„Un faclier al satelor”

Titlul nu-mi apartine, l-a dat o jurnalista acum doua-trei decenii, Elena Pietraru, referindu-se la un personaj care fusese redescoperit, dupa ce decenii a fost uitat, daca nu izolat, marginalizat, ascuns. Eugen D. Neculau (1900- 1974) a fost unchiul meu, var cu tata, si este cunoscut ca intemeietorul Universitatii Populare de la Ungureni, o institutie unica ce a functionat intre cele doua razboaie. In ajunul Craciunului, in preajma zilei lui de nastere, imi amintesc, astepta cu febrilitate, in fiecare an, ca un ritual, vizita unui coleg si prieten. Craciunul insemna pentru el regenerare, inceput, proiecte. Desi tot ce lucra, stia bine, va ramine mult timp in sertare.

"Universitatea" de la Ungureni, o institutie de educatie a adultilor, a avut un profil unic, de "scoala" pentru sateni, punind accentul pe participare si implicare. Saracia, analfabetismul, bolile sociale, alcoolismul faceau ravagii. A fost initiativa unui om al satului pentru nevoile satului si era organizata tot cu oamenii locului. Sustinuta de personalitati ale culturii si stiintei romanesti, ca Mihail Sadoveanu, Simion Mehedinti, Apostol Culea, Dumitru Furtuna, Tiberiu Crudu si altii, a devenit obiect al atentiei cercetatorilor, model de cercetare-actiune, experiment social-pedagogic, moment de referinta in miscarea culturala interbelica.

Localitatea Ungureni era un sat de razesi coplesiti de greutati, dar bataiosi. Noile relatii sociale de dupa razboi au facut sa se piarda constiinta de "neam" a locuitorilor, iar mizeria si nestiinta au definitivat acest proces. Vasile Pavelcu evoca astfel nasterea ideii: "O zi de noiembrie 1923. O sala din Universitatea ieseana, in care se tinea o lucrare de seminar: Monografia satului Ungureni. Autorul: Eugen Neculau, student in anul al III-lea la Filosofie. Conducatorul seminarului: profesorul de sociologie Petre Andrei. Aceasta dimineata de noiembrie a dus la descoperirea, treptata si anevoioasa, a unui lung trecut a douasprezece sate. Astfel s-a nascut o opera de educatie a adultului rural, prin Caminul Cultural (1927) si Universitatea Populara (1935) din Ungureni. Studentul devine profesor, doctor in pedagogie si presedintele acestei noi institutii".

Ce mobiluri l-au indemnat pe initiator sa se angajeze in aceasta intreprindere? Intr-o brosura, el isi expune profesia de credinta: dupa razboi, exproprierea si votul universal au facut din taran "cetatean", el resimtind acum acut nevoia invataturii pentru a putea participa la noile "prefaceri sociale". Prosperitatea a fost insa de scurta durata, datoriile si impozitele au facut ca economia domestica sa fie mereu amenintata. Solutia intelectualilor vremii a fost, atunci, "ridicarea satelor" prin "activitate extrascolara". Motivatia? "Acolo unde plugarul este ignorant, si agricultura este primitiva. Cit timp vom avea plugari analfabeti si ignoranti, vom avea si productie agricola deficitara". In fata acestei "depresiuni morale", credea profesorul de pedagogie, "trebuie sa inceapa o actiune cit mai temeinica pentru ridicarea satelor… satul trebuie studiat dupa metode stiintifice". Locuitorii aveau nevoie de sprijin moral si afectiv. Era nevoie de un corp de devotati, recrutati dintre oamenii locului, si de o "tehnica noua" in educatia adultilor, pentru obtinerea increderii; educatie prin implicare si "climat afectiv".

In primii noua ani, bilantul e cu totul remarcabil: 2.000 de intruniri culturale, o biblioteca centrala si cite una in fiecare sat, muzeu agricol. Pe tarim economic: cooperativa agricola a inlesnit satenilor procurarea de seminte, unelte, masini agricole si reproducatori de rasa; inceputuri de apicultura, sericicultura, legumicultura, avicultura; incasari importante din cultivarea sfeclei de zahar; cursuri practice de gospodarire rationala a muncii; banca proprie; plantatii de pomi altoiti, de duzi, salcimi si arbori de padure, intr-o zona de stepa.

In etapa de maturitate s-au organizat mai multe microexperimente:

A. O biblioteca cu zece mii de carti, iar in bibliotecile personale mai erau alte zece mii de volume. Cartea a patruns in casele satenilor ca un obiect de stricta necesitate, iar unii au devenit cititori pasionati. Abonamente numeroase, satisfacind toate gusturile si interesele. Cititorii intocmeau rezumate de lectura, dupa priceperea lor, fie reproducind pasaje mai importante, fie rezumind actiunea, fie facind chiar aprecieri critice. Mii de foi de lectura. Premii in carti si abonamente. Bibliotecari-sateni, ei insisi cititori pasionati. Era prin anii ’30!

B. Muzeul avea trei sectii: istorie, etnografie si economie. Sute de piese arheologice din zona, obiecte vechi ilustrind civilizatia si ocupatiile locuitorilor. O expozitie cu noutati in domeniul exploatarii pamintului. Materiale didactice pentru expunerile facute la Universitate si pentru scoli: diagrame, harti, tablouri, planse, machete, instrumente de laborator. Un aparat de proiectare a diapozitivelor si o colectie de diapozitive, la casa Maza din Paris. Un aparat de radio cu acumulatori. In fiecare toamna, expozitii (agricole, industrie casnica, lucru manual) cu produse ale gospodariilor si un stand cu noutati in domeniul uneltelor agricole si casnice.

C. Manifestarile culturale: o educatie sociala prin conferinte, sezatori, cursuri, productii scolare si satesti. Conferinte cu incarcatura culturala si corelatie cu viata rurala, insotite de diapozitive si de lecturi ilustrative. Filmele rulate, utilizind ca sursa de electricitate un dinam pus in functie de forta citorva flacai vinjosi, satisfaceau nevoia de instructie si largire a orizontului. Auditiile la radio, un alt mijloc de instructie si de contact cu civilizatia. Taranii din Ungureni au auzit vocile si indemnurile lui N. Iorga, C. Radulescu-Motru, Ion Simionescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Victor Babes, Ionescu-Sisesti etc., au ascultat vestite orchestre populare, pentru a distinge specificul unor instrumente. L-au ascultat si pe presedintele Universitatii vorbind despre experienta pe care o intreprindeau cu totii. Sezatorile, manifestari traditionale ale satului romanesc (de sfat, joc si lucru de mina), au fost reinvestite cu o noua functie, cea culturala. Deveneau astfel prilej de instruire, informare, dar si de distractie, petrecere in mod placut a timpului (se spuneau ghicitori, povesti, glume, vorbe cu tilc, legende etc.). Productiile populare (scolare si satesti) constituiau un mijloc de familiarizare cu diferite arte: teatru, recitari, cintece si jocuri populare. Serile de teatru, pregatite de tineri elevi sau sateni, erau mult gustate. Cursurile vizau alfabetizarea, improspatarea si completarea cunostintelor utile (economie casnica, menaj, bucatarie, tesut, croitorie), imbogatirea culturii generale si stiintifice. Urmau examene, probe practice si se dadeau premii.

D. Actiunea pe plan economic era conceputa ca o asistenta de indrumare si ajutor a gospodariei taranesti, cu accent pe plantatii de pomi roditori; s-au trimis tineri la scoli de horticultura. Succese au fost actiunea cooperatista si obstea agricola.

Ce poate fi mai mult decit o cariera universitara?…  

In aprilie 1944, cind linia frontului a trecut peste regiune, s-a pierdut intreaga avere (biblioteca, muzeul, aparatele de radio si cinema, mobilierul, uneltele si materialele agricole, inventarul cooperativei). Totul a incetat. Incepea o "noua era".

Eugen D. Neculau, initiatorul, animatorul si sufletul miscarii de la Ungureni, a fost un fiu al satului care si-a depasit conditia si destinul. Nascut intr-o familie rurala, fara modele culturale care sa-l motiveze si sa-l ghideze, inarmat numai cu o conditie socio-cognitiva si morala deosebita, ajunge intr-o pozitie la care n-a putut visa nimeni de pe valea Jijiei. La Facultatea Filosofie a avut profesori pe Petrovici, Fedeles, Gavanescul si Petre Andrei. Este patruns de tinar de ideea datoriei fata de cei din rindurile carora provine; se angajeaza, voluntar, ca infirmier sanitar in timpul primului razboi mondial; renunta la o stralucita cariera universitara pentru a infaptui proiectul Ungureni, o institutie culturala pentru tarani. I se propusese postul de asistent la catedra de psihologie, dupa ce luase licenta in filosofie cu magna cum laude. In 1930 a beneficiat de o bursa de specializare la Paris, iar in 1944 a obtinut titlul de doctor cu teza Conditiile si perspectivele unei pedagogii a satului romanesc. Dar a considerat ca e mai importanta misiunea de a "ridica" satul romanesc, decit o cariera universitara. S-a sprijinit mai ales pe intelectualii satului, indeosebi pe invatatori, dar si pe devotamentul unor sateni. I-au fost alaturi membri ai familiei, intre care si parintii mei, care s-au angajat ca organizatori, instructori, conferentiari, curieri, profesori pentru cei ce invatau carte. Actiunea a reusit datorita muncii si perseverentei animatorului, dar si datorita unei strategii deosebite, imbinind obiectivele culturale cu cele economice si preocuparea pentru organizarea institutionala. I-a si atras pe tarani, acestia l-au sustinut si urmat. Obiectivul sau: schimbarea mentalitatilor, un nou sens, modern, vietii satului.

Am scris aceasta evocare la indemnul insistent al unui consatean, profesorul Mircea Rusu, intemeietorul Clinicii de stomatologie infantila de pe Lapusneanu, elev al parintilor mei, care-mi spune, de cite ori il intilnesc: "Tu cind ai de gind sa scrii despre Conu’ Eugene"?