Evolutia romana

marți, 25 septembrie 2007, 20:32
3 MIN
 Evolutia romana

* Nu mai e mult – doar vreo trei luni – pina se termina 2007 si se implineste un an de cind Romania a aderat la UE. Un an in care romanii au evoluat intr-un an cit altii in sapte, vorba aia. O evolutie din toate punctele de vedere, inclusiv din cel al moravurilor. Si din cel al continutului unor jurnale de stiri. Demult, cindva, la ora 17.00, romanul telespectator urmarea cu groaza, jena, pielea de gaina si ochii cit cepele batai cu pari, furci, coase, topoare, trafalete, latunoaie si alte corpuri contondente. Batai intre ciobani abrutizati, intre sateni ebrietati, batai petrecute la periferia societatii romanesti. Dupa cum spuneam, la aproape un an de la aderare, multe s-au schimbat, ochiurile sitei prin care se cerne s-au micsorat, selectia a devenit muuult mai riguroasa. In cadrul jurnalului de la 17.00 (si in cadrul stirilor de seara, chiar) actioneaza noi criterii, exista calitate, exista un alt material uman. Nu se mai iau la pari ciobanul cu vacarul: acum se bat medicul ginecolog si medicul anestezist! Calitate, competenta, profesionalism! Pesemne ca se impun noi cerinte: masinile implicate in accidente, care apar prin materiale cu titluri gen „Carnagiu pe autostrada", „Week-end insingerat pe soselele patriei" etc. trebuie sa aiba cel putin Euro III, air-bags laterale, GPS etc. Poate ca, mai nou, se da si examen pentru posturile de violator, bataus, criminal, sofer ebrietat, proxenet, hot prins asupra faptului etc.

* Saminta de bataie dintre medicii de la Spitalul Judetean Galati (unul dintre ei, domnul Bacalbasa, aparut de zeci de ori in cadrul aceluiasi jurnal, de obicei oferind informatii despre starea victimelor) ne intareste banuielile si ne da sperante. Acum exista precedentul: cadrele universitare, academicienii, scriitorii, artistii, alte categorii de intelectuali, se-aude? Ce facem, dom’le, nu ne batem macar asa, de control, pentru impresie artistica?

* Ne uitam deseori la MGM, sa revedem niste filme bune ale adolescentei: „Un pod prea indepartat", „Yankeii" etc. Fiindca am prins mai demult un promo in care se anuntau noi puhoaie de productii, mai dam din cind in cind, sa vedem daca musca. Asa am dat si duminica, dar se pare ca postul MGM intrase printr-o falie temporala intr-o zona in care timpul sta in loc. De dimineata pina dupa miezul noptii, pe ecran era doar un stop cadru cu doua dudui intr-un birou, la fel de nemiscate ca replica de jos „Unde ma duc?". E posibil sa fi fost vreun film despre crizele de paralizie la femeile de aproximativ 30 de ani?

* Interesanta reclama aia la telefoanele celulare Motorola Razr: e cu doi cetateni, o tipa si un tip, frumusei, tinerei, care in loc sa se ia de mina si sa intemeieze o celula de baza a societatii, se iau de la nimica, de la un gest, de la o greseala, si se taie cu celularele cam cum se bateau Stefan cel Mare si turcii. Din clipul publicitar noi am inteles doar ca e bine sa ne ferim de telefoanele Motorola Razr, fiindca au o muchie taioasa ca briciul, care face ferfenita articolele de imbracaminte. Mai mult, daca nu sintem atenti, ne taiem gitul cu ele in timp ce vorbim. Oare cu Motorola Razr se poate felia subtire parizerul? Oare ne putem barbieri cu el? Oare se poate taia porcul?

* Bine ca paturile defavorizate din Romania utilizeaza, in general, telefoane vechi si rotunjite, la mina a doua: va dati seama ca, altminteri, jurnalele de stiri de la ora 17.00 ar fi pline de materiale despre cetateni care, la betie, si-au luat gitul cu celularele, in fata bufetului comunal!

Comentarii