Tilcul ascuns al unei barbarii

Tirziu in noapte, un scriitor (englez) sexagenar se trezeste brusc din somn, datorita unor zgomote suspecte ce vin de la parterul casei. In doar citeva secunde, iesind din buimaceala nocturna, el reface filmul realitatii, care nu e deloc incurajator. Sosise de aproape o zi la vila de vacanta a unor buni prieteni – vila suficient de izolata intr-un decor de ferme razletite – pentru a termina o monografie critica, a carei documentare stiintifica ii luase patru ani batuti pe muchie. Amicii, sot si sotie, ii incredintasera cu generozitate locul lor de recreere ocazionala, convinsi fiind ca linistea lui desavirsita va oferi autorului posibilitatea sa-si deruleze cu bine ambitiosul proiect intelectual. Aici telefonul nu functioneaza, iar cel mai apropiat vecin se afla la o distanta de aproximativ cinci-sase sute de metri. Dupa ani de hartuiala informativ-documentara prin biblioteci, omul nostru are, in sfirsit, sansa de a da friu liber propriei imaginatii si de a fi original. Speranta este cu atit mai mare, cu cit el nu vine in casa de vacanta cu mina goala. Pe linga miile de fise redactate constiincios de-a lungul timpului, are deja o treime din volum scrisa. Finalizarea cartii devine, prin urmare, o chestiune de saptamini.

Zgomotele auzite in miez de noapte sint, de aceea, si mai terifiante, intrucit se produc pe fondul unei suprasolicitari nervoase cauzate de lucrul febril de peste zi. Scriitorul realizeaza imediat ca vila e jefuita, eliminind toate supozitiile logice justificatoare pentru o asemenea situatie. Cineva cauta haotic prin incaperile de la parter, iesind in rastimpuri pentru a-si transporta prada la masina. Eroul constientizeaza, totodata, ilaritatea conjuncturii. Hotul are, fara indoiala, convingerea ca locuinta este pustie. In afara de zecile de foi cu note si paragrafe ale monografiei – abandonate pe masa din living –, autorul nu lasase nici o alta urma a prezentei sale in casa. In plus, in fata stabilimentului nu se afla nici o masina, deoarece scriitorul nu conduce. Ce ar fi de facut? Telefonul – chiar daca ar functiona – nu ii e la indemina, iar in posturi eroice, de aparator al unor bunuri materiale, la virsta si conditia sa fizica, nu se vede. In plus, in vila nu exista lucruri extrem de valoroase, a caror disparitie sa genereze catastrofe. Ca atare, scriitorul se retrage in intuneric, linga fereastra, asteptind inevitabila intilnire cu intrusul. In mod neindoios, acesta urma sa-si faca aparitia, intr-un tirziu, la etaj, pentru a-si completa investigatiile.

Faptul se produce, intr-adevar, si induce surpriza in ambele tabere. Pe de o parte, hotul (cu chipul acoperit de ciorap si miinile de manusi galbene, cauciucate, folosite in bucatarie) se mira, descoperind o mogildeata zgribulita si speriata intr-unul din dormitoarele de la etaj, pe de alta, victima se arata surprinsa ca nu este agresata din chiar primul moment al intilnirii. Urmarea intriga si pe cel de-al treilea participant la scena, cititorul insusi, avind in vedere ca naratiunea in discutie constituie subiectul unei proze scurte semnate de John Fowles in anii ’70, Sarmanul Koko, si cuprinse in volumul Ebony Tower/Turnul de abanos. Motivul? Intre personaje incepe un dialog neconventional, greu de incadrat, in mod obisnuit, in contextul descris. In primul rind, hotul se dovedeste un ins semi-educat (scriitorul il banuieste student pe la o "universiate mai slabuta" sau individ retras prematur din vreo facultate prestigioasa) care pare familiar cu literatura, declarindu-se admiratorul lui Joseph Conrad. Informatia il incurajeaza pe autorul nostru, care, identificindu-se drept "scriptor" si precizind motivul prezentei sale in casa, indrazneste sa critice gestul imoral al tinarului intrus. Hotul, cu o politete neasteptata, isi descrie indeletnicirea in termeni nietzscheieni, tulburindu-l pe scriitor.

Nu considera ca face rau, ci ca se supune unui impuls natural (imposibil de reprimat), justificat, de altfel, prin legea vaselor comunicante, de preaplinul celorlalti. Argumentul capata si o usoara tenta ideologica. "Ceilalti" sint, invariabil, conservatori (explicatia scriitorului ca proprietarii casei, ca si el, sint, de fapt, laburisti, nu-l impresioneaza pe hot care, evident, ataseaza "conservatorismului" un sens cultural mai larg), meritind anumite "corectii" materiale. Tinarul merge foarte departe cu demonstratia, sugerind ca sistemul sovietic (al anilor saptezeci), unde iti poti procura comoditatile sub sigla gratuitatii, este, in esenta, bine gindit. In sfirsit, fara a lungi conversatia, intrusul isi invita victima, plin de curtoazie, sa se imbrace si sa coboare la parter. Aici il va lega – cit mai confortabil cu putinta – de un fotoliu si ii va pregati focul in semineu. Ulterior, cind el va considera ca se afla suficient de departe de locul jafului pentru a nu mai putea fi prins, va anunta politia, salvindu-l astfel pe sexagenar de la o moarte prin asfixiere (calusul la gura ramine inevitabil, desi scriitorul da asigurari ca nu va tipa). Totul se petrece intocmai, hotul prinzind miinile victimei de bratele scaunului cu banda adeziva aplicata pe un ziar (pentru a nu-i rani pielea la dezlipire). In final, cind focul arde vesel in camin, iar autorul asista la momentul despartirii fara grai, cu o bucata de banda trecuta peste gura, tinarul face un ultim gest, bizar, cu degetul ridicat in sus (in semn de atentionare), si ia, calm, filele monografiei, raspindite pe masa, pentru a le arunca, una cite una, in foc. Scriitorul priveste, in crispata neputinta, cum munca lui de patru ani se transforma in cenusa, in timp ce masina hotului demareaza in tromba.

Desi salvat (invadatorul nocturn si-a tinut pina si aceasta promisiune, anuntind politia), eroul nostru cade in prostratie. Nu intelege motivatia unui act atit de barbar, savirsit de cineva, in aparenta, cu anumite deprinderi de civilitate. Mai mult, ce a vrut sa transmita acel diavol prin intermediul gestului sau straniu cu mina? Apoi, mintea i se limpezeste subit. Vazuse acelasi semn la un fotbalist de la o echipa straina, care, iesind pe stadionul ostil, facuse un gest identic cu degetul catre tribune. Mesajul lui era clar: sintem mai tari decit voi si va vom arata acest lucru. La fel si tinarul dorise sa spuna – in prelungirea discutiei cu tenta ideologica pe care o avusesera la etaj – ca sintem mai multi si mai tari decit voi, "conservatorii", si, treptat, vom inabusi civilizatia voastra de mucava. Astfel, sexagenarul realizeaza ca nu mai exista un public, nu mai exista o cultura pentru cartile sale si conchide ca "diavolul" i-a facut, indirect, un bine, arzind ultimul semn al unei spiritualitati practic disparute – inceputa sa monografie despre Peacock … In final, si o intrebare personala: de ce avem intotdeauna nevoie de experienta unor episoade traumatizante pentru a intelege (si accepta!) adevaruri simple, aflate la indemina noastra?