Ursul de Aur: nota 6.34

Din ignoranta si indiferenta, filmul romanesc (care oricum nu e finantat din surse bugetare) a pierdut in ultimii ani peste 5 milioane de euro, cu care s-ar fi putut face multe alte filme. Traim in lumea lui Eugen Ionesco: avem cinematografia europeana cea mai premiata, dar si cea mai saraca.

Succesul filmului "Pozitia copilului" este unul din subiectele de prima pagina azi in Romania si e foarte bine ca se intampla asa. Romania este singura tara est-europeana care are o cinematografie premiata constant in ultimii 7-8 ani la cele mai mari festivaluri de film din lume. Suntem very fashionable, precum mai sunt doar cinema-ul argentinian, cel grec sau cel iranian de pe la mijlocul anilor ’90. Am devenit subiect de studii de caz si multe tari din blocul estic, precum Cehia si Polonia, incearca sa afle care e miracolul boom-ului filmului romanesc. "What’s the secret formula?" se intreba inca din 1997 criticul de film american Lee Marshall.

Sa fie oare recursul la o stilistica deja consacrata sau exista un abil lobby romanesc pe langa toate juriile si instantele internationale posibile? Sa fie de vina doar scenariile bine articulate, actorii excelenti sau vorbim si de multa sansa si circumstante favorabile? Ei bine, nu. Totul se rezuma la talentul unor individualitati aparte si la capacitatea lor de a realiza filme extraordinare, facute insa din nimic. Acelasi Marshall concluziona: suntem o cinematografie "cash-poor but ideas-rich".

Romania este insa si tara europeana cu cele mai putine ecrane de cinematograf raportat la numarul de locuitori. Densitatea ecranelor este 0,89 la suta de mii de locuitori in comparatie cu 1,85 in Bulgaria, 2,66 in Croatia, 3,94 in Ungaria sau 4,57 in Slovacia. Romania are cel mai mic numar de spectatori de film raportat la numarul total de locuitori: o frecventa de 0,40 spectatori pe cap de locuitor. Avem 241 de ecrane cinematografice din care 120 sunt digitale, fiind astfel, pe ultimul loc in Europa. In tara, desi interesul pentru film romanesc a inceput sa creasca constant in ultimii 2 ani, filmele noastre nu reusesc inca sa treaca de bariera celor 100.000 de spectatori. In 2012, filmele romanesti au inregistrat audiente de doar 1,8% din numarul total de spectatori, in timp ce in tarile vecine, filmele bulgaresti au performante de 8,8%, cele sarbesti de 9,2%, iar cele cehesti de 30,3%.

Cifrele de mai sus arata cred suficient de elocvent „pozitia" filmului romanesc, copil parca nedorit de catre toate guvernarile si chinuit constant de catre institutia care ar fi trebuit sa-i poarte de grija: Centrul National al Cinematografiei (CNC). Nimanui nu i-a pasat in timp de constructia unei cinematografii sustenabile, care sa aiba institutii puternice, conduse de profesionisti. S-a aplaudat intens la toate premiile din ultimii 10 ani, s-au dat decoratii, regizorii s-au simtit eroii lunii, dar n-a mai urmat nimic. Din ignoranta si indiferenta, filmul romanesc (care oricum nu e finantat din surse bugetare) a pierdut in ultimii ani peste 5 milioane de euro, cu care s-ar fi putut face multe alte filme. Traim in lumea lui Eugen Ionesco: avem cinematografia europeana cea mai premiata, dar si cea mai saraca.

Iar CNC-ul, impotent sa genereze vreo schimbare, pune acum laba pe Urs, se umfla in pene si afirma la Digi24, prin vocea directorului sau general, Dnul Eugen Serbanescu: „Noi am fost suficient de inteligenti sa il finantam (n.a. – e vorba de filmul premiat), i-am deschis portile pentru finantari ulterioare."

Intamplarea a facut sa fiu unul din producatorii proiectului „Pozitia copilului" intr-o faza incipienta, in 2010 cand scenariul era terminat, asa ca am aplicat cu el la concursul de scenarii organizat de CNC. Aceeasi conducere a CNC nu a parut prea deranjata ca scenariul primise nota 6.34 din partea comisiei de scenarii. Doi dintre cei 5 membri ai comisiei i-au dat 4 pe linie, al treilea l-a notat cu 7, iar ceilalti i-au dat note peste 8. Era insa ceva firesc. „Moartea Domnului Lazarescu" a avut de asemenea parte de note de 4 la concurs, asa ca proiectul nostru (co-scris de acelasi Razvan Radulescu) nu facea decat sa confirme exemplele de „buna practica" din cinematografia noastra. "Inteligenta" CNC a facut ca la finalul concursului (dupa aditionarea altor punctaje) proiectul sa fie „trantit" al doilea sub linie. Pozitia copilului a fost considerat un proiect mult mai prost decat Ultimul corupt al Romaniei (regia Sergiu Nicolaescu), A doua sansa (regia Geo Saizescu) sau Bonded (regia Mo Ramchandani). La mai bine de 8 luni dupa acest esec, dupa o necesara si utila campanie de presa, mult lobby la stapanire si eforturi de convingere din partea regizorului Calin Netzer, filmul a luat finantare.

L-am vazut pe Dnul Serbanescu la Berlin, in timpul Galei de premiere, in acelasi rand cu realizatorii filmului. N-am priceput defel ce cauta acolo si de ce trebuia musai invitat de catre echipa „Pozitiei", dar asta e alta chestiune. Ne-am obisnuit deja sa il vedem cum speculeaza fiecare succes major al filmelor Noului Val, pentru a-si solidifica pozitia din varful cinematografiei romane.

Un simplu calcul matematic arata ca din totalul filmelor de lung-metraj finantate pe durata mandatului Serbanescu (2007-2012), peste 26 de milioane de lei s-au dus catre filme premiate in festivaluri sau/ si cu succes de public in tara, in timp ce alte peste 19 milioane s-au dus spre finantarea a 18 filme care nu au circulat nicaieri, nu au luat vreun premiu, iar insuccesul de public a fost dramatic: sub 1000 spectatori per film. Adica, in loc sa modernizam cinematografe, sa restauram pelicule vechi din Arhiva sau sa mai finantam 10 debuturi, CNC a preferat sa dea cadou peste 4 milioane de euro unor filme-degeaba, filme pentru nimeni.

E un moment de cotitura, o ultima sansa pentru o generatie de exceptie: fie se schimba ceva radical, sistemic, in cinematografia romana, fie ne vom multumi sa facem filme o data la 4-5 ani, urmarind agonia unui sistem pe care nu suntem in stare sa-l reformam. (text preluat de pe Contributors.ro)