Lipsa de inspiratie a deputatului Boerescu

* A-nceput din nou sa cada (mai exact, din noaptea de joi spre vineri) si deja s-a pus zapada peste case, peste strada… Codul de ninsoare a inceput cu un prim fulg alb, cel care a dat tonul; nu se stie care e acest fulg, dupa cum nu se stie nici cine da, de obicei, tonul manifestatiilor de strada. Si in 1989, la Revolutie, a fost cineva care a tipat primul, care a inghiontit primul, care a dat prima petarda; multi sunt convinsi ca a fost cineva de la Secu’, un instigator. Nimeni n-a vazut primul fulg, care da tonul la ninsoare (de auzit nici nu poate fi vorba), dar cu el a inceput toata panarama…

* Ziua Unirii a fost pe 24 ianuarie, adica joi. Daca, in 1859, deputatul Boerescu (Vasile Boerescu, liberal: 1 ianuarie 1830, Bucuresti – 18 noiembrie 1883, Paris) ar fi propus alegerea lui Cuza ca domnitor si al Tarii Romanesti pe 25, in loc de 24 ianuarie, cei de la USL ar fi venit la Iasi sa sarbatoreasca nu joi, ci vineri, si ar fi nimerit taman in mijlocul "infernului alb", dupa cum au titrat televiziunile, si sigur ar fi alunecat prin nameti, poate ca ar fi luat si ceva bulgari in freza de la oameni. Plus ca fasolea ar fi fost sleita, carnatii ar fi fost inghetati ca niste turturi, iar lumea si-ar fi rupt dintii in ei si dupa aia si-ar fi amintit mereu de noua conducere a tarii. Stramosule, deputatule Boerescu, prost inspirat ai mai fost!

* Intr-o alta ordine de idei, schimbarea brusca a vremii a afectat in felurite moduri viata si activitatea oamenilor simpli. De exemplu, despre domnul Aurel Pomada, vecinii de pe strada au crezut ca, peste noapte, a dat lovitura si ca au inceput sa-i mearga afacerile, in ciuda crizei (care dauneaza afacerilor, mai putin celor cu pompe funebre sau vaccinuri, de pilda). Toti si-au inchipuit ca omului ii merge bine vineri dimineata, cand au vazut in fata casutei sale o statuie, copie dupa "Ganditorul" lui Auguste Rodin (1840-1917). Unii s-au oprit si au admirat lucrarea (plamadita, parca, din marmura alba de Carrara), o invatatoare de la scoala din cartier si-a scos elevii din banci si i-a dus afara (era, oricum, mai cald decat in clase!), sa admire statuia prin plasa gardului, cativa studenti de la Arte Plastice si-au asezat sevaletele pe trotuar si au facut schite, cu degetele inghetate (arta cere sacrificii!), mai multi strengari din cartier au tras la tinta in statuie cu bulgari de zapada sau cu prastia, un vecin invidios a aruncat pe ea motorina, iar niste betivi, care veneau de la bufetul din josul strazii, au incercat s-o pangareasca, dar n-au reusit sa bata cu jeturile atat de departe. Proprietarul creatiei acelor maini maiestre lipsea, deci vecinii si-au inchipuit ca marlanul de Aurel se afla intr-o vacanta, pe insule insorite. Si-au inchipuit asta pana cand s-a mai incalzit, stratul de gheata s-a topit, iar "Ganditorul" lui Auguste Rodin (1840-1917) s-a scuturat, a tropait din picioare si a inceput sa injure de mama focului…

* … In noaptea de joi spre vineri, intors de la bufet, unde petrecuse cu colegii, domnul Pomada se pomenise ca n-are cheie. A batut in geam, s-o trezeasca pe nevasta, desi era constient de panarama care ar fi urmat. De la consumatie, el simtea in pantece o forfota deosebita. A mai batut o data in geamuri, tare, cu verigheta, apoi s-a asezat cu fundul pe o galeata goala si cu capul tinut intre maini, intr-o pozitie care sa nu-i solicite anumiti muschi. Peste sudorile reci, care il napadisera din clipa in care nu-si mai gasise cheile, s-a lasat gerul…