Un nou sclavagism

Nu doar politicienii sint vinovati pentru situatia in care ne aflam. La urma urmelor, ei sint o biata excrescenta din mentalul nostru colectiv. In umbra, insa, pindesc niste animale de prada mult mai feroce, numiti bancheri, care ii si manipuleaza pe primii, de altfel. Aceasta specie este extrem de monetivora si lipsita de scrupule. Se poate spune ca, prin intermediul banilor, ei conduc lumea, genereaza crize, finanteaza revolutii, rastoarna guverne si fac, prin indatorare, majoritatea oamenilor sa lucreze pentru ei, ca intr-un nou sclavagism.

Rationind oferta de moneda in economie si in societate, bancile centrale influenteaza, direct sau indirect, mai toate variabilele economice. Ele au devenit niste entitati foarte puternice, care manipuleaza piata si nu se mai subordoneaza politicului. Practic, nu pot fi controlate, deci fac ce vor. Acum stim, de pilda, ca sugestia taierii pensiilor si salariilor a venit de la banca centrala. Banuim si cam unde s-au dus banii de la FMI. Banca noastra centrala, cel putin, continua o politica monetarista depasita de vreo douazeci de ani, care, in special prin controlul masei de bani in circulatie, dobinzi ridicate etc., incearca sa detina controlul inflatiei si al cursului, adica al valorii interne si externe a monedei nationale. Atit. De citeva ori l-am auzit pe guvernator afirmind ca pe el nu-l intereseaza cresterea economica. Bine, dar intr-un asemenea marasm economic, fara crestere nu poti crea locuri de munca, se prabusesc veniturile, scade cererea agregata, se inchid capacitatile ofertei etc. La ce-ar mai folosi, atunci, o moneda relativ stabila, intr-un desert social? Chit ca, pina la urma, datele structurale cazute ale economiei vor afecta, inevitabil, si moneda.

De aceea cred ca mixul actual de politici economice trebuie schimbat. Sigur, aici vina principala o poarta guvernul, care pastoreste politica bugetara, fiscala, dar si stimulii monetari sint necesari. Nu putem continua cu dobinzi de 18%, cind in mai toate tarile care lupta cu criza ele tind catre zero. Ma tem si eu de inflatie, dar ma tem si ca, asa cum spunea Keynes, cum spune Krugman, uneori si in anumite doze, ea poate fi necesara tocmai pentru reambalarea cresterii.

Este adevarat ca, in anii ’90, cineva a pradat bancile si nu am aflat nici astazi, oficial, in afara de Dan Cirlan, cine a facut-o. Este la fel de adevarat ca, astazi, capitalul bancar este aproape integral strain, iar asta si datorita unor privatizari dubioase. Cu alte cuvinte, sintem la mina intereselor altora. Va amintiti cu cita frenezie, prin 2007-2008, ne acordau credite si ne ipotecau ce aveam si noi, casele. Apoi a venit criza si foarte multi nu-si mai pot rambursa creditele. Rezultatul: isi pierd casele sau devin chiriasi in propriile case. Statul a fost si el indatorat pentru a fi nevoit sa ne stoarca mai bine veniturile, locurile de munca dispar si astfel ne este cu atit mai greu sa ne platim ratele.

Sa-mi fie iertat, dar eu nu mai cred ca aceste jocuri sint pura intimplare, ci ca cineva si-a dat seama ca ceea ce ni se mai poate lua (pentru ei, o buna afacere) sint casele si, eventual, terenurile noastre. Oricum, numai bancherii cistiga, ei care si asa, mutind niste bani de colo colo, sint cei mai bogati. Si asa, salariile cele mai mari din Romania sint in sectorul bancar, de circa 1000 de euro, in medie, pe luna, fata de 300 de euro media pe economie. Cam mare diferenta, nu? Nu mai vorbesc de profituri dolofane ce pleaca din tara, sedii luxoase, fete frumoase etc.

In aceste conditii, aceasta cabala financiar-bancara ne duce la sapa de lemn. Nu intimplator 400 de romani parasesc, oficial, tara zilnic, plus altii, poate mai numerosi, neoficial. Sint oameni tineri, pregatiti, care se adauga celor aproape trei milioane deja plecati. Citi din ei si copiii lor se vor mai intoarce? Ce ramine in urma? Va dati seama ca acesti politicieni si acesti bancheri au uitat de mult ca au de-a face cu oameni, in slujba carora se lauda ca sint, carora unii le cer votul, ceilalti dobinzile si comisioanele. Si atunci va intreb: de ce acceptam sa devenim sclavii lor? De ce muncim pentru ei? De aici se nasc revolutiile, desi ele nu schimba, de cele mai multe ori, decit personajele sau modul de exploatare. Solutia sanatoasa e sa muncim, sa economisim si sa cheltuim doar cit ne permitem. Sa nu mai apelam la banci. Sa nu-i mai ascultam pe politicieni. Problema e ca unii nu mai au unde sa munceasca. E nevoie de capital pentru a crea locuri de munca si/sau de politicieni care sa aplice politici potrivite. Cei actuali trebuie sa plece. Au reusit in 20 de ani performanta sa distruga o tara. Este nevoie de oameni noi, care sa se gindeasca si la ceilalti.

Bancile islamice nu practica dobinda, iar profitul si-l impart cu clientii. De altfel, si in iudaismul si in crestinismul originar dobinda era, si in texte inca mai e, interzisa. Si totusi, am ajuns sa ne inchinam la bani ca la un idol postmodern, un nou vitel de aur. Nu cred ca asta ii place lui Dumnezeu. Bancile noastre sint in slujba Raului. Si la ce bun, daca cineva ar avea toate bogatiile lumii, dar si-ar pierde sufletul? Cui foloseste sa-si bata joc de semenii sai pentru a-si umple buzunarele? La intrebarea: „De ce exista saracie in lume?", Maica Tereza raspundea: „Pentru ca oamenii nu impart". Or, porunca spune sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Adica pina la durere…