V-ati pus vreodata intrebarea…?

Unii afirma ca, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepa, arta produsa pe computer va distruge in noi, incetul cu incetul, simburile creativitatii.
Va inlocui computerul si politica? Statul? Biserica? Armata? Si alte institutii ce tin de buna organizare a societatii omenesti?
Se va naste, intr-adevar, o lume perfecta, fara conflicte, fara inegalitati, fara instincte de acaparare?
Fiti linistiti: politica nu va disparea. Nici statul. Nici conflictele. Iar instinctele se vor perverti.
                  
   *
O tara mica pentru un dictator atit de mare!
Ma gindesc: daca, sa zicem, China ar fi incaput pe mina lui Ceausescu, geografia lumii ar fi fost schimbata. Trebuie sa intelegem: Romania era o tara prea mica pentru ambitiile sale. El ar fi vrut, probabil, sa domneasca peste cel mai numeros popor din lume.  Ar fi dorit sa-si exercite puterea si peste cea mai intinsa tara… N-a fost sa fie. Cred ca, deseori, trecind cu elicopterul pe deasupra cimpiilor, dealurilor, fluviilor si muntilor napaditi de paduri ale frumoasei noastre patrii, Nicolae Ceausescu ar fi exclamat in sinea sa: "Dati-mi pe mina Rusia sau China, sau pe amindoua, si atunci am sa va arat ce pot…".
Dar oare n-a visat si la America?
Il deranja cumva Statuia Libertatii?
Nu atit pe el, cit pe ea.
Statuia trebuia sa poarte chipul Elenei.
Omenirea a pierdut un conducator maret, care, daca ar fi avut pe miini o alta tara, ar fi putut sa inalte in jurul ei un zid de trei ori mai lung, mai lat si mai inalt decit zidul chinezesc.
Oare ar fi fost rau daca Marea Caspica s-ar fi unit cu Marea Neagra si Polul Nord cu Polul Sud?
Ceausescu percepea lumea ca pe un Cub Rubik. In conceptia sa, anumiti munti, anumite fluvii, chiar si anumite continente trebuiau miscate de la locul lor. Nimic nu era imposibil.
Oare cum de nu ne-am trezit cu piramide pe Cimpia Turzii, odata ce Faraonul exista?

     *
Fiecare om are mai multe ferestre prin care poti privi inlauntrul sau. Unele sint mici de tot, situate undeva sus, intr-o zona mai putin accesibila, astfel ca trebuie sa te urci pe o scara sau sa te prinzi cu miinile de stresini ca sa poti privi inauntru. Altele au gratii si storuri trase pe jumatate, pentru ca lumina din afara sa nu tulbure linistea instaurata in interior. Si, in sfirsit, altele sint situate atit de aproape de talpi, incit trebui sa te lasi in patru labe ca sa poti vedea ce se petrece indaratul lor.

     *
(Trecid prin cimitir)
In timp ce ne plimbam prin cimitir, un diplomat strain, istoric de profesie, aratindu-mi cu un gest larg sirul de morminte aliniate de o parte si de alta a aleii, mi-a spus:
– Natiunea noastra nu se poate regenera decit printr-un razboi. Asa s-a intimplat acum trei sute de ani, acum doua sute ani, acum o suta si acum cincizeci de ani.           Pacea ne macina in interior, ne spulbera orice iluzie, iar razboiul ne uneste. Asa a fost dintotdeauna. Avem nevoie de singe proaspat pentru a regenera.
– Ce aveti de gind sa faceti?
– Vom deschide un front. La rasarit sau la apus. Trebuie sa gasim undeva o portitta de salvare. Sintem in plina decadere.
– Sacrificiile nu vor fi prea mari?
– Cu cit mai mari, cu atit mai bine. Generatiile care vor veni dupa noi vor fi mai sanatoase.
          
     *
– V-ati pus vreodata intrebarea – ne spunea la cursuri, cu o voce graseiata (il aud parca si acum!), un profesor de filozofie – ce trebuie sa simta un conducator care, sculindu-se dimineata, stie ca soarta unui popor de un miliard doua sute de milioane de suflete depinde de rasuflarea lui? Ce intrebari isi pune? Totu-i acolo macro, incepind cu numarul castroanelor de orez si terminind cu nasturii ce trebuie cusuti la uniforma armatei…
– Dar, ne spuneam noi, poporul se poate hrani si singur.
– Aveti dreptate, sigur ca se poate hrani si singur, doar nu are atitea miini si nimeni nu-i atit de nebun sa incerce sa-l hraneasca cu lingurita!… Si totusi, ginditi-va: daca iubitului conducator ii trece prin cap sa mute marea in locul muntilor sau sa incerce ca fluviile sa curga invers, nu de la deal la vale, ci de la vale la deal, atunci poporul va minca… munca goala, in loc de orez sau piine, nu-i asa?!
 – Nu ne hraneste oare statul cu lingurita? ne intrebam noi. Nu ne vira pe git atita propaganda, incit ni se intorc matele pe dos?!
Si tot noi, in gind: "Nu e vorba de lingurita, ci de polonic…".

     *
Cind Elena Ceausescu, din goana automobilului, privirea cu dispret multimea, asemanind-o cu un vierme nesatul, din punctul sau de vedere, ea avea perfecta dreptate. Ea nu intelegea cum omul se poate gindi zi si noapte doar la burta lui. Ea si iubitul nostru conducator se gindeau la cu totul altceva decit la grija zilei de miine. Se gindeau la marile combinate, la sistematizarea satelor, la poporul care trebuia pus la munca pentru prosperitatea tarii. Si, in timp ce meditau la toate aceste marete planuri, mincau frugal. Mincarea era pentru ei un moft. De altfel, ei se hraneau rational, ca sa-si prelungeasca viata intr-un scop nobil. Daca ei ar fi disparut, cine ar fi avut grija de noi, iar noi, nemernicii si nesatuii, stind la cozi, ne imbuibam!

     *
In articolul trecut atrageam atentia asupra faptului ca, dupa moartea patriarhului, va incepe ciomageala cu dosarele. O rupere de oase si de nori. Cu trasnete si fulgere, la propriu si la figurat.
Cred ca am avut dreptate: mai ieri, un cotidian a publicat Fisa de cadre a  regretatului Teoctist, scotind la aerisit lucruri care deja fusesera aerisite. (Faptul acesta nu trebuie sa ne mire. Presa isi face datoria. Opinia publica trebuie sa afle tot.) Daca s-au cautat, dupa doua mii de ani, pete negre (si s-au gasit!) in biografia lui Iisus, patriarhul cum putea fi lasat deoparte?!
Inchipuiti-va ce i se va intimpla, in preajma zilei de 12 septembrie, Inalt Prea Sfititului Daniel!   Va fi biciuit in public, a cita oara, oare?! Nu cumva spuma intelectualitatii noastre ii va sari in ajutor?

  *
Dar apropo de presa si de datorie: recent, Saptamina financiara a publicat, intr-un supliment, un clasament privind averile celor mai bogati formatori de opinie si ziaristi din Romania.
Unii au aprobat gestul. Altii au protestat vehement (nu public, ci la telefon!). In top, la loc de cinste figureaza numele Mihai Tatulici, Robert Turcescu (care ar fi obtinut, cica, la firmele sale, o cifra de afaceri atit de impresionata, incit si-ar fi putut deschide un post de televiziune particular!), Cornel Nistorescu, Florin Calinescu, Stelian Tanase etc, etc. Ma gindeam ca ziarele si posturile de televiziune (inclusiv Realitatea) vor dezbate pe larg aceasta problema…
Tacere desavirsita, in cer si pe pamint.
Iar pe micul ecran, aceleasi chestiuni: biserica, motiunea de cenzura etc… etc…
Despre averi – nimic, nimic…
Ma rog.