Unde sintem? Incotro ne indreptam?

Dupa raportul nefavorabil asupra justitiei din Romania, mai multe ziare occidentale au conchis ca tara noastra si vecina din sud au intrat cu o suta de ani mai devreme in Uniunea Europeana. Am auzit de mai multe ori spunindu-se, intre confrati, in media, ca sintem cu o jumatate de veac ina, dar o suta de ani?! Nu e vorba de infrastructura, de dezvoltare economica, de nivel de trai, cu toate ca si acestea sint in urma, ci de altceva, de factori de dezvoltare moral-psihologici. De responsabilitate, angajament social, atitudini fata de valori, de reprezentarea sociala a lumii in care traim. De permisivitatea excesiva, de lipsa de incredere in institutii si oameni, de degradarea legaturilor si solidaritatilor sociale. Sint defectiuni grave de functionare a mecanismelor psiho-sociale. Increderea in ceilalti a ajuns la cele mai joase cote, respectul pentru institutiile vitale este doar o sintagma goala, solidaritatea cu cei in dificultate – o fraza de manual. Toata lumea asista la volutele penibile ale unor actori politici, care recurg la orice pentru a se sustrage responsabilitatilor asumate si nimeni nu se mai indigneaza. Prinsi in situatii degradante pentru ei, nu-si dau demisia, nu se retrag, nu au rusine, nu se simt vinovati. Isi bat joc de simboluri, de cuvinte, de angajamente, iar tranzactionarea cu valori si atitudini li se pare normala. Aceasta sfidare prinde la public, nu cred ca gresesc daca spun ca unii ii admira. "Se descurca", nu-i asa? Creeaza o linie de conduita, o emulatie, un curent de opinie. Daca a mers unora, de ce sa nu-mi mearga si mie? De ce nu si noi?

Media, analistii, cei ce lucreaza in stiinte sociale si fac cercetari au cazut de acord: oamenii politici sint compromisi, o parte dintre responsabilii institutionali sint compromisi, elita din multe domenii este compromisa, aproape ca nu mai e regenerabila. Dar cei din urma, valul al doilea, apoi cei din executie, actorii anonimi? La o analiza atenta a inlocuitorilor, se observa ca sint din acelasi aluat. Noii oameni politici au fost recrutati de catre cei din prima linie si au fost formati in acelasi cimp psihosocial. Doar ca unii sint mai scoliti, mai rafinati. Doar unii. Cei mai multi sint structuri de o rapacitate superioara, mai lipsiti de scrupule, mai nerusinati. Iar executantii sint si ei in apropierea modelelor, lipsa de responsabilitate fata de societate pare sa fi devenit o trasatura colectiva dominanta. Nu e deloc amuzant sa-l vezi mereu pe Mircea Dinescu, in timpul taclalelor sale cu Stelian Tanase, cum arunca in derizoriu furtul, inselaciunea, lipsa de cuvint, tratindu-le ca pe niste "calitati" ale personalitatii. Sa faci haz de pezevenghi, de mincinosi si de "furaciosi"? Poate ridica ratingul, dar ce efecte catastrofice are asupra psihicul colectiv! Ceea ce accepta, cu dezinvoltura si haz, un modelator social devine exemplu de conduita pentru omul de rind.

Chestionez pe un tinar capabil, care-mi vorbeste despre avantajul de a fi propriul tau stapin. Nu trebuie sa fac sluj in fata nimanui, nu am sefi care sa ma umileasca, imi explica Razvan secretul comportamentului sau independent. E de acord ca societatea romaneasca e degradata pina la o limita de la care nu se mai poate cobori. Ce-i de facut?, ma lamentez eu. Neincrederea generalizata poate naste seisme, declansa explozii necontrolate, orientarea spre demagogi si impostori poate determina aparitia unor mesia, cum s-a intimplat mereu in istorie. Care-i solutia? Simplu, imi explica acest tinar care a avut o sansa in perioada formarii sale – scolirea intr-un liceu american. Am invatat in America doua lucruri: ca am nu doar dreptul, ci si datoria sa-mi spun opinia in orice imprejurare si ca toti trebuie sa respecte legea, normele sociale. Si-mi detaliaza: aici, la noi, liceul american e luat peste picior, nu se face matematica la nivelul nostru. Asa este, nu i-a cerut nimeni sa depaseasca un anumit nivel, care-i convenea lui. Dar i-au spus ca poate invata ce-i place, ca se apreciaza implicarea, ca poate sa-si exprime optiunea si opinia atunci cind nu e de acord cu ceva propus de profesori, si chiar este bine s-o faca, ca nimeni nu-i va amenda aceasta conduita. A invatat, astfel, pe viu sa fie el insusi, sa-si descopere potentele si limitele, sa fie cetatean. Nimeni nu cerea celor ce nu puteau lucruri mai sus de ceea ce voiau ei. Astfel, fiecare isi cauta si descoperea locul. Dar toti isi exprimau opinia. Asta e lectia americana, a unei natii de cetateni. Cum credeti ca s-a format acest popor care crede in valorile cetatenesti, adunind indivizi atit de deosebiti, din toate colturile lumii? Bine, dar la noi nu e asa? Nu, deloc, memoreaza toti, in scoala si facultate, lucruri pe care nu le inteleg, teorii si demonstratii ale altora, nimeni nu-i interesat de parerea studentilor; invata sa inghita, sa taca, conformismul si supusenia sint reguli. Repeta ce li s-a spus, nu gindesc ei insisi. Nu invata nimic practic, generatii de mimetici. Umilinta neintelegerii se razbuna apoi, frustratii sistemului de formare devin mai tirziu agresivi, sfideaza norma care i-a aliniat, sparg regula care li s-a impus. Provoaca acum pe cei care-i depaseau sau pe profesorii ce-i umileau, braveaza afirmindu-se prin semne exterioare care sugereaza reusita: cariere in politica, masini, haine de firma, lanturi de aur. Cei ce afiseaza reusita sint fostii frustrati.

Daca primul remediu e implicarea si asumarea raspunderii, al doilea remediu e coercitia. Reguli dure, aplicate tuturor, indiferent de pozitie sociala. Nici un individ n-are voie sa ocoleasca legea, sa negocieze supunerea la norme. Cum e posibil ca atitia oameni cu statut social, deci teoretic responsabili, sa eludeze legile, sa se sustraga de la obligatii? De ce merg bine societatile din tari ca Germania sau Anglia? Pentru ca acolo orice abatere se plateste. Amenzi usturatoare, aducerea in fata instantei. Credeti ca lectiile despre binefacerile civilizatiei i-au disciplinat? Nu, legile si aplicarea lor implacabila. Iar cetatenii vegheaza la acest bun mers, semnaleaza abaterile. Si-mi da citeva exemple de la noi: la magazine, locurile de parcare pentru handicapati sint ocupate, de regula, de indivizi care cred ca s-au descurcat mai bine decit ceilalti. Ii deranjeaza cineva, ii amendeaza? Sau: atrag atentia unui politist ca taximetristul care s-a instalat neregulamentar la citiva metri de el mi-a taiat calea si tot el m-a agresat. Politistul se uita la mine plictisit, imi spune ca nu-si poate parasi postul si-mi intoarce spatele. Concluzia lui Razvan: nu presa, nu profesorii de morala, nu formatorii de opinie civilizeaza, ci legile aplicate fara discutii. Exemple marunte, nu infractiuni grave, dar dezvaluind o mentalitatea care s-a intins ca o pecingine: cine respecta regula, pe ceilalti, normele e un handicapat. De aici inainte totul e negociabil.

Razvan are si o solutie de rezerva: parasirea corabiei, cum au facut multi tineri, colegi de-ai lui. Deja i se pare tirziu. Si noi, ceilalti, cu cine raminem?