Un amendament impus de paranoici

Imi amintesc cu o oarecare nostalgie inceputurile vremurilor democratiei, care, cu timiditate, se instaurau in tarisoara noastra.

Partidele politice, derivate toate din vechiul partid comunist, aveau invariabil aceleasi apucaturi dictatoriale. Seful era cel care gindea pentru toata suflarea din parohia lui. Autoritatea, puterea discretionara mi-au creat o anumita repulsie fata de calitatea de a fi membru al unui partid. N-am acceptat sa fiu membru PCR, cu toate consecintele care decurgeau de aici, si nici al unui alt partid din cele aparute dupa ’89. Eram simpatizantul Aliantei Civice si, evident, al Partidului Alianta Civica, locuri in care intilneai numele unor titani ai culturii romane.

La sase luni dupa ce am ajuns primarul orasului Iasi m-am inscris in PAC, partid care m-a propulsat in aceasta importanta functie. Din 31 de consilieri, doar doi erau din PAC. Imi amintesc de sedintele Consiliului Local cu placere. Majoritatea erau niste oameni celebri si as aminti aici pe profesorul Negoita, pe medicul Gheorghita, profesorul Tacu, directorul Mihai Popescu, medaliatul olimpic Irimiciuc si multi altii la fel de valorosi. Cind se supunea o hotarire la vot, dupa ce o sustineam, trecea cu o larga majoritate. Valorosii consilieri aduceau adesea imbunatatiri si votau dupa cum le dicta constiinta.

Chiar daca se incerca sa se ajunga la aceeasi pozitie a tuturor consilierilor unui partid, aceasta dorinta a liderilor de partid nu s-a putut realiza. Consilierii, oameni de o exceptionala valoare, votau cum credeau ei ca este util orasului care i-a ales. Liderii de partid nu puteau dicta unor oameni care, prin munca lor, devenisera celebri. Pe atunci era o dorinta nebuna de a aduna celebritati intr-un partid si, ca atare, se faceau concesii, se ducea o politica a tolerantei fata de „dizidenti".

Pe masura ce democratia formala se instaura, liderii de partid, lingusiti si adulati public de multimea celor care urmareau sa parvina, au derapat total si s-au transformat in adevarati satrapi. Dizidenta a fost aspru suprimata si fiecare membru de partid avea doar un singur drept: sa fie de acord cu seful.

Aceasta cangrena aparuta la putin timp dupa ’89 a dus la manifestari paranoice ale sefilor si sefuletilor dintr-un partid. Logica a fost inlocuita cu dictatul. Numai ca cel care impunea dictatul la nivel central sau local nu dispunea de o experienta suficienta, de o scolarizare solida si, ca atare, deciziile sale erau luate umoral sau, adesea, dupa cum il dirijau interesele personale.

Din pacate, citeva minti cretine au impus "democratiei originale" un amendament prin care se dezactiveaza total consiliile judetene si consiliile locale: „Daca unui consilier i se retrage sprijinul politic al partidului, atunci acesta pierde locul de consilier". Acest amendament a transformat miile de consilieri in citeva turme (mai precis trei) care sint dirijate de catre cei trei „ciobanei".

A disparut total logica in luarea unei decizii si, practic, aceste institutii, care ar trebui sa aiba un rol deliberativ, devin complet inutile din cauza lipsei de libertate in a decide. Este induiosator sa privesti consilierii locali sau judeteni, cu priviri speriate, cum se uita la „ciobanul" care transmite ordinul de „sus".

Intr-un context nedorit m-am exprimat putin revoltat:

– Daca dumneavoastra, consilierii, votati ca oile…

– Vai, domnule presedinte, se supara o distinsa doamna consilier.

Deloc calmat, continui pe aceeasi cale lipsita de tact:

– Stimata doamna consilier, ati remarcat, in trei ani de activitate, ca un partid sa voteze cu trei consilieri pentru, patru impotriva si trei abtineri?

– Nu!

– Deci, ori toti contra, ori toti pentru, ori toti se abtin! La ce bun 36 de consilieri? Legiuitorul a pus 36 de minti „alese" sa aleaga o solutie sau alta pentru alegatori. Amendamentul de mai sus a scos din uz cea mai mare victorie a democratiei.

– Dar n-ati vazut ce a patit Nechifor? A propus, saracul, sa acceptam un vot secret si pentru aceasta indrazneala l-a dat afara!!

Votul secret ar fi stricat probabil aranjamentul liderilor de partid, le-ar fi scazut autoritatea.

Culmea ironiei ar fi ca aceasta regula sa fie introdusa si in Parlament. In aceasta ipoteza nici n-ar mai fi necesar Parlamentul. Am avea, in fapt, o echipa de 3-4 lideri care decid in toate cele. Daca avem nenorocul ca cei 3-4 lideri sa fie si paranoici, atunci Romania are asigurat viitorul.

In general, un lider foarte destept isi poate impune, prin logica, un punct de vedere tuturor colegilor de partid. Din nefericire, liderii sint mai degraba atinsi de paranoia si atunci amendamentul pomenit mai sus, si pe care il detest, le vine ca o manusa.

N-as incheia fara sa remarc pozitia umila a unor oameni foarte destepti care sint in consiliile locale sau judetene. Desteptaciunea lor chiar ca nu ajuta la nimic. Mai mult, chiar n-au nici o scuza de invocat. Indemnizatia lor nenorocita nu poate compensa postura de om umilit de catre nulitati atinse de paranoia.