Vai, nu stiu limba materna!…

marți, 09 iunie 2009, 17:55
3 MIN
 Vai, nu stiu limba materna!…

Eram la Cluj, cu vechiul meu amic, charismaticul actor Sebi Stefanescu: la un moment dat, nu stiu ce-i veni si ma supuse unui examen care mi s-a parut, initial, jignitor – sa-i spun, daca stiu, ce inseamna anumite cuvinte, in limba romana. Eram convins ca stiu macar limba materna, din moment ce o viata m-am folosit de ea. Din moment ce mi-am luat examene grele in aceasta limba si am facut jocuri de cuvinte, am executat jonglerii lingvistice, am glisat pe calambururi si butade, ba chiar am… inovat, modest, dar cert, vocabularul ei.

Ei bine, daca nu m-ar fi cutremurat descoperirea, nu as fi consemnat-o acum, mai ales ca biata limba romana nu mai prezinta fascinatie pentru cei care nu au apucat 35 de ani.

Surpriza mi se pare cumplita, draci cititori de blog & reviste: lucrind mult cu cuvintele, la un moment dat le deturnam sensul ori li-l saracim. Unde mai pui ca nici dictionarele nu se ocupa cu seriozitate de sensuri conotative, extensii ale termenilor ori modificarea continutului semantic.

Sebi m-a luat tare, probabil fiind convins ca n-am cum sa raspund exact (complet) : ce-nseamna a implementa? I-am raspuns ca nu folosesc termenul, dar ca e echivalent cu a se instala. Cind m-am uitat in dictionar, insa, am descoperit si alte definitii: a pune-n practica; a aplica; a realiza. Deci, daca zic ca "am implementat un spectacol ori un bors de peste", nu gresesc; dar cine va intelege ce-am vrut sa zic?…

La fel, ce-nseamna a corobora? Stiam din prima tinerete, cind haladuiam prin redactiile Bucurestiului, ca este actiunea de comparare a dactilogramei cu spaltul (textul tiparit cules de tipograf). Inexact! Dictionarele spun o cu totul alta chestie – a intari, a sprijini, a consolida, a confirma etc.

Dar ce poate fi compromisul? Eram sigur ca stiu, mai ales ca l-am practicat, din pacate, ca orice copil al secolului trecut. Nu! Nici macar asta nu am inteles! Egal acord bazat pe cedari reciproce, intelegere, intelegere potrivit careia partile in litigiu se supun judecatii unor arbitri etc. Ce cedari reciproce?! Ce arbitri?! Cind trebuia sa invoci, anapoda, numele lui Ceausescu ori cind montai o piesa timpita de X sau Y nu era nici un arbitru linga tine, sa te consoleze. Ma rog, nu mai continui (sau continuu, cum se titreaza, mai nou, la TV!) cu exemplele, ca sa nu ajung la mileniul trei, cind compromisurile inca nu mi s-au prescris…

Si fiindca tot sintem la acest capitol, vreau sa-mi exprim nedumerirea aspra unor/altor termeni pe care dictionarul ii trateaza cu superficialitate: recent, am montat un scenariu dupa Creanga, in care exista, la un moment dat cuvintul hudulet. Termenul era propus chiar de genialul povestitor. In context, am explicat actorilor ca echivaleaza cu facalet, melesteu (era vorba de o ghicitoare din care trebuia sa deduci ca e vorba de mamaliga – "peste galbeneala, hudulet!" – zice humulesteanul). Ei bine, un tinar histrion curios se uita pe net si-mi da cu tifla: hudulet # "betisor ce tine teava in suveica. Cuiul din urechile protapului, la car. Sfircel, la razboi de tesut"…

Hai ca ne-am dat dracu’! Creanga vorbea de mestecatul in mamaliga, nu de mersul cu carul ori de tesut covoare!… Dar nici n-avea acces la net, da-l in saracie!

Cum a ramas cu Sebi? Pai, dupa dispute, analize & elucidari, a zis ca vrea sa facem un lucru …lucrativ, adica sa mergem sa bem un vin. I-am explicat ca nu e lucrativ, fiindca nu ne aduce bani, ci, dimpotriva, dam noi bani pe vin. El a replicat ca lucrativ mai inseamna si folositor. Am fost imediat de acord. Avind asentimentul antemergatorului intru hudulete & stacane, Ion Creanga…

Comentarii