Traim intr-o societate violenta?

Violenta exista peste tot in istoria noastra si in istoria umanitatii, marcind din plin prezentul. Fiecare jurnal de stiri are de relatat macar o crima, o bataie sau un viol. Un post de televiziune pare a face destul profit si rating preocupindu-se, aproape exclusiv, de crime si de alte incidente violente. In ultimele luni, ziare locale sau centrale au subzistat din povesti scornite pe seama unui copil criminal, cu concursul unor specialisti, deviind halucinant de la analiza profesionista a adevarului persoanei si privind societatea de intelegerea unui fenomen care se poate, in orice clipa, repeta ("alte masti, aceeasi piesa"). Anomia sociala, pare-se fara leac la noi, potenteaza toate aceste acte de violenta si vectorii ei mediatici.

Exista parinti care isi bat copiii, politicieni pentru care violenta verbala este o adevarata vocatie, bande care se incaiera nestinjenite, scolari care o incaseaza de la profesorii lor, mase de oameni care cauta sa agreseze alti oameni pentru ca sint diferiti sau gindesc diferit. Mai ales pentru ca gindesc.

Sint doua lucruri care unesc toate aceste situatii: existenta unor diferente si importanta acordata unor relatii de putere. Violenta isi gaseste destinatarul, in primul rind, in alteritate, in cei care sint, se comporta sau gindesc altfel decit o majoritate de circumstanta. Pe de alta parte, ea subliniaza dorinta de a ocupa o pozitie privilegiata intr-o relatie, permitind, astfel, impunerea prin forta a punctului de vedere propriu.

Violenta deriva, in esenta, din convingerea puternica ca exista un adevar unic si din capacitatea redusa de a-i convinge pe ceilalti de propriul adevar altfel decit prin coercitie. Lumea este extrem de complexa, iar oamenii cauta sa o simplifice astfel incit sa se potriveasca cunoasterii lor. Atunci cind aceasta cunoastere este limitata, cel mai la indemina este sa optezi pentru intoleranta si lipsa de flexibilitate, sa adopti un set de adevaruri unice si sa le folosesti in orice circumstanta, respingind tot ceea ce se abate de la ele.

Fiind adevaruri unice, ele trebuie sa fie si adaptate la propria persoana, incorporind protejarea acesteia. Acest lucru poate veni adesea in conflict cu adevarurile unice ale celor din jur si poate conduce catre violenta.

O mai veche teorie venita dinspre biologie, dar gasind radacini in filozofie sau psihanaliza, a stirnit dezbateri in lumea stiintifica sustinind ca violenta este innascuta, ca oamenii ar fi niste "maimute ucigase". Perspectiva care i se opune are astazi din ce in ce mai multi sustinatori si aduce in prim-plan faptul ca omul se naste si cu o multime de mecanisme ce stimuleaza cooperarea, canalizeaza agresivitatea, ajuta la evitarea conflictelor.

Cooperarea este, de altfel, una dintre caile de a evita violenta. Ea faciliteaza invatarea despre ceilalti si adevarurile lor, interactiunea releva relativitatea propriei perspective asupra vietii si faptul ca cei diferiti nu iti sint neaparat inamici, chiar daca au alte gusturi, sentimente si placeri, puncte de vedere si multe dintre acestea iti incalca adevarurile unice, care, la urma urmei, devin din ce in ce mai putin unice…

Trasmiterea violentei in microgrup, familie sau in scoala depinde de modelele oferite de educatori, parinti, lideri politici sau religiosi, diverse staruri. Modelele violente, fie ele publice sau private si care exclud negocierea si compromisul, contribuie la perpetuarea violentei.

In intreg spatiul public continua sa persiste un cimp de ostilitate in care calmul si amabilitatea par de-a dreptul surprinzatoare. Studiile arata ca violenta, in Romania, se consuma de obicei in familie, eventual intre cunoscusi si prieteni, in marea majoritate a cazurilor. Mediul urban supraaglomerat genereaza potentialul de violenta cel mai crescut, de la comportamentul de acasa la cel public, pina la infractiunile cu violenta. Aglomeratia, stresul, competitia pot fi mai acerbe in aceste locuri, dar cercetarile in datele psihologilor, psihiatrilor si ale sociologilor specializati in evolutii comportamentale au relevat alta realitate. Fuga dupa acumulari de bunuri, moda, snobismul, vedetismul, nevoia de a fi in prim-plan, in special in raport cu media, care "te face sa existi", acestea sint mecanismele ce duc la cresterea violentei – mai degraba decit abundenta de filme cu batai sau crime la jurnalele TV si in media in general, elemente care potenteaza, dar nu explica nivelul violentei in aglomeratiile urbane. Iar drumul trece prin smecherie si aprecierea arivistilor, a oamenilor imbogatiti vertiginos, a celor care "se descurca", prin misto-ul si aruncatul cu vorbe de batjocura, care subliniaza o falsa superioritate fata de cei din jur, cu modele cu preponderenta din zona politica, prin tupeul si tentatia de a arata ca poti face orice, ca esti peste ceilalti, ca ai un grad de impunitate, in fine, prin lipsa valorilor reale de raportare, care imping spre exces de agresivitate si, fireste, spre violenta.

Prevenirea ei nu este doar opera unui specialist, ci ea solicita efortul tuturor. Dincolo de recomandari foarte limitate, ea implica apelul la o schimbare de mentalitati… O societate unde se reinnoada comunicarea, unde constringerile ramin suple, unde omul este luat constant in considerare va refuza violenta. Refuzind aceasta sfidare, se va naste o lume nu fara violenta, dar mai linistita.