Tehnica etichetei

Tur de orizont pe Net-ul autohton: oglinda fidela prin distorsiune a politicului de la Chisinau. Adica riscul de a o da in bara, de a pacatui impotriva adevarului, bazindu-te doar pe ce ofera piata mediatica (accesul in culise fiind oricum oprit), e minim, aproape neglijabil: minciuna si cinismul dintr-o parte sint neutralizate de ocultarea si conformismul din cealalta, ca un antidot. Principiul proverbului manevra pe manevra se anuleaza si calculul unuia se dejoaca prin miza altuia. Asemanarea asta de principiu nu e nici intimplatoare, nici senzationala: politica si presa sint niste vase comunicante si, in doze diferite, dar pastrindu-si nealterata compozitia, continutul celui dintii se regaseste in formele celui din urma. 

Adevar stravechi (de cind presa!), peste care m-a impins un recent comentariu din „Timpul". Dar mai intii citeva precizari, ca sa iau avant la lettre piuitul rastalmacitorilor de meserie. Am scris eu insumi, nu o data, despre imundul discurs antiromanesc al „Saptaminii" de la Chisinau, singura foaie de la noi care nu-si ascunde „programul", ba chiar il cultiva cu aplomb.  Romanofobia se poarta pe aici, are cauzele ei si mize care par in ultimul timp sa se diversifice. Deci nu e de mirare. Ciudat e altceva: ca nici o publicatie, nimeni dintre editorialisti, dintre comentatori, nimeni dintre cei care parca-parca ar dovedi ceva contiguitate cu pamfletul nu i-au replicat lui Viorel Mihail, sursa dejectiilor, alias directorul hebdomadarului (cum le place unora sa mai spuna). Omul isi vede de treaba, maculeaza virtos, numar de numar, ani buni deja, demonizind prin generalizare Romania si, de fapt, valorile romanesti, dar este ignorat. Prestatia sa nu exista nici macar in discutiile de culoar! Tenacitate pretins demascatoare, colo, si o tacere obstinata, ici. Cine va rasfoi, din viitor, presa noastra din acesti ani va ramine uimit: nici un intelectual nu s-a aplecat sa ridice manusa, nimeni nu s-a incumetat sa riposteze, dar mai ales sa demonteze punctual insinuarile si directele „Saptaminii". Oare de ce? Am impresia ca tema raporturilor dintre un mal si celalalt, a adevaratelor raporturi, nemachiate nici de politic, nici de cutare conjunctura culturala sau manageriala, e prea delicata pentru caracterul alor nostri. Exista zone penibile, zone rusinoase, care te lasa perplex si pe care le refulezi instinctiv asa cum iti ignori masinal o proprie infirmitate. A lua act de prezenta lor, a le contabiliza, a le privi drept in ochi pare cu neputinta: adevarului i se prefera proiectia lui virtuala, de unde abjectia nu-ti mai raneste simturile.

Asta fiindca alegatiile lui Viorel Mihail aglutineaza si lucruri adesea imparabile, de necontestat: realitati care nutresc, din pacate, atitudinea, livreaza prin ele insele pase isteriei romanofobe. Polemica cu un asemenea tip de discurs implica in mod fatal si asumarea lor lucida, chiar clinica. Un deficit de autoconstiinta, cred, ne face sa tacem pudic tocmai cind se cade sa ne batem. Am zis „pudic"? Ma tem ca am fost prea eufemistic, caci a lasa cuiva mina libera atitia ani sa batjocoreasca o cultura (conceptul de identitate nationala fiind subsumabil, nu-i asa?) e o evidenta proba de lasitate sau, dupa caz, cum spuneam, de conformism.

Un pionierat in aceasta ordine de idei ar fi comunicatul cu pricina din „Timpul". „Saptamina" ar fi sugerat ca „Filat vrea sa-l expulzeze pe ambasadorul roman Marius Lazurca" (e vorba de o declaratie in replica la buna parere a lui Dirk Schuebel, seful delegatiei UE la Chisinau, despre Zinaida Greceanii, prezidentiabila, precum se stie); prilej de incadrare asa-zicind tipologica („Sub pretextul promovarii unor «valori traditionale moldovenesti», propagandistii de la acest ziar au atacat constant intelectualitatea si oamenii de cultura, clericii, politicienii care s-au opus ideii ca Basarabia ar fi o parte a spatiului vital al «Marii Rusii»"), dar si de afirmatii cam greu de controlat, foarte eficiente totusi tocmai datorita aspectului lor categoric. De pilda asta: „De doi ani, aceasta publicatie, impreuna cu fostele ziare guvernamentale si o serie de publicatii antinationale de limba rusa, lustruiesc imaginea celui mai destoinic premier din spatiul mioritic, facind front comun in «opera» de promovare a moldovenismului antiromanesc si filorus". Cine nu stie de rica dintre fiul directorului „Timpul"-ului, fosta „marime mare" in cadrul PLDM, si premier, ia moneda de buna, macar in avers.

Tot asa de abrupte sint si concluziile, iar viteza – logica – cu care se stabilesc raporturi iti da vertij. Viorel Mihail, al carui histrionism e patent, scrie: „Sincer va spun, inca multa vreme as vrea sa simt aceasta dulce povara: bucuria de a fi controlat de Filat". Poti conchide de aici, dintr-o afirmatie de circar, ca „atacurile antiromanesti sint orchestrate tot de Filat"?

Trec peste restul amanuntelor (unele la fel de simptomatice). Chestiunea, aici, nu e a adevarului, ci a tehnicii prin care este deformat. Ditamai departamentul politic al „Timpul"-ului nu polemizeaza, ci induce, prin omisiuni si etichete (cum „e cunoscuta slugarnicia cu care Filat incearca sa intre in gratiile lui Putin pentru a fi recunoscut de Kremlin drept «om al Moscovei»"?), o anume imagine ostila. Propriu-zis, demonizeaza dupa modelul „preopinentilor". Nu ne intereseaza realitatea, ci propriile interese, partinice sau pecuniare, nu mai importa…