Caută 
5 MIN
In articolul precedent am pus sub semnul intrebarii vorba „cei sapte ani de acasa". Unul dintre comentatori de pe net (Mircea) mi-a atras atentia asupra faptului ca „expresia «cei sapte ani de acasa» este una consacrata si atata de inradacinata in constiinta colectiva incat, chiar daca scoala ar incepe si de la varsta de patru ani, sa zicem, ea tot asa va suna. Sunt convins ca lucrul acesta va este foarte clar si dv."
I-am raspuns cititorului critic (in sens bun!) dupa cum urmeaza: „Da, sint constient de inradacinarea vorbei «cei sapte ani de acasa» si probabil ar fi nevoie de o discutie separata doar pe tema aceasta. Dupa cum cred ca v-ati dat seama, n-am incercat decit sa ma «mir» retoric punctind cinci evenimente&intimplari de pe la noi si de aiurea (din Germania) care ofera o oglinda de reflectare…".
„Clasa 0"
Iata ca saptamina care tocmai a trecut a adus in prim-plan taman chestiunea scolarizarii, si anume nebunia cu inscrierea copiilor in clasa pregatitoare, denumita de-acum „clasa 0".
Pregatit sa scriu despre „Saracie si statistica", am aminat subiectul pe alta data, pentru ca asa-zisa „clasa 0" mi-a declansat niscaiva amintiri si asocieri in ce priveste situatia educatiei de azi si de ieri.
Dupa absolvire (1988), am ajuns profesor de germana la Zalau. In cei aproape doi ani petrecuti acolo, am putut constata pe pielea mea mersul lucrurilor: predam germana la doua scoli generale, iar clasele mele erau A-uri, B-uri si D-uri. Stau acum si ma intreb daca am avut macar o clasa C – parca una, dar sigur nu sint deloc. De ce? Pentru ca C-urile erau in genere clase cu fii si fiice de „familie buna" – adica din familii peceriste (cu pile, cunostinte si relatii – nu neaparat cu tata stab sau mama staboiaica), deci copii din parinti potenti in vreun fel sau altul – dupa posibilitatile epocii „de aur". Cel putin la una din cele doua scoli, impartirea se facuse cam asa: A-urile si C-urile erau clase romanesti, B-urile si D-urile erau clase maghiare. C-urile si D-urile erau clasele bune, A-urile si B-urile erau clasele mai putin bune, cu elevii ramasi dupa intocmirea claselor C si D…
„Noi inperfect"
Ei bine, ca sa reiau firul rosu al „clasei 0": intr-o clasa B (de maghiari, deci) (chiar nu mai tin minte daca era a V-a sau a VI-a sau a VII-a…), mi-am facut cruce in sinea mea din cauza unui elev care intr-una din ore nu facuse altceva decit sa deseneze siruri de zerouri in caiet…
Sarim in timp cu zece ani si ajungem in 1998: in toamna anului trecut, am primit pe mail de la un prieten profesor de liceu fotocopia unui extemporal (cred – dar n-are importanta) scris de un elev de clasa a V-a. Transcriu integral opera de geniu realizata de elevul din clasa a V-a A in anul de gratie 1998:
„Comjungtati la inperfect, perfectul sinplu si perfectul compus verbul
A Lucra
Eu Lucram
tu Lucrai
noi lucram
voi Lucrati
Ei, ele Lucreaza
inperfect
Eu inperfect
Tu imperfectul
Noi inperfect
Voi inperfectati
Ei ele inperfecteaza
perfect simplu
Eu perfect sinplu
Tu perfect sinplu
Noi inperfect
Voi imperfect
Ei ele perfect sinplu
perfetu
compus
Eu perfect conpu(m.d)
Tu perfect comp(m.d.)
Noi perfect comp(m.d.)
Voi perfet conpus
Ei ele perct compu(m.d.)"
M.d.-urile, desigur, imi apartin: inseamna abrevierea pentru „margine deteriorata".
„Un comunist utopic"
Inapoi in prezent: Gazeta sporturilor are bunul obicei de-a realiza interviuri faine – si asta nu doar cu fotbalisti, si asta nu doar cu sportivi. Intimplator, acum e vorba de interviul din 17 februarie cu fotbalistul Ciprian Deac (Schalke 04/Germania, imprumutat pentru anul competitional 2011-2012 la Rapid Bucuresti). Una din intrebari a fost aceasta: „Ce stie putina lume despre tine?" Iata raspunsul fotbalistului care in preziua aparitiei interviului a implinit 26 de ani: „Ca sint simplu si modest." Parca nemultumit de scurtimea raspunsului, jurnalistul sportiv Eduard Apostol insista: „Nu ai vrea sa fii un star?" Raspunsul lui Deac (cel nascut in 1986 – deci fara tangenta cu scoala comunista): „Nu mi s-ar potrivi. Nu sint deasupra legii, nu am alte drepturi decit tine sau oricare alt om, sint adeptul egalitatii. Din punctul asta de vedere, poti sa zici ca as fi comunist." De unde a rezultat intertitlul dat de E. Apostol: „Un comunist utopic."
Aparent, Deac asta e baiat bun si, mai ales, deloc prost. Dar… Dar nu pot sa nu ma intreb de unde pina unde i se pare lui c-ar fi „din punctul asta de vedere (…) comunist". Pai, tinarul acesta a facut scoala in plina libertate si democratie (ma rog, originale ambele, dar totusi!…). Okay, sa zicem ca Deac a confundat egalitarismul comunist cu egalitatea democratica (in drepturi, in fata legii etc.). Pai, sa nu te intrebi ce invata copiii scolarizati dupa 1990 despre comunism?
„Voi inperfectati"
Si uite asa ajungem inapoi la scoala si la educatie. Iar singura concluzie pe care mi-o permit (cele puse in discutie de mine cred ca deschid destule usi spre alte discutii posibile si necesare) este ca in cei 22 de ani de educatie post-comunista diriguitorii invatamintului romanesc, ministru dupa ministru (chiar, citi vor fi fost in total pina la actualul? – sa-i numere cineva!), au „reformat" si ras-„reformat" sistemul educational ca si cum fiecare in parte s-ar fi considerat cumva tot un fel de „comunist utopic" si deopotriva adept al… revolutiei continue! Iar daca ar trebui sa ne fi invatat ceva anii comunismului, atunci e faptul ca modernizarea unei societati nu se face prin reforme… revolutionare (dind peste cap an de an bune si rele)! Dar pentru asta lipseste lectia de baza: lectia rabdarii si-a reformarii pas cu pas si cu cap (mai ales) – dar nu peste capul cetatenilor.
Care cetateni, din pacate (si aici pacatuiesc prin tragerea a inca unei concluzii…), se impart si dupa 22 de ani de democratie in continuare in peceristi (cei cu pile, cunostinte si relatii care vor sa-si vada odrasla neaparat la clasa C sau D) si cei nepeceristi (ai caror copii trebuie sa se multumeasca cu clasa A sau B).
