Un destin american (II)

Virgil Nemoianu parcurge "socul cultural" cu o voluptate intelectuala ce-l face imun la riscul alienarii, deschizindu-i mai degraba usa spre asumarea plenara si definitiva a Americii – aceasta America a emigrantilor, unde fiecare se simte cumva din alt loc (realizind ca este din Romania, din Europa de Est mai precis, o doamna intilnita in California ii spune autorului: "Cit se poate de interesant /…/, o adevarata coincidenta, ce mai! Aflati ca nici eu nu sint din partile astea, ci tocmai din Kansas!"). Deruta amestecului sau ceea ce profesorul numea, altundeva (Traditie si libertate, Curtea Veche, 2001), pericolele si deficientele multiculturalismului sint traversate, cu priviri alerte, de tinarul universitar, si, lucrul cel mai important, fara disponibilitatea nou venitilor in Lumea Noua de a le deveni victima. El face observatii cu valoare de axiome, care-i vor sluji, peste ani, dupa cristalizarea deciziei de a emigra: "Aici se instala, asadar, o prima fundamentala concluzie: persoana umana era cu sistemul nu in stare de beligeranta, ci in echilibru incert. Depindea de tine insuti felul in care izbuteai sa raspunzi la intrebarea din titlul volumului de amintiri al lui Ronald Reagan (aparut cu multi ani mai tirziu): Where is the Rest of Me?". Hermeneutica mentalista pe care Nemoianu o creioneaza – cu suces – la aceasta virsta nu ii lasa loc pentru dubii. Intr-un spatiu al libertatii, individul este definit exclusiv pe doua coordonate: dreptul absolut de a alege si capacitatea de asumare a consecintelor propriilor optiuni. Ambele au de-a face cu persoana celui care alege si nu cu grupul caruia ea (persoana), eventual, ii apartine.

Interesant, revenit in tara (in "vechea cultura"), Virgil Nemoianu se simte "dislocat" (chiar si in sens heideggerian), "instrainat" de identitatea atavica. Liberalismul autentic (acel "liberalism clasic" pe care autorul, in Romania si liberalismele ei/ Editura Fundatiei Culturale Romane/ 2000, il vedea coborind direct din Iluminism si Revolutia Franceza, pentru a iradia apoi catre Parintii Fondatori ai Americii!) actioneaza ca un vaccin, odata inoculat in organismul viu, modificind intregul mecanism de receptare a exterioritatii. Profesorul nu se mai poate reintegra in universul dimbovitean (pe care, la mutarea din Banat, il simtise ca extrem de emancipat). Fuge dezordonat dintr-un loc in altul, dintr-o postura in alta, rugindu-se cu ardoare la Sfintul Iosif (patronul cauzelor disperate) sa poata evada din nou si aproape cazind in alcoolism. Singurii care-l reconforteaza sint prietenii din Cercul Literar de la Sibiu, Doinas si Negoitescu. Iesind, dupa un timp, la Londra, pricepe, cu stupoare, ca nu Apusul ii lipseste cu adevarat, ci America. In Anglia, descopera aceleasi automatisme europene care, in structura sa americanizata, nu-si mai au locul si, in special, rostul. Se cearta cu lumea, devine ostil si antipatic. "Studentii mei erau destul de mediocri si nu prea simpatici. La rindul meu, ma purtam neglijent si predam alandala. /…/. Mai toti ma antipatizau – inevitabil, ii supara amestecul meu de aroganta si de nepasare. Nu-mi placea ce fac. /…/. Tappe (seful de Catedra, n.m.) s-a considerat (nu pe nedrept) jignit. Curind a aflat ca eu vorbeam urit, ii injuram pe altii de fata cu studentii. S-au adaugat la asta si alte tensiuni. Suparat, a cerut Ministerului Invatamintului sa nu-mi prelungeasca sederea cu inca un an".

Tensiunea interioara (America vs. Europa) se acutizeaza, ajungind practic de nesuportat. Intors (din nou!) in tara (autorul noteaza, ironic, faptul ca oamenii "se obisnuisera" cu revenirile lui in Romania – lucru atit de "neobisnuit" in fond, in acele vremuri, in situatii similare!), profesorul isi canalizeaza toate energiile pentru a pleca definitiv in SUA. Reuseste, in 1976, o noua iesire (transatlantica), impreuna cu sotia si copilul – iesire "legala" pentru doi ani. Convine cu familia ramasa aici ca, daca va decide sa stea pentru totdeauna in America, dupa douazeci si patru de luni, va trimite o scrisoare cu o propozitie codificata: "Mi-am luat frac". Aceasta insemna, de fapt, "Noi nu ne mai intoarcem!". Rudele uitasera insa, intre timp, intelegerea si se distrau, recitind buclucasa formulare. Ce i-o fi trebuind lui "Pilu" (Virgil, n.m.) frac acolo, in America? Apoi, povesteste Nemoianu, brusc, si-au adus aminte. Experienta americana incetase (pentru toti) sa mai fie o aventura si devenise destin.