Un „Bahluvian Atipic si Independent” (II)

Ceea ce Securitatea numea deja, in sens restrins, „Grupul de la Iasi", Cajvaneutul ii identifica, in sens larg, drept „Bahluvieni Atipici si Independenti", „formatiune cu geometrie variabila", unde incap, „in marea noastra varietate socio-profesional-umana", cam toti nemultumitii din biosfera universitara: vreo 30-40 la numar. La rigoare, obiectiv fiind, Obiectivul ii aseaza pe caprarii, observind ca „nu intilnesti nici o trasatura relevanta ce li se poate aplica la toti cei insirati prin rapoartele sexcuristice, prin pirele surselor, in referintele de istorii literare si dictionare de autori". Ramin, razvratiti puri, doar citiva (Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Al. Calinescu, Luca Pitu insusi); multi sint „dizidenti camuflati"; altii – „nealiniati" (la politichie); sau „contemplativi". In marele ei avint, Securitatea ii cam face talmes-balmes, punindu-le in circa gindiri si actiuni la care nicicum nu se dedasera. Dar – constata cu naduf Obiectivul – „Securienii, ei, trebuiau totusi sa-si creeze din orice rahat front de lucru spre a-si justifica lefile fabuloase si privilegiile numeroase". Multe din rapoartele lor sint „cam necompetente (…), pline de nume proprii, romanesti sau etranjere, scrise gresit, confuzii policrome, incurcaturi de date, dezinformari intentionate ale surselor, acceptate ca adevaruri metafizicale, expresii in limba de lemn cu miliardele, virgule tot timpul intre subiect si predicat, dezacorduri gramaticale suparatoare…". Aceste tare sint observate de insusi taigherul suprem al Securitatii iesene care, intr-o notula pe o nota informativa a sursei „Ionescu", incintat se arata de pertinenta interpretativa a psihiatrului: „Iata, in sfirsit, o nota informativa capabila sa deceleze aspecte ale utilizarii literarului pe caile subtile ale unor esente de ordin reactionar. Si daca retin faptul ca «Ionescu» nu este nici literat de profesie, devine cu atit mai notabil. In astfel de cercuri trebuie patruns cu astfel de surse, daca sintem capabili sa le gasim si, mai ales, sa le dirijam". Patetica recunoastere a incompetentei slujbasilor proprii si a excelentei unor surse!

Totusi, ce-i mina pe ei in lupta, securisti si informatori? Securistii, ma rog, asta le era meseria, cu ea defilau, mai ales pe la CUI, unde, dupa un pahar-doua-noua, mai tot universitarul isi dadea in petic, spunind bancuri „pulitice si apulitice" (vorba lui Pastorel). Sursele „strinse de fudulii" (apud L.P.), pentru vini reale sau imaginare, pot fi si ele intelese – nu si justificate. Dar ce ne facem cu informatorii veseli, cu mapa/geanta subsuoara, care toarna doar „pentru-o viata mai comoda", din vigilenta partinica, din invidie sau din pura vocatie? Pai, nu facem decit, precum Luca, sa-i dam „pe rizatoare". Remarcabil e faptul ca, mai toate sursele, in cazul Obiectivului Pavel/Popa / Luca Pitu, adica, apreciaza in cel mai inalt grad doxa si cultura sa, amendindu-i doar unele… surse culturale neconforme ideogramei marxist-ceausiste, refuzul de a intra in partidul hunic (din lene intelectuala si din zgircenie, ca sa nu plateasca cotizatie, se justifica, inocent, refuznicul), tinuta vestimentara, de neaosa sorginte bucovineana (ceea ce, dimpotriva, ar fi trebuit laudat), limbajul savant-buruienos, cu trimiteri la ctitorii erotismului frust si dezinhina(n)t, fie acestia Adam si Eva, Apuleis, Marchizul de Sade sau neintrecutul nostru autor de amintiri, povesti si povestiri. Sursele, fie ele feminine sau masculine, cind vine vorba de astfel de insertii, par niste fapturi neprihanite (decit de organul subventral al partidului „hunic", cf. L.P.), dar daca e rost de-o promovare (ca lector), de un doctorat, de un stagiu in Franta, atunci se mobilizeaza exemplar spre a-l picta cit mai fistichiu pe atipicul candidat.

Exemplar se mobilizeaza, spre a-i bloca ascensiunea pe scara didactica si pedagogica, sau imersiunea in spatiul hexagonic, baietii de la Cooperativa „Ochiul si timpanul": i se cauta vicii majore, si daca nu sint, le inventeaza. Intr-o zi, este urmarit pas cu pas, ca un spion de talie internationala, cum deambuleaza nonsalant de la „blocotetul" din Nicolina, la Universitate, de aci la Biblioteca, mai poposind, frugal, pe la CUI, mai schimbind vorbe, carti si reviste cu vreun lector francez sau chinez… Va inchipuiti cita abnegatie si ce chin pe bietul „urmaritor", sa sara din autobuz in tramvai, sa alerge pe strazi, sa astepte, in fata vreunui obiectiv cultural sau privat, pina ce obiectivul isi facea datoria!… Obtinerea mulajului cheii de la apartamentul personal si neaccelerat al obiectivului este demna de o parodie de roman politist.

Parodie de roman, nu politist, ci realist-socialist, este Brazda peste haturi revisited, opera samizdat, scrisa la inceputul anilor ’80, impreuna cu Dan Petrescu, Sorin Antohi si George Pruteanu. Din pacate, citeva capitole, apartinind lui Luca Pitu, s-au pierdut in focul perchezitiilor, pare-se iremediabil. Oricum, si asa scrierea are un haz nebun si te face sa regreti ca obiectivul Luca nu s-a dedat si la opere de fictie, cum ar zice Paul Goma.                                             

Altminteri, Luca Pitu impune, prin el insusi, o figura atipica de savant eco/logist, mic turn babel de limbi etranjere, unele scoase din morti, rozator de biblioteca, exe/geto-dac lautrea(de)monic si sondor al sentimentului romanesc al urii de sine, fara a etala, in exces, iubirea fata de altii sau de el insusi, tragind brazda adinca si subtire peste  haturile literar-cogitative. Stilul lui este recognoscibil chiar in absenta semnaturii. Si inimitabil.

Publicitate și alte recomandări video