Teatru la bar

In Maideyi se joaca "Teatru la bar". Chiar asa s-a intitulat improvizatia regizata de Octavian Jighirgiu, distributia: Dumitru Nastrusnicu (el), Andreea Boboc (asistenta regizorului), Daniel Busuioc (regizorul), Oana Miron (ea) si Octavian Jighirgiu (amantul). Prin acest show, Octavian Jighirgiu ia decizia de a pune teatrul intre paranteze, nereusind, insa, sa ne demonstreze altceva decit ca nu putem fara teatru. Acest lucru este sustinut de caracterul insolit al spectacolului: sintem invitati sa-l revedem, cu promisiunea ca nu ar putea fi de doua ori acelasi. Accentul cade, astfel, pe performanta actorului, mereu creator de sine si de rol, atit prin improvizatie, cit si prin adaptarea jocului la ambient (apetitul spectatorului de bar cere naturalism si drama, am in vedere in special finalul, cind, minjiti de singe, actorii isi fac iesirea spre Spitalul de Urgente din apropiere).

Este folosit scenariul de la Cum se zice, piesa jucata in premiera la National in stagiunea 2010-2011. Mai exact, textul lui Roberto Mazzucco, cu modificari si adaugiri, pliat pe cerintele de moment ale publicului de bar, caruia i se livreaza teatru usor digerabil, fara a deveni facil, ceea ce e iarasi de apreciat. Continutul nu poate deranja pe nimeni, necazind sub incidenta lui "gusturile nu se discuta", dat fiind ca avem de toate: si sot (el) si amant si sotie (ea) si, in plus fata de varianta oficiala a lui Mazzucco, avem chiar si o amanta, iar pe linga regizor avem si un asistent de regie.

Plecind de la conflictele ivite intre personaje (sot-sotie, regizor-actor, amant-sotie, regizor-amanta etc.), piesa propriu-zisa se constituie din incercari de rol si intreruperi, apoi reluari, cu scopul de a ne arata de foarte de aproape (publicul de bar are acces la ceea ce se intimpla pe "scena", fiind situat in imediata apropiere a actorului) cum iau nastere rolurile dintr-un spectacol si ce inseamna sa joci efectiv.

Mesajul pe care il regasesc la nivelul acestei montari este urmatorul: casatoria nu-i decit prostitutie legiferata. Balzac credea ca institutia casatoriei se opune naturii omului. Nimic mai strain de sinele nostru cel mai profund decit fidelitatea conjugala. Nici o lege umana si nici o institutie creata de om nu ne poate face sa renuntam, intr-adevar, la libertatea noastra. Iar daca dintr-un motiv sau altul, dintr-un interes material, sa zicem, ne conformam sa respectam legile exterioare ale casatoriei, sintem inevitabili perversi din punct de vedere moral. Cu atit mai mult cu cit, e lucru stiut, o sotie nu-si (mai) suporta con-cu-binele decit din necesitate, iar sotii vremurilor noastre isi impart patul conjugal cam cu oricine. Si atunci care e amanta, de fapt, si care sotia? Cine e legitim, cel (cea) pe care il (o) iubesti sau cel (cea) caruia i te supui de nevoie, obligatie, interes? Fara indoiala, lucrurile s-ar lamuri daca am intelege ca ceea ce leaga intr-adevar doi oameni nu e o casatorie, ci legile iubirii. "Legile iubirii, spunea Balzac, leaga asa de strins doua fiinte, incit nu le-ar putea desface nici o lege omeneasca".

Voi merge insa mai departe: uneori nici macar iubirea nu e de-ajuns. Octavian Jighirgiu inventeaza un personaj de o feminitate discreta, deoarece pasionalitatea ei nu izbeste simturile si nu da pe dinafara (cum era, de fapt, ea in interpretarea Oanei Miron), ci trebuie dezvaluita treptat, ba chiar e menita sa-ti stirneasca si putin mila (are un picior in ghips, pentru ilaritatea rolului, dar si pentru a fi siguri ca spectatorul de bar va recepta realmente personajul). Ma refer la asistenta regizorului (Andreea Boboc), prezenta destul de angelica in actualul rol. Din motive ce tin de conjunctura, aceasta ajunge sa o joace la un moment dat pe sotie cu amantul. Numai ca, de aceasta data, ea nu stie exact cum se joaca dragostea. Or, o femeie care nu stie sa se lase complet in voia barbatului ei nu cred ca si-a gasit barbatul potrivit. Dupa cum o femeie care se lasa in voia barbatului, lasind de inteles ca el nu-i decit oricare barbat, nu stie ce vrea. Astfel ca sfinta si prostituata se fac vinovate de acelasi pacat al nevederii. Pacatul de a privi in fata un necunoscut.