Surpriza portocalie: Oprea se retrage. PDL, fara candidat la Primarie

vineri, 06 aprilie 2012, 21:58
2 MIN
 Surpriza portocalie: Oprea se retrage. PDL, fara candidat la Primarie

Senatorul Dumitru Oprea a anuntat aseara ca se retrage din competitia pentru cistigarea fotoliului de primar. Situatia pentru democrat-liberalii ieseni este cu atit mai proasta cu cit, conform unui sondaj realizat la comanda conducerii centrale a formatiunii politice, Dumitru Oprea statea cel mai bine dintre toti candidatii interni sondati. „Este o decizie pe care nu ne-a comunicat-o. Sint convins ca domnul Oprea este un om politic matur, care isi asuma deciziile. Nu este o situatie deloc placuta, dar ne-o vom asuma. Este o varianta sa mergem si cu Tudor Ciuhodaru (candidatul UNPR la Primarie – n.r.), dar ea trebuie asumata si de organizatie", a spus deputatul PDL Petru Movila, secretarul PDL Iasi. Si senatorul Mihaela Popa a anuntat ca partidul din care face parte l-ar putea sustine pe Tudor Ciuhodaru la Primarie. „La ultima sedinta am propus sa avem candidati unici. Atit timp cit USL are candidat unic, e normal ca si PDL si UNPR sa aiba la fel. Conform ultimului sondaj, la Primarie cel mai bine se situa Tudor Ciuhodaru, iar la CJ Petru Movila. Majoritatea a vrut candidati separati. Oricum, PDL nu mai poate incheia o alianta cu UNPR intrucit termenul legal a expirat in urma cu doua zile", a declarat Mihaela Popa.

In cursul lunii august a anului trecut, Mihaela Popa si Dumitru Oprea au intrat intr-un conflict. Supararea a pornit de la sondajele de opinie privind candidatii PDL la Primarie. Atunci, Dumitru Oprea i-a reprosat Mihaelei Popa, pe atunci liderul filialei, ca, desi in partid s-ar fi decis ca fostul rector sa fie candidatul PDL la Primarie, ea ar fi decis sa organizeze sondaje de opinie in care sa fie testati mai multi democrat-liberali. Din acest motiv, Dumitru Oprea a anuntat ca isi depune demisia din toate functiile detinute in partid si, in plus, isi retrage candidatura, din partea filialei, la Primarie. Ulterior, cei doi s-au contrat in declaratii, Dumitru Oprea reprosindu-i Mihaelei Popa deficiente in modul de conducere a filialei, pentru ca aceasta sa anunte ca demisioneaza de la sefia filialei. Ulterior, tensiunile dintre cei doi s-au mai estompat. Senatorul Dumitru Oprea nu a putut fi contactat telefonic in cursul serii pentru a-si motiva gestul.

Comentarii