Un posibil test cu Andreea Marin

Sint de citeva saptamini la Balti, prin gratia unui vechi si foarte bun prieten. "Capitala Nordului", cum e supranumit (nu fara un anume orgoliu autarhic, evident; desi gindul ma duce fiecare data, cind aud sintagma, parca in replica, la "orasul din infern" ce se infatisa in interbelic ochiului stupefiat al lui Geo Bogza), capitala aceasta, zic, e si bastina mea. O bastina insa mai mult livresca si aproape conventionala: spuneam intr-un text anterior ca n-am locuit acolo decit vreo citeva zile, pina Tata a venit sa-si ia familia implinita de la maternitate.

intre timp, desigur, am mai fost de vreo citeva ori la Balti, dar nu am stat niciodata mai mult de patru, cinci ore. Cladirile, ca si strazile, sint stereotipe, le poti intilni in orice alta localitate si singura revelatie pe care o ai privind suprafetele este cea a unei coplesitoare monotonii.

Nici presa noastra nu e de creditat fara prudenta in acest sens: puse cap la cap, putinele referiri la imensa asezare din nordul republicii contureaza un tablou tot atit de sumbru ca si cel deja clasicizat. Cu timpul, amanuntele se estompeaza, isi pierd consistenta, nu le mai poti evoca decit ca magma a unui afect sau a unui sentiment general. Nu pot contabiliza – acum cind incerc sa-mi amintesc macar ceva concret din tot ce am apucat sa citesc despre acest oras – decit o persistenta senzatie de teroare.

Dar de unde vine in reverberatie funestul registru, cu halourile sale sinistre, cu penumbrele-i infricosate? Ma surprind ca nu mi-am pus niciodata o asemenea intrebare. Presa a inoculat in subconstientul meu, in zile si ore diferite, de-a lungul anilor, o substanta aprehensiva, iar eu nu m-am impotrivit nicicum, am primit fara a cerceta. Este, de fapt, materia prima a prejudecatilor: de aici urca si ti se instaleaza pe retina tot felul de filtre si etichete, tot felul de grile si unghiuri de refractie. Asa ca m-am raportat la localitatea in care m-am nascut prin insidioasa prisma a unei atitudini apartinind altcuiva (sau altora), de dinaintea mea. Actionam conform unui comandament strain, livrat in subsidiarul faptelor, al numelor si evenimentelor evocate in stirea, interviul sau editorialul pe care le citisem. Si faptele, numele si evenimentele spuneau, in esenta, ca ar fi vorba de ceva ingrozitor, malefic, imposibil de induplecat si convertit, eu stiu, intr-o valoare mai umana. Imaginatia prelua aluzii abia perceptibile, dezvolta febril elipsele, alungea halucinant proiectia realitatii mult peste marginile plauzibilului…

Ma pregatisem, prin urmare, de un lung si chinuitor asediu intr-un mediu sovin. De prin hrubele pe care nu le-am vizitat de ani buni (ce necunoscuti pentru noi insine ne dovedim citeodata!) mi-am excavat mult-putinul minereu de rabdare inca aflat in dotare; mi-am elaborat propozitii-spada, propozitii-scut si probabil ca voi fi ajuns pe bune, macar teoretic (fiindca experienta, iacata, intirzie), sa pot intoarce si obrazul celalalt, dupa ce, imi ziceam, imi va fi fost lovit primul. Ce mai! – ma simteam ca inaintea saltului in teritoriul inamicului…

intr-o seara, ies pina la farmacia din preajma, dupa niste febrifug. Sinteti cumva de la extensiunea ieseana? – ma intreaba ruseste farmacistul, un barbat intre doua virste, cu fata ciupita de varsat. Are in vedere Filiala Universitatii „Alexandru Ioan Cuza", deschisa aici. Alta data, in supermarket-ul din centru, un agent de paza, neintelegind bine romaneste, si-a chemat un coleg, iar amindoi, curind, pe una dintre vinzatoare, bastinasa, probabil. Ati putea vorbi mai rar? – m-a rugat ea, facindu-ma sa inteleg ca fluenta si debitul verbal – pe care le am de la mamica – nu prea te avantajeaza aici, dimpotriva. Uimitoare a fost pentru mine, si intr-un caz, si in celalalt, solicitudinea – pe care o reintilnesc invariabil de atunci.

Rusii au, se pare, ureche de muzician, pentru ca, „localizind" la un moment dat pronuntia, am observat ca incetam sa mai fiu obiectul subliniatei politeti radioase. Curioasa discriminare intre romanul de-acasa si cel de peste Prut, tocmai in fieful alogenilor! Oare ce-ar face rasfatatii fostului imperiu, daca ne-am apuca de-a valma, cu mic, cu mare, sa rostim precum Andreea Marin, de pilda?…