Editie specioasa

duminică, 15 octombrie 2006, 16:01
3 MIN
 Editie specioasa

* Avem de toate, stam bine, ne dezvoltam, crestem, ne inmultim. Ca ieri aveam un singur partid liberal: iata, acum avem doua! Tiiii! Cind scriem acestea, pe micul ecran e o editie speciala cu analisti vorbind despre Stolojan, Tariceanu, Stoica, Musca etc. Totusi, pe banda de jos scrie ca se strica vremea, ceea ce e rau. Nu numai la noi se strica vremea, am vazut la televizor ca si la americani, unde chiar a nins. Si nu doar a nins: unii s-au pomenit ca le intra in casa, pe geam, nu doar citiva fulgi razleti de zapada, ci chiar un avion. In primele minute de dupa accident, unele posturi romanesti au bagat editie speciala (preluata de la CNN sau Euronews), altele n-au bagat, ci si-au vazut de serialele sau concursurile lor. Banuim ca unor realizatori de la departamentele de stiri li s-a facut pe chestia asta o panarama sanatoasa, motiv pentru care acum sufla si-n iaurt. Ca miine-poimiine or sa se bata sa bage primii in direct niste imagini preluate de pe HBO, in care se vede ca extraterestrii invadeaza America, precum si secventele preluate de pe Discovery (transmisiunea fiind proasta, se vede alb-negru), din care reiese clar ca nemtii au atacat Polonia.

* Irinel Columbeanu are parte, fiindca are carte. Carte autobiografica despre bani si despre femei, ca doar n-ati fi vrut sa fie despre conditia intelectualului de geniu intr-o lume submediocra. Banii si femeile au reprezentat cele doua elemente intre care a pendulat viata lui Iri. Totusi, am auzit ca singura femeie care apare in cartea vietii lui ar fi Monica-sa. Poate o fi fost si prima femeie din viata lui, cine stie? Ca nu l-am vazut cu numar prea mare la pantofi! Oricum, pentru a contracara eventualele mici rautati din partea noastra si a altora ca noi, s-a lansat zvonul ca Monica ar fi taiat din continutul volumului mai ceva ca doctorul Ciomu, eliminind fazele cu altele decit ea. Pesemne ca, in cazul asta, volumul este unul foarte casnic, moralizator, care ar putea purta drept motto „Dintre toaten lumea asta / Meam iubit numai nevasta”, cum scria pe un paretar dintr-o casa in care am facut noi mai demult agroturism.
* O mai tineti minte pe Catrinel Sandu, aia grasa ca un ac cu gamalie, care prezenta mai demult „Camera de ris”, apoi emisiunea cu mult specific national „Scandilic Bar” sau cam asa ceva? Ei, s-a maritat! A ajuns, sa-i spunem asa, „doamna tenisman”. Am vazut si la televizor, zilele trecute, scene filmate in biserica, si am auzit cum, dupa ceremonie, zicea unui reporter ca „Doresc tuturor mireselor si fetelor, in primul rind, sa traiasca asemenea momente”. Habar n-avem ce-o fi vrut ea sa spuna exact; oricum, ii dorim pe aceasta cale o casa de piatra in care dormitorul conjugal sa nu se transforme in camera de ris. Si nici in Scandic bar.
* Perfect! Am prins la televizor citeva imagini din Parlamentul European. Privindu-le, am inteles ca parlamentarii astia, indiferent de origine, se comporta cam toti la fel, fac parte din aceeasi increngatura: cei prezenti in sala – tare putini la numar, de altminteri – ori cascau, ori dormeau de-a binelea, ori produceau bilute din nas spre propasirea Europei, ori citeau ziare sau se scarmanau in sezut. Asadar, putem rasufla usurati: ai nostri nu vor face nota discordanta.
* Si nemtii sarbatoresc roadele toamnei, pe baza de bere si cirnati. Dupa cum stiti deja, celebra sarbatoare bavareza „Oktoberfest” a prins si la noi, puisori oktoberfestuti organizindu-se in ultima perioada prin toate partile hartii. E bine ca romanii au inceput sa ia din obiceiurile nemtilor (dupa ce unii le-au luat pina acum doar masinile din fata casei), dar pariem ca obiceiul de a munci vor uita sa-l ia.

Comentarii