Urmasii domnului Trandafir

Pe profesorul Aruxandei de la liceul iesean "Alexandru Ioan Cuza" l-am cunoscut in urma cu aproape zece ani, in primul meu an de activitate didactica. Inainte de a face cunostinta cu cei ce alcatuiau, la acea vreme, corpul profesoral – unii dintre ei oameni admirabili – lucrasem o perioada ca reporter, asa ca imi formasem o idee relativ precisa despre cit de mare este sau ar trebui sa fie distanta morala dintre tupeul grosolan al unui smecher care scuipa seminte in scara blocului si comportamentul unui profesor platit sa calauzeasca mintile unor copii.

In cancelarie, pe holuri sau in cabinetul sau, dl. Aruxandei lasa tot timpul impresia unui om fara teama de nimeni si de nimic. Printre diriginti (inclusiv mai sus-semnatul) dumnealui era cunoscut pentru talentul pedagogic de a pune in practica proverbul "unde este frica nu incape dragoste". Se bucura de faima unui balaur mai ales printre micutii si inimosii copii de la gimnaziu, pentru care ora de geografie era un prilej de adinca spaima in fata toanelor unui adult sarcastic, cu voce aspra si cautatura piezisa.

Cele citeva discutii purtate cu dumnealui nu au fost suficiente pentru a-mi lamuri ce il determina sa poarte cu sine si sa afiseze o atitudine de dispret si de forta fata de fiintele fragile in fata carora parea sa dea o reprezentatie motivata de pretentia ca "asa se calesc". Stiam insa din cataloage ca uraganul iscat de intrarea la ora a profesorului abatea peste capetele micutilor magellani rafale reci de note de 2 si de 3.

Nici conducerea scolii, nici inspectoratul nu pareau sa plece urechea la vociferarile ocazionale ale parintilor chemati de diversi diriginti la sedinte, pentru a lua la cunostinta ca elevi buni la alte materii se transformau, la Geografie, in loaze care nu stiau sa faca deosebirea intre Capul Bunei Sperante si Golful Porcilor. In fond, cine este indreptatit sa sanctioneze un profesor ca da dovada de o exigenta iesita din comun?

In vara anului trecut, nu mica mi-a fost mirarea cind l-am zarit pe colegul meu de odinioara ca protagonist al unui filmulet de pomina, inregistrat la un banchet. Incaruntise, dar se ghicea din gesturile sale largi vigoarea si extazul unui dascal bucuros ca a mai condus la tarmul cunoasterii inca o generatie. Tinuta mult prea lejera l-a transformat in personaj al jurnalelor si acest motiv a fost suficient pentru a-i aduce profesorului o mustrare din partea conducerii scolii. Vi se pare scandaloasa imaginea unui profesor foarte exigent imortalizat la bustul gol? La aceasta intrebare fiecare raspunde cum crede de cuviinta.

Acum citeva zile, am citit cu tristete materialele de presa despre excursia de studii facuta de elevii clasei a IX-a E, alaturi de profesorul Aruxandei. Sa speram ca ancheta declansata la scoala va lamuri cit de grave au fost evenimentele.

Din nefericire, fostul meu coleg de serviciu nu este nici primul, nici ultimul om care – platit fiind sa lucreze cu elevii – a trezit revolta lor si a parintilor acestora, fara a-i mai aminti pe colegii de cancelarie. Merita, deci, sa ne intrebam ce trasaturi ne permit sa facem deosebirea intre spiritul luminos al vestitului domn Trandafir si slabiciunile unora dintre cei ce i-au imbratisat meseria. O scurta enumerare este suficienta pentru a arata ce nu este deloc acceptabil pentru imaginea publica a profesorului.

Agresarea verbala sau, Doamne pazeste!, fizica a unor copii, falsa popularitate, gen "profu’ dur, da’ de gasca", cultivata cu insistenta in ochii invataceilor, consumul cronic de bauturi alcoolice, lipsa de respect si de intelegere fata de parinti, impolitetea sau chiar badarania fata de colegi, absenta discernamintului in notarea performantelor scolare, dezmatul, promiscuitatea si coruptia sint tot atitea pacate pe care colectivitatea le considera incompatibile cu meseria de dascal.

Ca elev si student ori ca profesor, am vazut destui "dascali" lipsiti de ax moral sau mental. De la caz la caz, distrugerea echilibrelor fine ale sinelui varia de la comportamente hilare sau ridicole pina la apucaturi nebunesti si naravuri care ar fi bagat spaima pina si intr-un demon. Un simplu inventar ar depasi cu mult granitele acestor rinduri modeste. Scormonind in trecutul recent, merita adusi in prim-plan mitomanii spilcuiti care se semneaza Prof. Preuniv. Dr., desi au primit titlul de doctor doar pentru priceperea de a face o compunere extinsa, marionetele inrobite de arghirofilie si de goana dupa functii de conducere, ciocoii poleiti care au transformat elevii si parintii in surse constante de plocoane, cadouri si atentii si, de ce nu?, zurbagiii ignobili care au inlocuit bunul simt cu golania. Nu stim pricinile, dar e cert ca in launtrul acestor oameni frustrarile si neimplinirile au inlocuit visele si sperantele de altadata. In astfel de situatii, o schimbare de cariera este nu o forma rusinoasa de stigmatizare sociala, ci o acuta necesitate.