Televiziune si politica

Politica a fost dintotdeauna, in Romania, o pacoste pentru televiziune. Dar si televiziunea a fost, la rindul ei, o pacoste pentru politica. In perioada comunista, de fapt in anii regimului ceausist (pentru ca, oricum, inainte de 1965 televiziunea nu conta), micul ecran a fost principalul mijloc de propaganda. Cuvintarile interminabile ale lui Ceausescu la congrese, consfatuiri, "adunari populare" etc. erau transmise in direct. Emisiunile asa-zis culturale sau de divertisment erau intens politizate, in asa fel incit sa aiba o menire "educativa" si "mobilizatoare". Cu atit mai mult in a doua parte a anilor ’80, cind emisiunea TV dura numai doua ore, propaganda ocupa practic intreg spatiul. Telejurnalele erau trase la indigo iar daca dimineata Ceausescu tinuse o cuvintare la vreo adunare populara, seara aveam parte de o noua transmisie a discursului. Poporul identifica televizorul cu sursa insasi a puterii: de acolo veneau indicatiile, acolo primea Ceausescu ambasadorii, acolo se parafau cine stie ce acorduri, etc., etc.
Ironia destinului a facut ca tot la televizor puterea ceausista sa se clatine pentru prima oara. Ma gindesc, fireste, la discursul din 21 decembrie, cind – imagini de negindit pina atunci – seful suprem a fost obligat sa-si intrerupa discursul, s-a vazut limpede ca era complet derutat, apoi emisiunea s-a intrerupt, reluarea ei dupa citeva momente nereusind sa dreaga ceea ce era, de fapt, nerecuperabil: se prabusise un mit. Televiziunea a fost in continuare, in si mai mare masura, actorul principal. Revolutia romana a insemnat primul eveniment de acest gen transmis in direct. Privilegiu exorbitant, de care au profitat in primul rind cei care au luat puterea: ei si-au arogat, prin simplul fapt de a fi prezenti pe platou, legitimitate. Tot atunci a inceput (dar nu fara a fructifica traditia ceausista) o ampla operatiune de dezinformare si de manipulare, operatiune care se va prelungi, sub o forma sau alta, ani multi. Nu exista moment important al anilor ’90 din care televiziunea sa fie absenta: infruntarile din iarna si din primavara lui 1990, mobilizarile "oamenilor muncii" in sprijinul FSN, mineriadele s.a.m.d. Folosirea televiziunii publice drept mijloc de propaganda este institutionalizata sub directoratul lui Razvan Theodorescu si al lui Paul Everac. Ne amintim, de asemenea, ca in anii guvernarii Nastase TVR facea sluj in fata puterii. Au fost multe cazuri cind jurnalele de actualitati s-au transformat in sedinta de tribunal sau cind camerele de luat vederi dadeau buzna in viata privata a cetatenilor.
Aparitia posturilor private a modificat peisajul televizual dar a facut inca si mai prezenta politica la televizor, indeosebi datorita talk-show-urilor. De fapt, de o bucata de vreme incoace asistam la un proces care a atins cote halucinante: politica, pur si simplu, s-a mutat in studiourile TV. La telejurnale vedem inregistrari din talk-show-uri sau din conferinte de presa ori declaratii date, bineinteles, in fata camerelor de televiziune. In talk-show-uri sint reluate fragmente din alte talk-show-uri sau din jurnale TV. Mai multe personaje politice au devenit profesionisti ai platourilor, mutindu-se de la o televiziune la alta. Unii dintre ei nici macar nu au alta legitimitate decit frecventa cu care apar pe micul ecran: ma gindesc la Cozmin Gusa sau Lavinia Sandru. Aproape toate emisiunile TV practica un soi de sondaj de opinie – telespectatorii sint intrebati ce parere au in legatura cu subiectul considerat "fierbinte" in ziua respectiva, rezultatele acestor pretinse sondaje se pierd in neant, oricum n-au nici o pertinenta. Imprumutind o formula din discursul candidatei socialiste la alegerile prezidentiale din Franta, Ségolene Royal, as zice ca avem aici a face cu varianta autohtona a "democratiei participative", modalitate prin care se da poporului iluzia ca participa la treburile cetatii. Prolifereaza vorbaria fara rost, batutul apei in piua, "incalzirea" artificiala a unor teme ce se dovedesc efemere si lipsite de insemnatate.
Am avut deunazi surpriza, pe TVR 1 (televiziunea publica pastrind, altfel, o anume decenta si o anume rigoare in jurnalele de actualitati), sa-l vedem invitat la un talk-show politic pe Gigi Becali. Adica pe seful unui partid care, pina una alta, n-are nici un fel de reprezentativitate. In chip de "preopinent" a fost chemat sa faca figuratie un alt star mediatico-politic, Crin Antonescu, despre care putem banui ca sta toata ziua cu telefonul in mina asteptind sa fie sunat de diferitele televiziuni. Asa ca Gigi Becali se mai poate lauda cu o izbinda: si-a facut numarul si la postul public desi – asa cum s-a vazut – n-avea nimic de spus. In fine, momentul cel mai penibil a fost recenta infruntare, tot la TVR, intre presedinte si premier. Tonul schimburilor de replici (presedintele s-a simtit obligat, nu stim prea bine de ce, sa intervina telefonic), atitudinea premierului, expresia fetelor celorlalti invitati – toate aceste elemente contribuiau la un spectacol jalnic care – sint convins – a produs o impresie dezastruoasa. Cred ca s-a atins treapta cea mai de jos a vietii politice, cind rufele murdare se spala, in direct, la televizor. Politicienii se scufunda in vulgaritate la fel cum inecatii ajung mai repede pe fundul apei agatindu-se spasmodic unul de altul, fiecare sperind ca se salveaza pe sine.