ale factorilor executivi trebuie, fara indoiala, sustinute de opinia publica. Exista insa si initiative ce tin, parca, de literatura de anticipatie si pe care le-am putea include in interminabilul ciclu tragi-comic „tara arde si expertii MECI se piaptana". Apoi, sa le enumeram, coane lectorule, sa le enumeram!

Multi copii nu stiu sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca, dar specialistii cu vasta experienta de office proiecteaza sofisticate modele informatizate ale actului didactic. Li se da elevilor sansa sa isi achizitioneze computere (lucru bun), dar nu se urmareste in nici un fel daca instrumentul respectiv serveste realmente dobindirii de cunostinte (lucru rau). Se fac lectii cu ajutorul mijloacelor multimedia (lucru bun), dar nu exista nici un program de combatere a proliferarii unor astfel de metode educative care se pot repede transforma in forme fara fond (lucru rau). Se insista asupra formarii competentelor de lucru cu tehnica moderna (lucru bun), dar nu se investesc prea multi euro in dezvoltarea unor baze de date gratuite – enciclopedii, dictionare, manuale interactive, culegeri, teste de evaluare – pe care elevii sa le intrebuinteze (lucru rau).

Lipsit de noima pare un proiect precum cel intitulat „Profesorul-creator de soft educational". Obiectivele acestui program tin mai degraba de proliferarea parazitara a limbajului de lemn decit de o minima si binevenita apropiere de realitate. Programul s-ar fi adresat mai bine structurilor centrale ale ministerului si celor teritoriale ale inspectoratelor, adica celor care au atributii in proiectarea si impunerea unor produse informatice nationale. N-ar fi sunat mai bine, de pilda, „Inspectorii scolari – administratori de softuri educationale" sau „Expertii MECI – creatori de soft"? Citi dintre directorii si inspectorii scolari, pentru a limita dezbaterea doar la unele persoane cu drept de decizie si de semnatura, stiu, de exemplu, sa lucreze cu un soft predictiv, cum este SPSS?

Cea mai dulce dintre „delicatesele" educationale preparate in bucataria MECI se intituleaza „Oferte educationale inclusive extracurriculare si extrascolare pentru formarea stilului de viata sanatos si a cetateniei active pentru copii din comunitati dezavantajate, cu precadere rurale in invatamintul preuniversitar din Romania". Touché! Stilul de viata sanatos si cetatenia activa sint exact elementele ce lipsesc din invatamintul rural! In comunitatile nevoiase, in care copiii vin la scoala cu cizmele tatalui si cu haine sclipuite de la cei mari, in satele in care singura lumina e cea de la gura sobei, in scolile comunale in care laboratoarele didactice exista doar in germenii viitorului, cetatenia activa le va oferi copiilor prinsi cu aratul, semanatul, culesul si rinitul optiuni extracurriculare adecvate, pentru o viata mai buna.

Mai presus de toate, in planul strategic 2009-2012 nu exista nici macar un singur program de monitorizare a calitatii vietii scolarilor, nici macar un singur proiect privind controlul eficientei manageriale si financiare in invatamint, nu exista, daca vreti, nici cea mai vaga initiativa privind evidenta transparenta a fondurilor pe care Ministerul le aloca unor proiecte care, in ultima instanta, nu fac decit „sa inghita" gramezi de bani pentru suporturi de cursuri fanteziste, sedinte cu si pentru formatori, manageri si experti, prezentari de noi stratageme educationale si metode didactice hi-tech.

La noi, unele programe de dezvoltare a invatamintului seamana cu o vizita la Salonul International de Inventica: ne mira creativitatea umana, navigam rapid printre artefacte, laudam cele mai noi realizari, chiar daca unele sint inutile, si ne intoarcem acasa fara a fi invatat nimic.

Desi datele statistice reflecta existenta unor probleme majore, foarte putini experti sint intr-adevar preocupati de chestiunile de fond: cum se pot contracara coruptia, ignoranta, saracia si formalismul ucigator din sistemul de invatamint?