Vampirii pamintului

 In ultima vreme, pierderile din Irak s-au mai diminuat. Prezidentiabilul republican John Mc.Cain anunta chiar o apropiata victorie. Dupa Bush, cel care a mintit o lume intreaga referitor la motivele invadarii Irakului, lucrurile merg bine; el ar mai sta in Mesopotamia inca 100 de ani. Cineva a numarat aproape 1000 de minciuni despre Irak, rostite public de catre presedintele american si sase dintre apropiatii sai intre 11 Septembrie 2001 si inceputul razboiului. Tot ce e cladit pe minciuna se darima, iar ponoasele le tragem cu totii. Desi Comisia Baker – Hamilton propunea, in 2006, un dezangajament militar, negocieri cu Siria si Iranul si tratarea serioasa a problemei palestiniene, Bush, bazindu-se pe un alt raport, al American Enterprise Institute, redactat de catre neoconservatorii Frederick Cagan si Jack Keane, a marit numarul de soldati din Irak cu 30.000, ca si numarul punctelor de control si de actiuni militare.

Americanii s-au apropiat de sunniti, grupati in miscarea Sahwa (Trezirea), platindu-i bine si izolind Armata lui Mahdi, a siitilor condusi de clericul Al-Sadr, din sud, sprijiniti de Iran. Astfel s-au obtinut rezultate in alungarea extremistilor Al-Qaida. Banii i-au facut pe sefii de triburi mai cooperanti decit forta armelor. Dar alianta e fragila, caci, totusi, mai toti irakienii sint impotriva prezentei americane. In absenta unei puteri centrale la Bagdad, recunoscuta de toata lumea, americanii au separat cu peste 100.000 de blocuri de beton cartierele orasului pentru a opri luptele interconfesionale. Iata cum zidul Berlinului, imitat de evrei in Cisiordania, face in continuare prozeliti…

Niciuna dintre cele trei comunitati etnico-religioase (siita, sunnita, kurda) ale tarii nu este omogena, iar guvernul central controleaza doar "zona verde" din centrul Bagdadului, cu ajutorul americanilor. Nu stim cine va cistiga in Irak, dar stim ca cei care cu siguranta pierd sint, in primul rind, irakienii. Nimeni nu stie cite vieti umane s-au pierdut, se spune insa ca una din cinci familii a inregistrat cel putin un mort, iar in ce priveste pierderile materiale va fi nevoie de zeci de ani pentru a le recupera. Productia de petrol a stagnat, necesarul de electricitate nu poate fi asigurat, 70% dintre irakieni nu au acces direct la apa potabila, nu mai exista medici, iar peste 4 milioane de oameni au fost evacuati. Sint doar citeva date ale unui adevarat dezastru.

Irakienii nu sint capabili sa se autoguverneze, dar nu accepta nici o guvernare straina. Americanii nu inteleg aceasta xenofobie antioccidentala, acest sentiment national si inca se mira ca nu au fost primiti cu flori. Acest sentiment anticolonial are radacini vechi, inca de pe vremea ocupatiei britanice. Mandatul acordat de catre ONU la un an de la ocupatie expira in decembrie 2008. Statele Unite ar dori sa il inlocuiasca cu un contract bilateral, ceea ce nu cred ca va fi greu de obtinut. Cu un buget militar record, de 515 miliarde dolari, cit al tuturor celorlalte tari la un loc, S.U.A. isi vor permite sa stationeze in continuare in Irak. De ce, in ciuda promisiunilor anterioare, democratii, deveniti majoritari in Congres, nu au cerut retragerea, e greu de spus. Probabil ca asa isi interpreteaza americanii interesul lor national. Acum se aud promisiuni similare in campania pentru prezidentiale, dar astazi si cei mai naivi stiu sa faca diferenta intre dezbaterile din campanie si exercitarea efectiva a conducerii tarii.

Sub presiune americana, Parlamentul irakian a votat o lege pentru privatizarea sectorului petrolier, nationalizat in 1972. Asa parca mai intelegem comportamentul american. Bush, cel putin, ar dori sa poata obliga si viitoarea administratie sa urmeze aceeasi cale. Daca va cistiga McCain, continuitatea e garantata, daca va cistiga d-na Clinton – la fel, posibil doar cu mici nuante. Problema e daca va cistiga Obama, care pare hotarit pentru retragere. Iata de ce presedintele Bush i-a refuzat acestuia si o simpla stringere de mina. Interesele in joc sint atit de mari, incit e de asteptat ca asupra lui Obama sa se indrepte toate tunurile in perioada urmatoare.

Eu cred ca la virful politicii americane s-a format o elita transpartinica, foarte puternic sustinuta de grupuri de interese economice, care-si doreste practic permanentizarea prezentei americane in Irak si in Orientul Mijlociu in general. Este, daca vreti, in primul rind, vorba despre o strategie energetica, iar regiunea are suficiente probleme si conflicte care sa mascheze interesul adevarat. Elita despre care vorbeam este, din pacate, una foarte belicoasa, si spun din pacate pentru ca aceleasi interese ar putea fi mai bine slujite, in opinia mea, prin mijloace diplomatice si economice. Asta demonstreaza inca o data cit de rudimentari sintem ca specie.

Eu nu cred ca adevarata problema in aceasta zona suprastrategica o reprezinta religia islamica, si nici macar terorismul. Adevarata problema o reprezinta batalia pentru resurse energetice, in primul rind pentru singele pamintului numit petrol. Acesta este blestemul acestei civilizatii. Iar acutizarea problemei e doar la inceput, caci secatuirea resurselor va marca si sfirsitul civilizatiei vampirilor pamintului.