Unsprezece carti

De-a lungul anilor (da, al anilor!), pe un colt de masa de la Amnas – masa la care maninc, masa la care citesc, masa la care scriu in cele 7, 10 ori mai multe zile cind sint „acasa" – s-au adunat unsprezece carti. Unele citite si uitate, altele incepute (nu mai putin de sase!), doua de documentare (un dictionar roman-german vechi si o carte despre ciuperci) si una neinceputa.

O sa incep cu cea neinceputa. Este vorba de cartea „Wie einst zu Haus…" („Ca odinioara acasa…") de Frédéric Mistral (1830-1914, premiul Nobel in 1904), subtitlul lamurindu-ne despre ce-i vorba: „Copilaria si tineretea mea in Provence". De ce n-am apucat s-o citesc? Pentru ca nu m-a „prins" – si asta din cauza frazei lungi de inceput, o fraza greoaie de descriere a regiunii in care a copilarit autorul, fraza care mi-o fi sugerat ca astfel de descrieri vor mai fi – iar eu unul, sincer sa fiu, nu prea mai am rabdare cu stilul acesta – sa-i zic: mai vechi… Ca fapt divers: cartea aparuta in 1969 in fosta RDG (la Gustav Kiepenheuer Verlag din Weimarul lui Goethe) am cumparat-o in 1991 de la anticariatul din Iasi pentru 10 lei. Pretul de librarie: 14 lei…

A doua carte este chiar de Goethe – „West-östlicher Divan" („Divanul apusean-rasaritean"), aparuta in 1958 la Wilhelm Goldmann Verlag din München. Este o culegere de texte poetice in care Goethe incearca sa topeasca poezia orientala (araba, persana – a lui Hafis, de exemplu, etc.) in versuri germane, sa ingemaneze, deci, Apusul cu Rasaritul. Am rasfoit-o, am citit citeva poeme si… nimic deosebit, daca facem abstractie de poezia „Selige Sehnsucht" („Dor fericit"), poezie pe care-o stiam cindva pe de rost si care se numara printre putinele poezii ale lui Goethe care-mi place si astazi. Goethe (1749-1832) a scris enorm de mult, bineinteles ca a creat opere nemuritoare, dar in materie de poezie a scris parca pur si simplu mult prea mult…

A treia carte este semnata de Ruth Klüger (1931- ?), o supravietuitoare a Holocaustului. Biografia ei „Weiter leben. Eine Jugend" („A continua viata. O tinerete", dtv, München, tirajul 4, 1995) am primit-o de la niste prieteni germani in vara lui 2008, cind i-am gazduit citeva zile la Amnas. Am citit-o cap-coada. O carte care ne arata „de ce importanta existentiala putea sa fie sa scrii poezii la si dupa Auschwitz" – Paul Michael Lützeler in Neue Zürcher Zeitung. Din cartea ei va traduc o fraza memorabila: „Speranta era precum o cantitate limitata de lichid care cu timpul se evapora."

A patra carte este antologia „Aforisme, versuri, epigrame" (culegere, prefata si traducere de Nicolae Mares, Junimea, Iasi 1980 – 5,50 lei – am luat-o cindva cu 3 lei de la anticariatul iesean) din opera polonezului Stanislaw Jerzy Lec. Mi-au placut: un aforism – „Cind zvonurile imbatrinesc, devin mituri" – si doua epigrame: „Zile si nopti// Intr-o epoca/ Sint mai lungi zilele,/ intr-alta noptile." Si „Despre poezii// In poezii n-aruncati vorbe la intimplare,/ Vorba in poezie-i ca un cuvint de onoare." Din versurile sale n-am retinut nimic – poeziile lui Lec mi s-au parut prea rationale si prea… aforistico-epigramatice.

A cincea carte apartine lui Ken Kesey, autorul „Zborului deasupra unui cuib de cuci". Romanul „Sometimes a Great Notion" („Uneori o mare notiune/vorba", Penguin Books, 1987) l-am primit cadou in anul absolvirii facultatii, in aprilie 1988, de la lectorul american de atunci de la „Al. I Cuza". Am citit 60 de pagini, chinuit – si m-am oprit. Prea multe cuvinte necunoscute, prea complicat stilul. O, si cind ma gindesc la Jane Austen, al carei roman „Pride and Prejudice" („Mindrie si prejudecata") l-am citit in studentie in original – fara probleme!…

A sasea carte e un Tudor Arghezi in germana – „Schreibe, Feder…" („Scrie, pana…" – proze si pamflete aparute la Literatur Verlag, Bucuresti, 1964), in traducerea lui… Oskar Pastior! N-am citit decit citeva piese – si vestitul „Baroane!" Hm, nimic mai greu decit sa traduci un pamflet romanesc in germana: pur si simplu nu se „pupa" mentalitatile inscrise in cele doua limbi…

A saptea carte este o editie veche cu poezii si mici drame de Hugo von Hofmannsthal, aparuta in 1919 la Insel Verlag Leipzig. Autor prodigios, Hofmannsthal n-a excelat ca poet – cu exceptia unei balade extraordinare, cu totul deosebita de tot restul poemelor sale, pe care m-am si chinuit s-o traduc – redau aici doar primele doua strofe din Balada vietii exterioare („Ballade des äußeren Lebens"): Si copiii cresc cu ochi adinci/ Care de nimic nu stiu,si cresc si mor,/ Si toti oamenii isi vad de drumul lor.// Si fructe dulci se fac din cele acre/ Si noaptea precum pasari moarte pica/ Si zac putine zile si se strica…

Despre a opta carte – cea despre ciuperci – n-am ce spune in afara faptului ca-i tot redegista si ca m-a costat 40 de lei! A, da: am cumparat-o in siajul aventurii mele de 3 semestre ca student la Silvicultura, dar de cules culeg in continuare doar ciupercile pe care oricum le stiu…

A noua carte este un Liviu Rebreanu in germana – volumul de nuvele „Die Waage der Gerechtigkeit" („Cumpana dreptatii"), aparut in 1977 la Reclam Leipzig. Am citit „Catastrofa" si „Itic Strul, dezertor". Au ramas „Filibas", „Prostii" si „Cumpana dreptatii"…

A zecea carte este „Dictionarul roman-german" de Constantin Saineanu si M. W. Schroff, aparut la „Scrisul Romanesc", Craiova – cindva in interbelic (nu scrie anul). L-am luat cind inflatia o luase deja razna – cu 200 de lei, pret aproape de cel original de… 250 de lei! De ajutat propriu-zis nu prea ma ajuta, dar in dictionarele astea vechi gasesti cuvinte pe care altfel nu le mai intilnesti – cuvinte precum azbuche, care inseamna abc-ul slav sau cunostinte. O (mai) fi in DEX? N-am cum sa verific asta aici, la Amnas.

In fine, am ajuns la a unsprezecea carte: „Arhipelagul Gulag" de Aleksandr Soljenitin, in editia germana din 1974. Am primit-o cadou de la fostul coleg de camera si de „Dialog", prietenul Laurentiu Constantin, care mi-a cumparat-o cu 7 marci dintr-un anticariat din Freiburg im Breisgau in decembrie 1990 (personal am ajuns pentru prima data-n strainatate abia in 1992 – tot in Germania, tot la Freiburg). Dedicatia? „Cu si intru credinta intr-un mai bine ce pare mereu mai indepartat." N-o sa retin din cartea asta decit un mic pasaj din prolog, traducindu-l din traducerea germana in romana: „La ce bun?… la ce bun sa scormonim trecutul?… Cine trecutul scormoneste – far’ un ochi se trezeste! Proverbul asa suna, doar ca ei trec sub tacere cum se termina: Cine uita trecutul – ambii ochi ii pierde!"