Vasile Paraschiv, omul care s-a batut singur cu sistemul (I)

Ma intrebam daca nu i-a fost frica, cum isi infringea teama, ce-l mobiliza, ce-l motiva? Oare ce structura de personalitate poate sa aiba un asemenea om care s-a angajat intr-o lupta pe care nu are cum sa o cistige, m-am intrebat? Ce-l sustine? Cum  a putut sa reziste? Ma asteptam la un profil de luptator impins de o credinta oarba si de o doctrina care sa-i asigure suportul cognitiv si  psiho-moral.

Apoi, in 2006, i-am citit cartea de marturii – Lupta mea pentru sindicate libere in Romania. Terorismul politic organizat de statul comunist,publicata la Polirom. Am descoperit atunci un om obisnuit, fragil, apasat de responsabilitatea pe care si-a asumat-o, plin de griji fata de cei din jur – familie, colegi, vecini. Un om chiar banal, dar care  a inteles ca si un om modest are ceva de spus.

Provenea dintr-o familie saraca si numeroasa, tarani fara pamint care munceau pe mosiile altora, nevoit sa plece de acasa de copil, pentru a despovara pe ceilalti de o gura in plus. Lucreaza la Bucuresti pe la diferiti stapini, ca baiat de pravalie, pina la 16 ore pe zi, sufera tot felul de lipsuri, este stors fara mila de vlaga si este umilit, gusta toata  gama de vexatiuni rezervate celor lipsiti de sprijin si de putere proprie. Atunci  este descoperit si ajutat de un reprezentant al  Partidul Comunist:  primeste indrumare si educatie, este indrumat sa se angajeze, i se creeaza perspective, i se sadesc aspiratii. Iar el raspunde pe potriva: invata si-si completeaza studiile, se pregateste sa raspunda asteptarilor Partidului. Avea toate datele biografice pentru o cariera stralucita: origine sociala sanatoasa, inteligenta si putere de dezvoltare personala, atasament si incredere in cauza, motivatie. Putea sa devina unul dintre  cei care sa razbata spre virful ierarhiei in rindurile noii clase conducatoare. Si a si facut primii pasi promitatori in aceasta directie.

Numai ca personalitatea lui Vasile Paraschiv avea o „defectiune" de fabricatie: isi punea intrebari si nu putea crede pina nu se convingea. Era curios, voia mai mult decit i se cerea sa fie. Din aceasta deficienta structurala au inceput toate. Iar Partidul nu iarta curiozitatea agasanta, el iti cere sa crezi nu sa te intrebi. Nu asa trebuie sa se poarte un militant!  Si-l sanctioneaza pentru fiecare abatere. Este selectionat sa plece la Moskova pentru a se specializa. Ce cariera il astepta la intoarcere! Atunci i se descopera in bagajul de drum o carte a lui Lucretiu Patrascanu, eroul nostru voia sa stie, sa se cultive. Dar acest lucru nu putea fi tolerat si este intors din drum. A fost prima lovitura pe care i-a aplicat-o Partidul soldatului sau credincios. Mai incolo vrea sa se casatoreasca dar sotia nu are origine sociala sanatoasa. Partidul ii dicteaza sa o parasesca si sa caute o tovarasa de viata din clasa lui sociala. Asculta de ordin, desi se convinge cu greu de justetea lui, dar pina sa anunte ca a gasit tovarasa ideala, Partidul sau a si luat insa decizia de a-l indeparta din armata. A fost a doua lovitura. Face liceul, se angajeaza in cimpul muncii, devine apoi muncitor la Combinatul Petrochimic de la Brazi unde incepe lupta cu „abuzurile si nedreptatile", cu „nesocotirea legilor tarii, a spiritului de dreptate si justitie". Si constata stupefiat ca Partidul incalca idealurile de dreptate si libertate,  democratie si demnitate. Si atunci hotaraste sa se desparta de el si-si anunta public, intr-o adunare generala, in 1968, retragerea din partidul in care milita din 1946. Timp de douazeci si doi de ani el chiar a crezut in idealurile ideologiei ce i-a fost inculcata, chiar a crezut ca niste cuvinte mari precum cele de „dreptate" si „adevar" stau bine in vecinatatea cuvintului „Partid".  Incepe acum partea a doua a vietii lui Vasile Paraschiv: el vrea sa indrepte lucrurile din sectie si din fabrica, are nedumeriri, propune imbunatatiri, cere drepturi. Si Partidul sau il loveste din nou. Si tot asa. E pur si simplu fascinanta trezirea sa din anestezia  initiala la care a fost supus si cautarea independenta a unui drum al demnitatii si afirmarii de sine, intr-un context social care nu-i oferea nici repere si nici alternative. Un autodidact, un idealist si un luptator. Il compar tot timpul cu evolutia unor intelectuali informati si rasati, care nu prididesc acum sa-si acopere tacerile sau complicitatile de atunci, prin discursuri justificative.