Vorba blinda si batul amenintator

Indiferent ce gindim despre noua linie de politica externa adoptata de Barack Obama, trebuie sa admitem ca liderul de la Casa Alba are nevoie de timp pentru a-si impune prioritatile. La aproape sase luni de la preluarea mandatului, insa, perioada de gratie de care s-a bucurat pina in prezent se apropie de sfirsit, iar evaluarile – interne si externe – vor deveni tot mai critice.

Nu s-ar putea spune ca demersul liderului de la Casa Alba este lipsit de coerenta. E clar ca incearca sa refaca prestigiul pierdut al Americii, fara a lasa impresia de slabiciune. Ceea ce spune trebuie analizat in conexiune cu modul in care o spune. Un important teoretician contemporan al relatiilor internationale spunea – reluind o metafora celebra referitoare la politica externa americana – ca atunci cind ai in mina un bat mare e mai bine sa vorbesti cu blindete. Obama pare sa respecte acest sfat, fara insa a da senzatia ca este dispus sa lase batul din mina.

Senzatia pe care a oferit-o, in ultimele luni, este aceea ca se adreseaza in egala masura liderilor si popoarelor. Discursul din Egipt consacrat relatiilor cu lumea islamica si cel, mai recent, de la Moscova pot fi gindite drept continuari ale alocutiunilor din campanie: Obama se adreseaza unor interlocutori de care simte ca se poate apropia, de care nu-l despart obstacole insuportabile. La fel, comportamentul din timpul reuniunilor de tip G20 sau G8, in care Obama trimite semnalul disponibilitatii sale de a asculta si a media.

Apare deseori tentatia de a justifica actiunea Statelor Unite: nu in termenii ideologici cu care ne obisnuise George W. Bush, ci prin intermediul unor constructe elegante, care fac apel in primul rind la ratiune. Scuzele mai mult sau mai putin explicite pentru unele dintre masurile predecesorului sau au fost in mare masura abandonate, la fel si sintagmele abrupte care fac trimitere la ruptura fata de trecut. Nu trebuie sa reiasa nici din discursuri faptul ca politica externa sufera modificari esentiale (stim ca, in practica, arareori se intimpla astfel).

Enunturile ideologice ale lui Obama sint rezervate si adesea – au observat-o comentatori avizati – mai degraba conventionale sau chiar "conservatoare", in sensul ca fac apel la vocatia traditionala a Americii de a fi sursa de valori pentru intreaga lume. In diverse forme si concretizari politice, aceasta convingere a fost dominanta in rindul elitelor de politica externa americane, de la George Washington incoace. Lipsit de misionarismul predecesorului sau, discursul lui Obama devine acceptabil si chiar agreabil pentru un public receptiv.

Din pacate, astfel de succese de imagine nu sint suficiente. Chiar atunci cind ele sint dublate de realizari practice deloc lipsite de insemnatate – cum ar fi progresele inregistrate la Moscova in dosarul afgan sau in problema reducerii armamentelor nucleare – de la Obama se asteapta intotdeauna mai mult. Si ar trebui sa ne asteptam la incercari tot mai coerente de a oferi leadership, acolo unde este posibil. Convorbirile multilaterale pe tema barierelor comerciale, combaterea incalzirii globale, un tratament mai echitabil pentru tarile Lumii a Treia sint, toate, arii aflate in asteptarea unor initiative americane. Ele ar trebui sa fie modelate conform abordarii multilaterale, dominante astazi la Washington. Insa multilateralismul, in sine, nu creeaza solutii: aceasta este sarcina marilor puteri, in primul rind a Statelor Unite.

Presedintele Obama ar trebui sa-si gaseasca timp pentru a da satisfactie mai vechilor si mai noilor aliati. Exista unii a caror bunavointa trebuie cistigata in fiecare zi, si exista si aceia care dovedesc cu adevarat ce inseamna sa fii prieten al Statelor Unite: sa fii alaturi, chiar si atunci cind America nu are dreptate. Administratia Obama nu a avut inca suficient timp pentru acesti aliati, mai ales pentru cei mici si mijlocii. Dincolo de calculele meschine ce tin de campaniile electorale dintr-o tara sau alta, de calendarul vizitelor oficiale sau de oportunitatile unui lider de a-i stringe mina lui Obama in fata camerelor, Washingtonul a ramas dator la acest capitol.

Probabil ca nu este corect sa asteptam prea multe, prea repede. La nici sase luni de la investire, Barack Obama a reusit sa se plimbe mult si sa vorbeasca destul, tinind ascuns, cit a putut el de bine, batul cel mare constituit din resursele de putere americane. Va trebui sa demonstreze ca este capabil si sa-l foloseasca: nu e vorba aici de recursul la forta, ci de cealalta fateta a multilateralismului – aceea a presiunii pasnice, mergind pina la sanctiuni impotriva actorilor internationali care incalca regulile jocului.